De fapt, obiectul care se sparsese sau, mai curind, crapase, in vitrina, era nu un pahar de apa, ci o cescuta veche de cafea, din portelan trandafiriu de Saxa, cu un vag aspect antropomorf (incit Norei, cind era copila, ii evoca obrazul unei zine sau pe acela, mai tangibil, al unei papusi care fusese, pesemne, a bunicii ei, daca nu chiar a strabunicii), pe care, cind nu era nimeni in camera, o mingiia, isi trecea fiecare deget, pe rind, prin ansa-i aurie.
O riciia usor cu unghia in colbuitele intrinduri, intirziind minute bune, cu indexul sau policarul, in interiorul alb al ei, dindu-i ocoale nesfirsite, de parca l-ar fi slefuit, precum un maitre bimbelotier, concavitatea sidefie a unei scoici, a unui ghioc.
— Banuiti, domnule profesor, il intreba Nora, artagoasa, pe Vasile, de ce crapa din senin un vas, o vaza, o cana alba de cacao velina ca o caolina, un pahar, o cupa de sampanie, o ceasca de cafea de Saxa?…
— Cafea de Saxa, intreba perfid Vasile. „Vindem paturi de copii de fier”?!
— Sinteti pedant ca un profesor; stim si noi ca mai corect ar fi o ceasca de Saxa de cafea. In orice caz, sexologia va prinde mai mult decit… saxologia! Astfel incit sint nevoita sa repet: banuiti, domnule profesor, de ce crapa din senin un vas, o vaza, o cana alba de cacao velina ca o caolina, un pahar, o cupa de sampanie, o ceasca de cafea de Saxa?…
— ?!
— Deoarece nu prea ne crapa obrazul de rusine, noua: liotei noastre, vreau sa zic, de atomistici fara Dumnezeu sau de dezastrofizicieni, veseli ca niste spermatozoizi si cu un dar fara pereche al injosirii unei lumi, a unui cosmos, a unui univers mirabil, la geneza si aspectul caruia, desigur, n-au avut nicio contributie.
— Ce vrei sa spui cu asta, intreba Vasile Elisav.
Nora devea tot mai aprinsa, mai lirica, mai pasionala, mai inclementa si mai dura cu inomabila religie a atomisticilor fara Dumnezeu si a dezastrofizicienilor de care pululeaza, azi, planeta noastra, veseli… s.a.m.d.
Carmen o privea cu admiratie.
Domnul Vasile Elisav, care, fara sa fie un habotnic al cultului scientist actual, era, oricum, un palindromolog, se innegura usor la fata, tacu un timp, cerindu-i Norei, apoi, exemple…
— Doua-trei exemple!
— In ce privinta, intreba aceasta.
— Mai si intrebi, raspunse Elisav. In legatura, draga Nora, cu ceea ce numisesi darul lor, unul fara pereche, al injosirii unei lumi, a unui cosmos, a unui univers mirabil, la geneza si aspectul caruia, desigur, n-au avut nicio contributie.
— Vreti exemple, domnu Elisav? Pai, ce alta decit injosire sint metaforele, asa-zis, intuitive ale acestor doamne, domnisoare si domni dezastrofizicieni sau atomistici fara Dumnezeu?… De „supa cosmica” (din plic sau nu) a auzit domnia voastra? Une soupe qui rime a la soucoupe volante… De „cozonacul cu stafide” al unuia Thomson, devenit sir William si lord Kelvin? Cu care sintem, inca, dom profesor, in onorabilul, dar derizoriul, totusi, domeniu gastronomic. Pornografia-ncepe cu-acela astronomic, cel plin de gauri, albe sau negre (fara par, adica epilate), de hauri si de zgauri, mai toata aura acestui cer fiind inlocuita de gaura de vierme!
(Continuarea in numarul urmator)