N-am numărat câte spectacole am văzut de-a lungul lui 2017, sunt multe, foarte multe, dar din cele vizionate câteva au fost speciale, s-au individualizat estetic. Iată-le, reunite într-o retrospectivă subiectivă!
N-ai tu treabă!, Teatrul ACT
Proiectul regizoral de cursă lungă al lui Alexandru Dabija de a rescrie scenic în spirit postmodern poveștile lui Ion Creangă s-a materializat în 2017 prin Dănilă Prepeleac. Pentru scenariu a colaborat, din nou, cu Cătălin Ștefănescu, iar teza dramaturgică de la care a pornit echipa de creație e „ce-ar fi dacă?“. Cel ce fusese amărâtul Dănilă Prepeleac în paginile humuleșteanului este adus în contemporan, urmărindu-l pe învingătorul diavolilor la vârsta senioratului, în postura de om de mare succes care-și permite orice năstrușnicie. Noua istorie e concentrată pe trei personaje, Dănilă, Mammon și Balamuk, dracii rămași la dispoziția celui care i-a păcălit, iar stilistic se merge pe storytelling. Ideea e că prezentul e plin de Prepeleaci și de împielițați dispuși să facă orice cu și pentru bani, că doar sunt ochiul dracului, nu-i așa? Povestea pune față-n față două lumi, cea arhaică, a povestitorului humuleștean, și cea actuală, când reușita se cuantifică în grosimea portofelului. Creativitate, inteligență, sarcasm, comic deștept, plăcerea de-a urmări actori de mare calibru (Marcel Iureș, Alexandru Voicu, Andrei Seușan) fac din această reinventare a unei lucrări clasice un spectacol dintre cele mai bune pe care le-am vizionat anul trecut.
O mie de motive, Point București
Textul britanicului Duncan Macmillan, Every Brilliant Thing/ O mie de motive, a devenit spectacol în regia lui Horia Suru și interpretarea de clasă a lui Florin Piersic Jr. Un one man show în care o dramaturgie impecabilă devine material teatral pentru un actor ale cărui calități interpretative sunt puse în acțiune într-o variantă în care publicul devine reactiv, e parte integrată a actului scenic. O poveste neașteptată spusă de un copil/ adolescent/ tânăr despre dragoste și multiplele ei forme, despre una dintre marile probleme ale zilei – depresia – și efectele ei devastatoare asupra celor din jur. O mie de motive înseriază artistic, cu emoție, multitudinea de motive pe care cineva le-ar putea avea pentru a învinge melancolia și tristețea maladive. Lista personajului principal se îmbogățește cu fiecare nouă etapă de vârstă și include, printre altele: „înghețata, bătaia cu perne, plastilina, creioane colorate, orez cu lapte, pistoale cu apă, Cartea junglei“; „mirosul cărților vechi, Rambo, Star Trek, Star Wars, să dai foc unor chestii, să te împaci după o ceartă, să câștigi ceva, castelele de nisip, să te tunzi singur, plintă, să mergi pe iarbă în picioarele goale“; „răsăritul de soare, să te îndrăgostești, sexul, să-ți gătească persoana pe care o iubești ceva bun, bun, bun de tot, să te uiți la cineva care se uită la filmul tău preferat, să stai să vorbești toată noaptea cu persoana iubită, să te trezești târziu lângă persoana iubită“. Sensibilitate, umor, surpriză, mult omenesc, implicare, improvizație, actorie de esență pură, muzică fac un spectacol în care Florin Piersic Jr. cucerește sala încă după primele minute și o ține la picioarele lui restul de vreo sută, făcând inimile privitorilor să bată la unison.
Wolfgang, Teatrul Tineretului Piatra Neamț
O situație reală transformată în text teatral de grecul Yannis Mavritsakis a devenit, în regia lui Radu Afrim și interpretarea minunaților actori de la Piatra Neamț (Cătălina Bălălău, Florin Hrițcu, Andrei Merchea Zapotoțki, Mircea Postelnicu, Loredana Grigoriu, Emanuel Becheru, Cristina Mihăilescu, Valentin Florea, Sabina Brândușe), un spectacol de o emoționalitate netrucată, profundă. Un spectacol care pune în discuție tot dragostea, doar că într-o altă formă, cea pervertită, de a fi în posesia unui om pe care-l răpești la propriu din familia lui și îl ții captiv doar pentru tine. Într-o scenografie (Romulus Boicu) deja încărcată de teatralitate, din obiecte electrocasnice care capătă sensuri simbolice (spectacolul are pe tot parcursul său și pe toate componentele o simbolistică bogată), evoluează o lume de neînțeleși care, lipsiți de căldura iubirii adevărate, evadează înalcool, stupefiante, răpiri, iubiri imaginare.
Wolfgang readuce Teatrul Tineretului la locul ce i se cuvine pe harta teatrală a României. Un spectacol puternic, convingător, care, indiferent de orizonturi culturale și de așteptare, nu te lasă indiferent, care te lovește necruțător în sfera trăirilor intense.
Sărbători fericite, Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu
În timpul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu mă întâlnesc cu Cristi Juncu și îi zic: „Am văzut un spectacol excepțional, care e în program, ți-l recomand: Sărbători fericite de Neil LaBute“. Râde, are simțul umorului, și-mi răspunde că știe de el și că, da, parcă l-a și văzut. Sunt trei texte scurte ale scriitorului american – Furiile, Happy Hour și Helter Skelter – care abordează fidelitatea în amor și în cuplu și pe care regizorul le-a reunit ironic sub titlul Sărbători fericite. Acțiunea lor se plasează în preajma Crăciunului, numai că întâmplările relatate nu sunt tocmai dintre cele mai fericite, ba dimpotrivă, registrul e al unui tragic factual, din zona cotidianului și individualului imediat. Neil LaBute scrie pentru actori, deci interpreții au avut materie primă pentru a construi partituri interpretative consistente, ceea ce și fac conduși de Cristi Juncu, nu mai puțin cunoscut pentru știința de-a îndruma actorii către personajele lor. Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Adrian Matioc joacă mai multe roluri, fiecare diferite, și o fac metamorfozându-se abil, rapid, la turația perfectă. Obligatoriu, de văzut.
Galerie foto
