Exact ce banuia un fost coleg de liceu care m-a sunat pe mobil din Bucuresti pe la miezul noptii, dupa concert, epuizat de atita urlat si bitiit: „Bai, Chisti, nici nu stii ce-ai pierdut. Da’ pe unde esti de nu ti-s buni Rollingii? La Acapulco? Sau freci menta-n biblioteca?” Asa-i. Eram fix pe plaja din Tms, Loga 28, ap 1, cu un halogen de 300 W si inca opt becuri de cite 60 deasupra capului, cu toate geamurile deschise si cu burta pe zeci de foi imprimate. Latiti linga mine pe mocheta, in maiou si pantaloni scurti, leoarca la 38 de grade (in camera), citeau si corectau in draci spalturi Xavier si Cecile. Ce cautau cei doi savanti din Paris in miezul verii la Timisoara tine oarecum de nebunie si de secretul prieteniilor mele. Spusa in citeva cuvinte, povestea suna asa.
Acum patru ani am prezentat la Sorbona (la un colocviu cu miturile confiniilor in Europa Centrala) o comunicare despre paradisul numit Banat. Dupa o puzderie de cercetari cehesti, poloneze, slovene, unguresti, care depanau povesti crincene, cu strigoi si vrajitoare, cu dusmani ititi pretutindeni la hotare, cu straini intotdeauna rai, tinutul meu dintre granite rasari dulcut, surizator si pasnic, cu feeriile lui culinare, cotropit de sunci si cirnati, de strudele si cremesuri. Lucrarea a fost gustata de toti, caci la sfirsit am imbiat lumea cu grilias (o bunatate din zahar ars cu nuca), adus de-acasa. Cred ca atunci le-a cazut Banatul cu tronc sefilor lui CIRCE (care nu-i vrajitoarea lui Homer, ci un centru de studii central-europene de la Universite Paris IV-Sorbonne), Xavier Galmiche si Delphine Bechtel. Drept urmare, vara s-au infatisat la Timisoara, ca sa se incredinteze ca tot ce am povestit acolo despre Eldorado-ul din Romania nu-i simpla nalucire, ci adevarul gol-golut, asa cum s-a pastrat pret de doua veacuri.
I-am purtat prin orase, orasele si sate, la munte si la ses, vreo zece zile. La sfirsit au recunoscut ca, desi vazusera ce misca prin Europa Centrala, din Galitia pina-n Carinthia si din Boemia in zona Trieste, Banatul i-a lasat cu gurile cascate. Asa ca m-au chemat la inca un colocviu sa explic de unde i se trage tinutului nostru tot binele, iar in 2006 m-au poftit sa le predau toata istoria asta masteranzilor sorbonici. Atunci s-a pus pe picioare ideea unui volum despre Banat scos sub egida Sorbonei. Cum s-a alcatuit sumarul, cum s-au scris cele 13 studii, cum s-a facut o antologie cu texte literare din sapte limbi, cum s-a tradus totul in franceza, cum a rasarit ca un inger salvator Cecile Kovacshazy, cu energia si istetimea ei, cum s-au ales fotografiile si gravurile, cum s-a paginat ditai cartea, cum s-au adunat banii pentru lucrare, ar merita cindva povestit. Pina atunci nu pot sa uit cum am stat noptile intinsi pe mocheta, doboriti de oboseala si caldura, dar multumiti, si-am pritocit cele 400 de pagini din Le Banat: un Eldorado aux confins, in timp ce la Garana cinta dumnezeieste Garbarek, iar Rolling Stones se dezlantuiau ca niste diavoli pe stadion.