Mi-a placut mult cum ai jucat in California Dreamin’.
Sa stii ca te cred, pentru ca stiu deja ca romanii spun ceea ce gindesc.
Cum ai ajuns sa joci in filmul lui Cristian Nemescu?
Am avut noroc. Filmam in Bulgaria, la Ruse, pentru When Nietzsche Wept/ Cind a suspinat Nietzsche, ecranizarea unui bestseller international. Il interpretam pe Freud, Ben Cross pe Joseph Breuer, iar Armand Assante pe Nietzsche. Nu am reusit sa joc nici o scena cu Armand, dar l-am admirat jucind. Era uluitor. Intr-o zi, cind eram in drum spre platou, Armand mi-a zis ca un producator roman va veni sa-l vada si mi-a spus sa merg si eu. Cu Andrei Boncea a venit atunci si Cristi, si am petrecut 45 de minute in camera de hotel a lui Armand, povestind. Stiam doar ca era vorba despre un film cu soldati americani, dar aratam ca Freud in 1882. Cristi nu cred ca a scos o vorba, drept pentru care mi-am spus ca e nu e interesat de mine. Am citit in aceeasi seara scenariul. Filmam de o luna intr-o localitate de linga Sofia unde numai copiii vorbeau engleza, asa ca noul personaj mi s-a parut asemanator cu ce traiam eu.
Crezi ca ai fost ales si pentru ca semeni putin cu Cristian Nemescu?
Nu m-am gindit, desi cred ca semanam putin fizic. Alter-ego-ul lui Cristi in film e o combinatie intre mine si personajul interpretat de Alex Muntean. Cristi era ca si mine, mai retras, mai intimidat de fete in adolescenta. Cred ca a vazut ceva cunoscut in mine dedesubtul imaginii de Freud din acele zile. Sint foarte fericit ca a simtit o vibratie, desi nu sint sigur daca a fost constient de ea. Sint, de asemenea, recunoscator ca am lucrat si cu Armand, pe care il admir mult. Chiar cred ca universul mi-a facut un cadou exact la momentul potrivit.
Ce ti-a placut cel mai mult cind ai lucrat cu Cristian Nemescu?
Mi-era teama ca un regizor care debuteaza in lungmetraj tinde sa controleze o gramada de lucruri. Dar Cristi a avut incredere in mine si in Armand ca vom veni cu „aura” noastra de americani, ca vom fi California filmului. Era un tip foarte intuitiv, asta se vede si din film. Nu-i placea sa tragi cu ochiul la camera, sa strici realitatea momentului. Nu vorbea mult, dar stia sa obtina ce dorea. Eu si Armand aveam experienta din Bulgaria. Cristi ne dadea ca indicatie: „Fii pierdut!”, iar eu chiar ma simteam pierdut. Fusesem pierdut in Bulgaria si sub hainele lui Freud, iar acum eram un nou personaj. M-am imprietenit cu romani, dar au fost zile cind Armand nu era, nici soldatii americani, si cind eram singurul vorbitor de limba engleza de pe platou. Mi-am sarbatorit aniversarea de 30 de ani singur. Mi-era foarte dor de casa, dar n-am vrut sa spun cuiva. Cineva a aflat ca e ziua mea si a venit cu un tort. Mi-au cintat „La Multi Ani!” si ne-am intors la treaba, iar seara eram prea obosit ca sa mai ies cu soldatii americani. Efectul acestei experiente asupra mea, oricit de alienant, a fost perfect pentru personaj.
La ce lucrezi acum?
Ca sa fiu sincer, sper ca acest film sa ma readuca in Europa. Mi-ar placea sa mai lucrez in Romania, pentru ca acest film mi-a oferit o experienta fantastica, autentica. Acum lucrez la un scenariu, impreuna cu un prieten de-al meu, si la un serial TV pentru copii, pentru un alt prieten. Sper ca multi oameni sa vada filmul facut cu Cristi ca sa pot lucra mai mult.