Eu n-am un nod in git cind ma gindesc la Cristi. Eu cred ca el a plecat un pic si ca, mai devreme sau mai tirziu, o sa ne intilnim si o sa stam de vorba.
Care o sa fie primul lucru pe care o sa i-l spuneti?
O sa-i multumesc inca o data pentru film si pentru acest rol foarte, foarte frumos. Am avut la inceput mici emotii din cauza aminarii filmarilor. Tot asteptam un telefon de la Cristi, acum doi ani, si, vazind ca nu suna, am pus mina pe telefon. „Mai Cristi, ce se intimpla cu filmul ala? Il mai faci?” „Nu, s-au aminat filmarile pentru la anul.” Pauza. (Eu eram la Breaza, repetam rolul.) „Cristi, si de ce esti asa de calm?” Si Cristi imi raspunde: „Aparent sint calm”. Ne-am inteles foarte bine. L-am iubit foarte mult pentru cit de profesionist si-a facut treaba.
Va era frica sa lucrati cu un debutant?
Nu, pentru ca mi-a placut povestea foarte mult, si cine poate sa scrie o asemenea poveste, n-are cum s-o dea in bara cu restul. Normal, ma asteptam sa filmeze ce a scris. Toti regizorii buni au ceva, asa, in comun. Talentul, probabil.
Felul in care ati construit personajul semana cu ce dorea Cristi?
Nu m-a lasat sa improvizez. Nu a fost timp. Am facut exact ce era scris in scenariu.
V-a deranjat asta?
Deloc, pentru ca de obicei mi se intimpla sa vorbesc cu regizorul, sa il intreb daca ma lasa sa mai tai o replica sau sa introduc una de la mine. Dar aici n-a fost cazul sa tai nici macar un cuvint.
Cum era Cristi pe platou? Era la fel de calm?
Era preocupat suta la suta de filmul pe care vroia sa-l faca. Nu vorbea despre nimic altceva. Nici despre film nu teoretiza prea mult, pentru ca teoria nu prea-i buna cind te-apuci de treaba. Era preocupat de locul pe care trebuia sa-l aiba camera. Ne spunea ce avem de facut si pe urma incerca sa vada daca e bine sa puna camera intr-un loc sau altul. Desigur ca ne spunea, in afara de ritmurile scenei, „aici as vrea sa spui acelasi lucru ca si cum te-ar deranja ceva sau ca si cum alergia sau marfa pe care trebuie s-o furi ar fi problema ta cea mai importanta”.
Recent ati interpretat rolul principal si in Offset, realizat de Didi Danquart dupa scenariul lui Cristi Puiu si Razvan Radulescu. Sint asemanatoare cele doua roluri? Care v-a placut mai mult? Care a fost mai greu?
Amindoua mi-au placut la fel de tare si poate suna infantil, dar mi-au placut pentru ca amindoua personajele mor la final. Si vreau sa spun la fel de infantil ca eram copil si ma uitam la Alain Delon cum moare in filme. Murea foarte frumos Alain Delon. El si Jean Gabin mi-au placut foarte mult. De altfel, Jean Gabin m-a inspirat sa ma fac actor. Deci am vrut si eu sa mor in film cum murea Alain Delon pe vremea cind scria in Romania „Avem alendeloane”, hahaha.
Aveti si alendelon?
N-am. Si pe urma mi-au placut aceste personaje si pentru ca sint foarte frumos si bine scrise.
Ce gen de personaj interpretati in Offset?
Un tip din asta, patron de ziar am impresia, casatorit si cu copil, indragostit de secretara lui, pe care o interpreteaza Alexandra Maria Lara, fata fostului meu asistent de la Institutul de Teatru, Valentin Platareanu. Probabil ca o stiu de cind era micuta. Ei, si povestea asta de dragoste e extrem de credibila ca situatie de viata si are si un sfirsit frumos. Nu stii exact ce urmeaza sa se intimple, daca personajul meu ramine cu secretara sau daca se intoarce acasa. Cum se spune, fiecare spectator pleaca acasa cu povestea lui.
Va plac finalurile acestea vagi, deschise?
Da, foarte mult. Pe vremuri imi placea foarte mult Suchianu, el vorbea despre „unitatile de frumusete” si despre „povestea bis” care exista in fiecare film.
Care sint momentele de frumusete din California Dreamin’?
Unul extrem de emotionant si de delicat, la care aproape ca-ti dau lacrimile, mie mi-au dat lacrimile, are loc dupa ce Doiaru moare si aparatul se indeparteaza usor de satucul asta nenorocit, si parca in clipa aia se nasc in tine intrebarile. Este ca oglinda aia a lui Hamlet, pe care actorul o pune in fata oamenilor, aratind „vremii forma si limitele ei”. Si de aceea filmul lui Cristi e important si frumos pentru ca iti ofera aceasta intrebare, te invita sa-ti vezi limitele facindu-te sa-ti doresti sa le depasesti.