Ce spuneti, ati fi bun de Cartea Recordurilor? V-ati inscrie la o scoala speciala, v-ati indeparta, macar in joaca, de oameni? V-ati „da mare” ori v-ati izola? Copilul din aceasta poveste este un inadaptat contradictoriu, care tinjeste dupa afectiunea celorlalti, desi marile gesturi se pulverizeaza in particule indiferente, intr-o lume fara scapare, a adultilor. Cum e povestea voastra? V-ati privit vreodata tatal omorind pui de pisica, incercind sa-i inece, izbindu-i, apoi, pentru siguranta, cu capetele de cada?
M.J. Hyland, autoarea acestei povesti, e femeie, iar asta spune multe despre perspectiva ei. Declinul (Editura Polirom, 2007, traducere din limba engleza de Anca Sevcenco) a fost pe lista nominalizatilor pentru Booker Prize in 2006, iar J.M. Coetzee afirma despre roman ca e „literatura in stare pura”. Stilul e minimalist, foarte bine tinut in friu, iar emotiile sint controlate pina la ultima. Doar o minte feminina ar fi putut empatiza atit de mult cu propriul personaj, dezlantuind nuante ale limbajului trupului, gesturilor, ale afectului si mai putin ale rationalului.
Ca orice copil, si cel din roman are un vis
Vulnerabilitatea si vulnerabilizarea sint conceptele in jurul carora se construieste cosmarul „delicat” (mai toate emotiile personajelor din roman sint interiorizare, se intuiesc din descrieri, decoruri, se strecoara subtil in zimbetele, grimasele, privirile personajelor) al copilului care are darul de a percepe „necuratul” din ceilalti.
Intr-o familie boema si saraca, el traieste incercind sa inteleaga felul in care se iubesc parintii sai, alegerile cu care acestia ii schimba realitatea si ii modeleaza prezentul, insingurarea care isi face loc in blocurile murdare din Dublin. In contrapunct, lentorii scurgerii zilelor i se opun, din cind in cind, scene de-o violenta feroce, episoade de umilinta, chipuri care sugereaza ca lumea e anapoda si, totusi, normala, pentru ca a doua zi activitatile sint reluate cu zimbetul pe buze si nimeni nu vrea sa vorbeasca despre murdaria din jur. Ca orice copil, si cel din roman are un vis: acela de a ajunge in Cartea Recordurilor, aratindu-i cu degetul pe cei care mint. La ce-i foloseste insa „confirmarea” celorlalti, cind cotidianul ramine de neclintit?
» „Dragi redactori ai Cartii Recordurilor Guinness, ma numesc John Egan si posed un dar deosebit. Daca sinteti interesati sa aflati despre ce e vorba, va pot face o demonstratie. Pot spune cu acuratete de aproape 100% daca cineva minte. Sper ca ma veti contacta in curind si-mi veti permite sa va ofer o demonstratie. Al dumneavoastra, John Egan.” – M.J. Hyland, Declinul