Sintem, fiecare dintre noi, destinati sa ne urmam sau nu vocea inimii in meseria pe care o facem. Cercetatorii francezi numesc asta "trouver son metier intime". Meseriile, asa cum sint ele tehnic denumite, pastreaza insa prea putin din sensul vocatiilor care le anima, adica nu vorbesc despre pasiune, despre dedicatie, despre energia vitala care ne ghideaza si ne inspira atunci cind ne punem in practica visele.Pentru mine, ocupatia ideala este de a ma afla in umbra artistilor. Adica acolo unde e lumina intotdeauna. Bucuria de a-i aduce si pe ceilalti inlauntrul acestui spatiu e dovada ca o asemenea meserie poate exista si ca e necesara, cu atit mai necesara cu cit domeniul artelor ramine unul de subtila impletire intre a sti sa faci si a avea vocatie sa faci…
La Plopi a inceput, in fine, o aventura la care am sperat si in care am investit mult, alaturi de colaboratoarele mele atit de fidele si de apropiate, Oana Radu si Stefania Ferchedau: laboratorul de creatie Andrei Serban. Intitulat „Academia itineranta”, atelierul de la Plopi a coagulat, cu rabdare si fara multa vilva, starea de gratie pe care o construieste intilnirea fericita intre fantezia febrila a scriitorului (Tatiana Niculescu Bran), generozitatea sensibila a unor gazde (doamna Mili si Nora), iubirea de-a ucenici a actorilor (o parte deja lucrasera cu Andrei Serban in Purificare, Don Juan in Soho, Rock’n’roll, Pescarusul sau, in prezent, in Unchiul Vanea) siS iubirea si forta de a darui a profesorului-artist.
S-a incheiat acolo o etapa. Fondatoare si nerepetabila. Acesteia ii vor urma altele, al caror sens ne va ajuta pe toti sa intelegem inca o data cit de mult scopul drumului nu este destinatia, ci calatoria in sine.