Pentru Ken Loach, cel mai important e scenariul, iar colaborarea dintre regizor si scenarist e si ea foarte importanta. „Ca cineast trebuie sa te intrebi nu cum, ci de ce? De ce faci un anume film? S-ar putea ca raspunsul sa se modifice pe parcursul productiei.” Printre lucrurile esentiale se numara si relatiile dintre personaje.
„Cind eram mai tinar, imi dadeam seama ca nu reuseam sa exprim ce vroiam si atunci inventam un personaj nou. Insa nu suna bine. Totul trebuie sa fie implicit intr-un scenariu. Uneori nu e nevoie sa spui povestea in ordine cronologica, poti incepe si cu sfirsitul, dar miezul e lupta de a gasi o poveste care, atunci cind te uiti la ea retrospectiv, sa para inevitabila, iar cind o spui sa fie mereu surprinzatoare.”
Ken Loach le-a marturisit relativ putinilor spectatori care s-au mai putut trezi de dimineata ca a invatat devreme cum e cu replicile naturaliste si cum sint ele asimilate si spuse de catre actori. Asta s-a intimplat la un serial politist din anii ’60, la care scenaristii scriau replici de genul: „jumatate de propozitie… «da, dar»…«vreau sa zic ca»…”. „Cind au venit actorii sa spuna aceste replici, le-a fost foarte greu pentru ca trebuiau sa umple in mintea lor cu ceva spatiile goale. Daca nu erau atenti, spuneau si restul propozitiei care nu era in scenariu. Mi-a fost foarte clar de-atunci ca actorii trebuie sa aiba ideea in cap si pe urma sa treaca la duelul verbal cu ceilalti”, a afirmat Loach.
Interpretarea actorilor e prioritara
Tot devreme, a inteles si ca lectura cap-coada a scenariului la inceputul lucrului la un film nu e o idee buna. (Si de aceea nu e de acord sa-i dai actorului tot scenariul de la inceput.) Cea mai buna interpretare o poti obtine din prima zi, de la lectura, atunci actorii sint cel mai firesti. Apoi, pe parcurs, ei incep sa se gindeasca mai mult la cum sa se miste, isi pierd naturaletea. De aceea Loach considera ca printre pacatele cinematografului actual se numara si acela ca actorii sint alesi inca de la bun inceput fara sa se puna problema daca publicul poate avea incredere in actorul care interpreteaza respectivul personaj.
Regizorul spune ca s-a straduit mereu sa distribuie actori in roluri cit mai apropiate personajului. Se fereste de contre-emploi, asta ii face si pe actori mult mai naturali. Pentru Ken Loach, interpretarea actorilor e prioritara, de aceea trebuie sa ai grija de ei si sa le dai suficient spatiu ca sa se poata desfasura. „Daca-i pui actorului un reflector in ochi si camera la un metru de el, si mai ai si 20 de membri ai echipei care stau in cerc, nu e prea incurajator pentru el. Dar daca folosesti lumina naturala, faci in asa fel incit sa nu fie multa lume si mai intorci si capul cind si cind, atunci actorul se va simti mai puternic, va fi mult mai credibil si va transmite starea lui intregii echipe. Aceste lucruri sint capitale, si aici e diferenta dintre a juca intr-un film si a juca intr-o piesa de teatru.”
Loach se fereste totusi de cuvintul „adevar”. „E un cuvint prea mare, dar in cinema trebuie sa faci astfel ca fiecare moment sa fie cit se poate de adevarat.”
Festivalul in flash-uri
Ce s-a mai intimplat la Anonimul, dupa doua zile, urmeaza foarte pe scurt, in flash-uri: Cristi Mungiu s-a uitat la meci in timpul Q&A-ului lui Ken Loach, pe urma s-a balacit in piscina cu echipa lui de la 4 luni, 3 saptamini si 2 zile (n-a fost deloc curios sa-l cunoasca pe Loach); Alex Mavrodineanu, care are film in competitia de scurtmetraj, a venit cu avionul sau pe nume Rebel si cu instructorul de zbor, celebrul Mami de la Clinceni, pe care i-a campat linga plaja (despre cum m-am dat si eu cu avionul data viitoare); trocariciul, care aduce oamenii de pe plaja in sat, a fost mai ticsit decit un tramvai la 8 dimineata in Bucuresti. Si ar mai fi, alta data.