Imaginile sint intr-atit de obsedante incit creeaza senzatia de drog: zile la rind, dupa ce am vazut filmul intiia data, l-am revizionat pe laptopul de acasa, ca intr-un fel de delir dorit fara capat, ireversibil, consistent, inefabil, mintuitor. Si, in continuare, zi de zi imi vine sa revad acest film, fara sa ma satur de el, fara sa obosesc – este ca piinea si apa si aerul de care fiecare dintre noi are nevoie ca sa traiasca. Este un film care creeaza dependenta, dar o dependenta benefica, de frumusete si desavirsire. Bine ar fi daca lumea ar putea fi mereu (re)gindita si (re)perceputa astfel! Inminunata si infragezita, izbutind, cred, sa ii trezeasca la viata pina si pe cei mortificati, sceptici, cusurgii! Jaguari lipiti tihnit de batrini si copii intelepti cu ochii inchisi, elefanti dansind in fluviu cu fete imbracate in sari alb, un soim binecuvintind o dantuitoare in templu, ochiul polifemic al unui elefant pe care sta adormit capul unei tinere fete, dansul fluviului si al puiului de elefant impreuna, rotirea unui balerin cu balenele, lincsul imbratisind un copil mut si tot asa.
Scenariul eseului porneste de la scrisorile unui barbat catre o femeie, pe parcursul a 365 de zile: iar aceste scrisori sint ravasitoare tocmai prin simplitatea lor – cititorul sa nu se lase inselat insa de aparente – este vorba despre o simplitate dantelata, sofisticata, in cea mai fireasca traditie a extravagantei regasibile in lucrurile simple, aici si acum. Filmul este, de aceea (si nu doar de aceea), initiatic: cele 365 de zile sint scrisorile de dragoste, singuratate si frumusete ale unui barbat care este compatibil cu femeia sa, chiar daca aceasta se afla departe si este intangibila (deocamdata).
Nu in zadar, de altfel, Muzeul Nomadic este conceput ca un templu urias, unde imaginile din film sint aranjate pe parcursul unui culoar lung, ca intr-o biserica-hala, si unde cel care strabate culoarul va gasi la capat desavirsirea – fireste, nu desavirsirea interioara, ci aceea estetica, adica splendoarea. Pentru desavirsirea interioara mai este cale lunga, se presupune: dar aceasta este deja o alta poveste.