
Welcome islanders!
Intorc spatele Insulei Obudai, intru in alt plan, arunc prima vorba in vint. Filmul mi se dizolva dupa cinci zile de plutire, redefinire, experimentare de ego-variante si dragoste de umanitate. Zimbesc timp. Dispare, ca poza careia ii dai delete din albumul online. De azi redevin ceea ce sint de fapt, poate cu un plus de toleranta in circumvolutii si trairi hipioate in aorta. Si un sfat: nu te bloca, insula este in mintea ta.
Daca incerci sa te detasezi de tot ceea ce te constringe, vei vedea ca lucrurile care iti dau libertatea de a-ti exprima furia sint foarte puternice, la fel ca si cele care iti dau „your ticket to a natural high”. Iar pentru ca extremele se atrag, tot ce inseamna defulare poate fi exprimat prin abstractul asta superb care se numeste arta, poate unica noastra sansa de a supravietui ca rasa. Cel putin cu asta am ramas mental, dupa citeva zeci de ore de colindat Insula in lung si-n lat, in cautarea senzatiei care mi se potriveste. Pentru ca asta facem cu totii o data pe an, la Sziget: vedem cit ne-am schimbat, cu ce ne identificam de fapt, ce vrem de la noi, de la ceilalti, de la starea de bine si incotro o luam din punctul respectiv. Poate exagerez. Poate ca pentru unii Insula este muzica, VIP-uri live, organizare, mincare, bere, distractie, noroi pe picioare, o harta. Oricum, Insula ti-o faci cum vrei pentru ca intr-un fel este si inventia ta. Welcome islanders, pe maghiara.
Sziget-auto-ghid
Dupa 15 ani de existat ca festival, Sziget a devenit ceva de proportii fenomenale (vezi www.sziget.hu). In fiecare an am impresia ca, la un moment dat, insula nu va mai suporta atita incarcatura umana si va ceda, inecata in apele Dunarii, interzise scaldatului. Pentru ca oricit de rea ar fi vremea (cei care am stat cu cortul cunoastem bine senzatia de umed constant), lumea vine in roiuri, valuri, torente, ca intr-un pelerinaj. Sziget este expresia convietuirii la comun, avind libertate nelimitata de exprimare, atita timp cit respecti regulile si pe celalalt. Dar m-am melancolizat si era sa uit ca Sziget este in primul rind „a money machine” si ca, fara niste bani la tine, supravietuirea va deveni un task important. Altfel esti deportat, nu ca Napoleon, ci ca un junker. Dar daca ai mai fost, stii ca ti se ofera niste asi in mineca sau bratara.
De aceea exista vestitul cort Hare Krishna, care iti ureaza sa be happy, cu doua mese indiene pe zi. De acolo te descurci, pentru ca la un moment dat nu-ti mai trebuie decit sa fii prezent, laolalta cu cei mai frumosi tineri din lume, care jongleaza cu energii pe arena din fata scenei principale, pe dealurile scenei si prin baltile care se fac dupa ploile torentiale din timpul unora dintre cele mai faine concerte la care am fost vreodata. Pentru ca aici chiar nu poti sa vii numai pentru vestitele trupe care cinta live, ci si pentru zecile de terase, party arena-uri, workshop-uri, piese de teatru si dans, tot felul de lucruri hand-made, bungee jumping, tiroliana, oameni, oameni, oameni. Party meditation. Ca sa nu mai zic de cel mai chilling loc de pe planeta Sziget, Ambient Tent, care e in sine o insula rupta de tot restul.
Fiecare dimineata de atirnat lenes dupa o noapte de iures devine aici un must absolut. Pentru ca pe podeaua psihedelica stau intinsi laolalta zeci de natii, care nu au de impartit altceva decit un zimbet, un fum, sunet ambiental si stare. Aici esti pur si simplu, poate nu la fel de intens in noptile ploioase, cind fiecare metru de podea conteaza si nu te poti tolani. Oricum, Ambient Tent ramine motivul pentru care as merge la Sziget indiferent de line-up, macar pentru o zi. Cine a fost, stie. La fel cum cunoaste bine senzatia matinala de a sta la coada la dusuri, la zecile de toalete, spalatorii, care oricite ar fi, par a nu fi niciodata suficiente pentru gloata in plina miscare si pina-n dinti cu noroi.
