Rezultatul: arhivele festivalului au adunat circa 5.000 de ore de concerte filmate. Problema este ca durata de viata a vechilor suporturi media ajunge la un moment critic si ca vechile echipamente de lectura se fac din ce in ce mai rar. Pentru a revedea benzi inregistrate cu 40 de ani in urma, initiatorii proiectului de salvare a arhivei festivalului au utilizat un laborator Sony din sudul Frantei. Benzile foarte vechi, declara un profesor de la Politehnica din Lausanne, au fost incalzite intr-un cuptor special si abia ulterior au putut fi vizionate.
Atit patronul Festivalului de la Montreux, cit si grupul de profesori si asistenti de la Politehnica implicati in proiect au cazut de acord ca este imperativ ca materialele de arhiva sa fie salvate si stocate pe un suport viabil, de inalta tehnologie. „Toate originalele vor fi stocate pe benzi in tehnologia de definitie hiper-inalta, la o rezolutie de patru ori mai mare decit cea folosita in prezent de televiziunea de mare definitie.” Proiectul este unul de pionierat. Initiatorii propun, de asemenea, ca o parte din imaginile in alb-negru sa fie colorate, iar sunetul mono sa fie „spatializat”. Benzile vor fi, fireste, inregistrate intr-o baza de date si se prevede ca o parte a lor sa fie trecute pe discuri, o societate apropiata de festivalul de jazz urmind sa le comercializeze apoi sub forma de noi DVD-uri si CD-uri.
Una dintre probleme o constituie finantarea, costurile unui proiect de asemenea dimensiuni fiind evaluat la 22 de milioane de franci. Finantarea ar urma sa provina in mare parte din surse private si s-au facut deja primii pasi incurajatori. „Este o investitie de viitor si este urgent ca patrimoniul audiovizual sa fie salvat, fiindca vechile suporturi se degradeaza” – insista unul dintre profesorii de la Politehnica din Lausanne, intervievat de agentiile de presa elvetiene. Pentru Politehnica, proiectul este unul prioritar si se considera ca in viitor el va deveni si profitabil, gratie punerii la punct a unei tehnologii si a unui proiect de arhivare ce va putea fi oferit la cheie altor institutii, nu numai culturale. Comitetul international olimpic, de exemplu, si-a manifestat deja interesul, in arhivele sale fiind conservate circa 32 de mii de programe audiovizuale.
Desigur, proiectele de acest gen cer o repertoriere prealabila a arhivelor si continutului lor. Elvetia si-a creat o asemenea baza de date pentru arhivele muzicale, in mod special cele ale radiourilor, ce isi are sediul la Lugano si care poate fi interogata prin Internet.
Citind despre proiectul elvetian, ma intrebam, visator, recunosc, cind se va trece la repertorierea la scara nationala a arhivelor muzicale romanesti, a celor ale radioului, televiziunii, operei, institutului de etnografie, ale muzeelor, ale fondurilor sonore de la Biblioteca Academiei si asa mai departe, iar apoi la salvgardarea lor, printr-un proiect unitar. Un vis pios, mi-e teama.