Și după 2017 s-au strâns turnuri de cărți și, din fericire, se cern suficiente despre care se va discuta și după momentul lansării. Poezia mi-a părut și anul acesta că a fost teritoriul cel mai expresiv, surprinzător și divers. Nu că proza nu ar avea destule titluri bune și foarte bune, dar, ca impact cantitativ și ca forță cu care imprimă evidența unei efervescențe, mi se pare că poezia a condus detașat în 2017.
De la stranietatea unui volum compozit, insolit și experimental cum e Glitch de Vlad Moldovan (Editura Charmides), la serenitatea tăioasă a noii cărți de poeme (de dragoste) a clasicului deja Octavian Soviany, E noapte în Arhipelag (Editura Cartea Românească), poezia își proiectează un adevărat arc, ferm și bine întins, peste școli și formule estetice fertile și consistente.
Cele mai substanțiale și mai provocatoare volume sunt, din punctul meu de vedere, come-backurile unor poeți ai generației 2000. Elena Vlădăreanu a scos, spre final de an, în colecția Vorpal a Editurii Nemira, Bani, muncă, timp liber, un volum-manifest, care chestionează, de pe frecvențele poeziei, condițiile în care discursul poetic se (mai) poate coagula și statutul artistului, într-un mediu infuzat de un neo-liberalism tot mai feroce.
La polul opus, orientat adică înspre o interioritate care se ia pe sine însăși drept sursă primară pentru poetizare, este noul volum al lui Teodor Dună, kirilă (Editura Tracus Arte), carte a unui personaj însingurat, hipnotizat de fantasma fericirii, contemplator inadaptat căruia i se dezvăluie și toată candoarea care poate încăpea în lume, dar și toată spaima. Dan Coman se întoarce și el, după opt ani, cu un volum saturat de intensitate, Insectarul Coman (Editura Charmides), o carte care se învecinează cu kirilă prin acuitatea cu care se ipostaziază însingurarea, numai că aici însingurarea e intoxicantă, neîmblânzită de viziunile tandreții, e alienantă, frustrantă, distructivă și autodistructivă, arătându-se, în același timp, ca singurul nucleu din care se (mai) poate crea ceva.
Claudiu Komartin se alătură acestui sincron de reveniri cu Maeștrii unei arte muribunde (Editura Cartier), un volum care strânge poemele din ultimele două volume publicate, Adriana Carrasco. Dezmembrați și Cobalt și care se deschide cu un fascicul de poeme inedite, grupate sub titlul douăsprezece secunde până la dispariția luminii (poeme scrise între august 2013 și iunie 2017). Tonalitatea e în continuare în registrul acut, al unui radar hipersensibil pentru turbulențe interioare și contextuale, virulența e la locul cunoscut și cadența, în ritm de ska(ndare).
Tot virulentă ca expresie, tot cu inflexiuni de manifest și tonalitate vindicativă este cartea Medeei Iancu, Delacroix este tabu: suita romînească (Editura Cartea Românească), una dintre foarte puținele volume de poeme al căror dinam este un feminism asumat și analizat în detalii care aduc în aceeași pagină trauma personală și cea a unei întregi comunități – adevărată gemă în panoplia de formule poetice. Un volum care scrutează cu luciditate și cu o cruzime a (auto) analizei este și cartea nouă a Dianei Geacăr, Dar noi suntem oameni obișnuiți, apărută tot la Editura Cartea Românească.
Tot din apropierea douămiiștilor, Doina Ioanid a scos anul acesta o carte nouă, Cele mai mici proze (Editura Nemira, colecția Vorpal), crochiuri de stări și decupaje extime, prozo-poezie secretând nostalgie. La aceeași editură a apărut anul acesta beatitudine (eseu politic), de Cosmina Moroșan, volum experimental, hrănit din idiomuri subculturale disparate, ce articulează, în a doua parte cu precădere, o viziune feministă – discurs sincopat, care alternează strategiile ludicului cu ambiguitățile lăsate de ironie și de referințe culturale apropiate mixajului poetic.
O revenire surprinzătoare, ca formulă adoptată, de astă dată, este cea a lui Ștefan Manasia, cu volumul de poeme de dragoste Gustul cireșelor (Editura Charmides), volum care mustește de emoție și care salvează poemul de dragoste din malaxorul sarcasmului și al minimalismului afectiv. Tot o carte a stărilor care lasă la vedere o substanță existențială vulnerabilă, dar cu atât mai capabilă să scruteze lumea fără lentile acomodante, este noul volum al lui Emilian Pal, tot ce atingeam se prefăcea în oameni (Editura Tracus Arte). Moni Stănilă revine și ea cu un volum ermetizat în atmosfera unui spațiu fantasmatic, o insulă de dincolo de zgomotele și condiționările lumii, o carte ca o promisiune în care tandrețea lasă loc cruzimii, O lume din evantaie pe care nu o împarți cu nimeni (Editura Charmides).
Tot la Charmides, una dintre editurile cele mai bogate în noutăți poetice de anul trecut, au scos cărți bune Alexandru Vakulovski (Priveliști, o reasamblare poetică a cotidianului prin lentile care fac o reverență lui B. Fundoianu), Dumitru Crudu (Cinci poeme din Rotterdam) și Ana Dragu, Borderline, o carte care radiografiază spațiile limită, singurătatea, inocența și vecinătățile ei contondente. În același favorabil 2017 au scos volume coagulate, în liniile deja distinctive pentru propriile poetici, Vlad Drăgoi (Sergio Leone), Andrei Zbîrnea cu Turneul celor cinci națiuni, Andrei Dósa (Adevăratul băiat de aur), Mihók Tamás (Cuticular) și Teodora Coman (foloase necuvenite), ultimii trei girați de Casa de Editură Max Blecher. La aceeași editură a apărut și primul volum de versuri al lui Laurențiu Malomfălean, noapte-lumină, publicat sub pseudonimul Ovidiu Komlod.
Au debutat în 2017 cu volume coerente Cristina Stancu (teritorii, Editura Tracus Arte), Simona Nastac (Culoarea deprimantă a mierii, Editura Tracus Arte), Nicoleta Nap (ușor desincronizat, aproape imperceptibil, Casa de Editură Max Blecher ), Dan Dediu (4,5 litri de sânge, miliardar, Casa de Editură Max Blecher), Ligia Keșișian (Mici cutremure, Editura Charmides), Iulian Leonard (Stau jos și tac, Editura Casa de Pariuri Literare).
Un bilanț ar fi incomplet fără menționarea câtorva reeditări neîndoios semnificative. Au apărut, așadar, în ediții noi, volume grele, profund originale, cum sunt Submarinul iertat de Ruxandra Cesereanu și Andrei Codrescu (Editura Charmides), Scrisori din arcadia de Octavian Soviany (Editura Tracus Arte) și, în ediție nouă, adăugită, Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa, poemele lui Alexandru Cosmescu, un volum rar, ca stare și expresie, apărut la Editura Cartier.
Spațiul nu mai îngăduie nici măcar enumerarea antologiilor și a traducerilor de care ne-am bucurat în 2017. A fost un an bogat, s-a scris, s-a citit și s-a comentat poezia. Să nu părăsim frecvența!