Iar apogeul este prima jumatate de ora de dupa concertele de la main stage, cind fiecare ar sari peste celalalt pentru a prinde o cusca verde, dar nu o face, punindu-se frumos la coada. Pentru ca orice s-ar zice, starea de bine generata de arta te face mai de treaba. De aceea, respecti regulile de bun-simt, care lasa loc de distractie pentru fiecare. Si asta simti mai ales in timpul concertelor, cind oricit de rupti ar fi unii, nu te simti in nesiguranta sau agresat.
Esperanza insulara
Pentru ca atractia principala la Sziget o reprezinta concertele trupelor mari, trebuie sa recunosc ca anul asta am avut ce vedea, trai, asculta, cu tot creierul activat.
Si totul a inceput clandestino, dar in mega forta, cu Manu Chao, pe care il ascultam de ani de zile, sarim ca nebunii pe Mala Vida si ne melancolizam la maximum pe Dia Luna… Dia Pena. Cu Manu Chao empatizez de mult, la fel ca puzderia de francezi, bretoni, spanioli, mexicani, peruani, germani, africani innebuniti de prestatia spaniolului nascut la Paris. A fost atit de intens totul, incit nimeni nu-si mai amintea la final, nici macar bretanii care si-au fluturat steagul non-stop, ca avusesera loc doua pene de curent, chiar in momentele forte.
Dupa concertul lui Manu, care a fost „sorry to dedicate this song to the biggest criminal on the planet, George Bush”, nu a fost insa timp de meditatie, pentru ca la Wan2 Stage incepea concertul Yonderboi and the Oblivion, care dupa prestatia de la Bucuresti m-au racolat total la gloata de admiratori. Si asta era doar inceputul, pentru ca urma o noapte lunga, care acum, ce-i drept, mi se invalmaseste in cap. Asta si din cauza ca dusul la culcare s-a intimplat la ora sase, si nu in cort, pentru ca uitaseram betele acasa, ci la Ambient. Perfect, dupa o noapte de rupt tendoane pe breakbeat si drum’n’bass la Mokka Cuka, terasa de Underground Base si la Meduza, un club in aer liber, cu vizuals proiectate pe pereti si muzica electronica ce nu se termina niciodata. Pericolul e ca o poti tine asa zile in sir, iar cind te intorci acasa, esti numai bun de dus la reanimare.
De aceea, la un moment dat te fortezi sa mergi, cu minte sau fara, la culcare, in timp ce la corturile vecine filmele continua. Iar asta a fost numai prima zi. Si a fost zi, si a fost noapte, dar nu mai stii, pentru ca ritmurile se sparg la fel ca barierele dintre tine si ei, dintre toti si toate, pina cind linistea se transforma in afro-reggae si ska. A urmat brain damage-ul total, cu concertul Chemical Brothers care m-a facut sa inteleg ca nu exista limite in senzatii. World, the time has come to push the button!, imagini de film puternic, lasere, jocuri orbitoare de lumini, pentru ca mintea sa-ti zburde total timp de o ora si ceva. Pentru ca nu au spus un cuvint, au spus totul: love is all, pe toate ecranele. Tot ce s-a intimplat dupa aceea a fost senzational, chiar si cheful francezilor care se rupeau ad hoc pe reggae francais la o terasa no name.
Insula e in mintea ta
Asa e pe insula. Iti iei programul si fugi de la o scena la alta, sau alegi un relax total la orice alt cort, terasa sau workshop. Pentru ca oricit m-as fi straduit, n-as fi ajuns sa prind tot ce era de prins. Asa ca m-am mai fericit la concertul Fanfarei Ciocirlia (senzational!), putin la Madness (nu tocmai), Nine Inch Nails (impresionant de energetici in concert, dar din alt film), Alpha Blondy (nu cum ne-am asteptat citiva), Hooverphonic (muuuult mai in forma decit la B’estival) si niste session-uri special request cum a fost prestatia DJ-ului ungur, Palotai.
Evident, mai erau de bifat o gramada: toate evenimentele de la scena de teatru si dans, concertele de la Roma Tent, majoritatea concertelor de la World Music Stage etc., etc., etc. Dar atunci cind sa mai stai doar pentru a simti vibratia insulei? Pentru ca despre asta era vorba. Si repede, ca sa bagam si concluzia: Proxima Estacion, Esperanza. Ne vedem acolo.