Programul a fost dens, desi am reusit performanta sa vad un singur film, si anume Hirtia va fi albastra de Radu Muntean, pentru a treia oara. Am peste o suta de fotografii in telefonul mobil. Nu am avut inca timp sa le descarc. Festivalul e la a 42-a editie. Romania e legata de festival prin doi oameni. Directoarea Cinematecii, Lia van Leer, s-a nascut (acum peste 80 de ani) in Basarabia, la Balti. Povestea ei e subiect de film. A venit in Israel la sora ei, in 1940, si nu s-a mai intors in Romania din cauza razboiului. Nu si-a mai revazut parintii. Pentru ca era (si este) foarte frumoasa, era foarte curtata. S-a maritat pina la urma cu olandezul Wim van Leer, fiul unuia dintre cei mai mari industriasi si investitori straini din Israel. Socrul i-a spus intr-o zi: „Uite, ca sa nu te plictisesti, ia si pastreaza rolele astea!”.
Tinara Lia van Leer si-a descoperit astfel vocatia. A inceput sa aduca filme din strainatate pe care le vedea acasa cu prietenii, fondind in 1955 primul cineclub din Israel, la Haifa, transformat apoi in Cinemateca de la Haifa, prima din tara. In 1973, sotii au cumparat un teren foarte bun, care ofera o priveliste nemaipomenita asupra zidurilor Orasului Vechi si asupra Portii Zion, dar care iti permite, cind e senin, sa vezi in zare si Iordania. Au construit aici Cinemateca din Ierusalim, care azi adaposteste si o buna parte din Arhiva de Film a Israelului. Lia van Leer e inca energica. A doua zi dupa terminarea festivalului, am vazut-o pe coridoarele Cinematecii unde venise, probabil, sa-i supravegheze pe mesterii care definitivau renovarea sediului. Pe linga alte distinctii, Lia van Leer a primit in 2004 Premiul Israel, care se acorda marilor personalitati ale culturii.
Reconstituirea, primul film romanesc proiectat la festival
A doua persoana care leaga festivalul de aici de Romania este criticul si producatorul de film Costel Safirman, care, pina sa plece din tara, in 1987, semna sub numele de Cornel Cristian. Datorita lui, in 1989, primul film romanesc proiectat in cadrul festivalului a fost Reconstituirea lui Lucian Pintilie. De atunci, in fiecare an cel putin un film e prezentat la Ierusalim. Acum, festivalul a programat in memoriam scurtmetrajele lui Cristian Nemescu si filmul California Dreamin’, precum si Hirtia va fi albastra. Un alt film realizat de un roman, dar prezentat sub pavilion belgian este Cabala in Kabul, semnat de Dan Alexe.
Am participat si la una din intilnirile Cercului de la Ierusalim, pe care Costel Safirman si Leon Volovici au consacrat-o filmului romanesc, inchinind-o memoriei lui Cristian Nemescu. Cei doi animatori sint extraordinari – nu stiu ce s-ar face comunitatea romaneasca de acolo fara ei.
Din Ierusalim tin minte ca de cite ori o luam la pas prin Orasul Vechi, ajungeam cumva tot la Biserica Sfintului Mormint. Si in cele doua ocazii cind am stat la coada ca sa intru la mormint, o data au incercat doua femei sa intre in fata (ca la carne), iar a doua oara cineva le-a intrebat pe femeile (altele) din spatele meu la ce stau la coada (ce se da, cu alte cuvinte), si una dintre ele nu stia. In amindoua rindurile m-am intrebat daca meritam noi, oamenii, ca Iisus sa fi murit pentru noi; a doua oara mi-am si raspuns, spunindu-mi ca daca e sa daruiesti iubire, daruiesti pur si simplu, ca pomul care face fructe, nu te mai gindesti la destinatar.
Mi-au placut la nebunie bazarul arabesc, unde te ratacesti printre stradute, culori si parfumuri de mirodenii, zidurile de aparare ale Orasului Vechi – vreo 2 km de urcat si coborit scari care ne-au scos sufletul si Jujei, sotia lui Mircea Saucan, si mie, casele din piatra de Ierusalim, galbuie si grunjoasa, pisica galbuie si muiata de caldura pe care de doua ori am gasit-o dormind pe pardoseala de piatra din Cenaculum, locul unde se pare ca a avut loc Cina cea de Taina (in care biserica din Romania ati vazut pisici odihnindu-se?), Biserica Adormirea Maicii Domnului, unde un preot ras in cap cinta uluitor la orga, inghetata de vanilie cu caramel a lui Leon Volovici, caldura lui Leon Volovici, Cili si Costel Safirman, Juja care a venit de la Nazareth ca sa ne intilnim.
Se spune ca exista un Sindrom Ierusalim, te imbolnavesti, vrei inapoi. Cred ca l-am luat.