„Les Belles Etrangeres” si contactul direct al editorilor romani cu cei straini (si participarea la tirgurile internationale cu scopul declarat de a vinde drepturi de autor) par sa fie cele doua succese evidente inregistrate in ultimii ani din punctul de vedere al „exportului” de scriitori. Se poate consemna, partial, si succesul programelor de traducere initiate de Institutul Cultural Roman (ICR), dar cei prezenti la Tescani si-au exprimat rezervele: fondurile nu sint consumate si lipseste o strategie clara legata de tipul de autor si de poveste cu care sa fie atrasi traducatorii si editorii.
Succesul cel mai mare al traducerilor finantate de ICR l-a inregistrat, paradoxal, Camil Petrescu, al carui roman Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi s-a vindut deja in trei tiraje in Franta. „In privinta literaturii de idei, nu putem patrunde in Occident decit cu autori care exista deja acolo. Nu putem promova iarasi eseul interbelic, ar fi un anacronism!”, a fost de parere Liviu Antonesei, care a mai adaugat ca actualei generatii de tineri intelectuali ii va lua cel putin zece ani pina cind va reusi sa produca volume de idei. „Pierdem si subiectele romanesti, in conditiile in care chiar si cartile cele mai bune despre revolutia romana au fost scrise de autori straini.”
Literatura noastra nu produce evenimente
In vreme ce filmul romanesc are un spatiu de afirmare, literatura de la noi „nu produce inca evenimente” – observatia ii apartine lui Lucian Dan Teodorovici, care a accentuat faptul ca trebuie intarita strategia de lobby – nu numai din partea institutiilor private, ci si a celor publice. „Un scriitor nu ajunge singur la tirgurile de carte si nici nu ajunge sa fie tradus doar prin vointa sa”, a mai spus Teodorovici, care a dat exemplul activitatii sale de coordonator al colectiei „Ego. Proza” de la Polirom. Editura a sprijinit aparitia de cataloage de prezentare a autorilor din portofoliu in limbi precum engleza sau germana, deplasari la tirgurile internationale si participarea la programe de lecturi in colaborare cu Pro Helvetia sau Institutul Cultural Roman. Iar rezultatul nu a intirziat sa apara, Poliromul avind in jur de 20 de contracte externe pentru autorii romani, in special tineri. Ce tip de carte cauta editorul strain a spus tot coordonatorul „Ego. Proza”: povesti romanesti, nu teme generale. Se cauta romanele scrise in general de autori tineri si care sa fi aparut in ultimii doi-trei ani. Astfel, viata cotidiana din comunism ar „prinde” mult mai bine decit discursul anticomunist.
Efortul editorilor nu va fi insa niciodata suficient pentru a produce un „val” in lumea occidentala. Traducatorii straini sint pusi in situatia de a lucra „dupa ureche”. Acestora le lipsesc instrumente precum o istorie a literaturii romane „adevarata”, iar nu acele „lucrari cu sclipiri de genialitate stilistica, insa total lipsite de rigoarea academica”, dupa cum s-a exprimat Gabriela Gavril, aprobata de Sorin Alexandrescu, care considera ca, astazi, Istoria lui G. Calinescu a devenit „rizibila”. In plus, „o istorie a literaturii nu trebuie sa fie opera unui om, ci a unui colectiv de specialisti”, a mai adaugat Gavril, pentru care importanta ar fi si afirmarea unui critic „de export” odata cu acel val de scriitori.
Probleme
» „Aberatiile” legislative care impiedica exportul cultural si incurajeaza birocratia.
» Un Ordin al Ministerului Educatiei si Cercetarii prin care au fost suspendate contractele de munca din tara ale universitarilor romani ce au decis sa activeze ca lectori in Centrele de romanistica. In plus, multe dintre aceste centre au disparut.
Solutii
» Atragerea agentilor literari si a traducatorilor importanti din strainatate.
» Reluarea „International Journal of Romanian Studies”, revista academica initiata in 1976 la Amsterdam si condusa de profesorul Sorin Alexandrescu.
» Orientarea spre piete literare strategice (precum Germania), care ar putea functiona ca o „trambulina” spre alte piete.