— Dar, apropo, intreba Nora, pe jumatate intrigata, pe jumatate-n zeflemea, de ce mi-ati multumit, mai adineaori, cu atita patos, dom profesor, pentru nefericitul de Sisif?
Vasile ramase un minut pe ginduri, de parca nu-si gasea raspunsul la intrebarea amintita, ca sa-i replice intr-un tirziu duduii Nora:
— Pentru ca, prin nefericitul de Sisif, mi-ai deschis calea catre Grecia, catre aceasta Grecie prea-ferice.
— Prea-ferice in ce sens, intreba Nora.
— In acela al eternului miracol care a fost elenitatea.
— Sinteti elenocentric, il intreba, nu fara o urma de repros, dar si cu un fel de nostalgie, Carmen.
— De ce n-as fi, raspunse Elisav. Elenocentrica e si Iliada. Ba chiar si viata lui Bezuhov, Pierre Bezuhov, in buna parte din Razboi si pace… Dar, apropo, duduie Carmen, ce-ar fi oare,-n faptul asta, reprosabil?
— Reprosul, dom profesor, nu va fi fost al meu, ci al acelora care combat, concomitent cu eurocentrismul, acest impuls filoelen.
— Dar filoeleni, stimata Carmen, vor fi fost, printre atitia altii, si Shelley, si Lord Byron, si Hugo; or, dupa cite-am inteles din lunga noastra convorbire, numai niste incorecti politic nu s-ar putea numi acestia.
— Ba da, prelua partida Nora, exista tiermondisti, si nu putini, care i-ar acuza pe acesti domni ca-l pretuiau pe Shakespeare, William Shakespeare, mai mult decit un cintec de lupta irokez sau unul inuit, de leagan. Ce limba invatati acum, de unul singur, caci stiu ca aveti vocatie si har de poliglot.
— Ma perfectionez in greaca veche, raspunse simplu domnul Elisav.
— Rau faceti, zise Nora, cu un artag jucat; mai bine v-ati perfectiona in papiamentu.
— Sau in le petit negre, zise Carmen, care, in fond, e tot o frantuzeasca.
— Ba chiar, in calitatea dumneavoastra de prof de franca, lingua franca ar fi, la rindu-i, o frumoasa performanta.
Pe fata lui Vasile Elisav, se citea o indicibila stupoare. Ceea ce o facu pe Nora sa pluseze:
— Borges, ultracivilizatul Borges, dom profesor, a persiflat, fara malitie, pe cit cred, un oarecare idiom tribal. Nu m-ar suprinde, a afirmat argentinianul, ca predarii, in scolile noastre, a latinei sa-i ia locul cea a graiului guarani. E, intre altele, o afirmatie ce, pasamite, l-a costat Nobelul.
— Eu nu rivnesc la fabulosul premiu, draga Nora; si nici nu vad din ce motiv as face-o. N-am niciun merit literar deosebit, dar’mite unul stiintific; iar singurul Nobel accesibil mie ar fi, la limita, acela „pentru pace”… La care ar putea, de altfel, sa aspire mai toti insii de-o anume virsta din aria (s)lagarului pacii, ce trebuiau sa-ncheie orice jalba, adica cerere, cu magica formula „Traiasca lupta pentru pace!”.
— Pornisem de la filoelenism, intrerupse Carmen, cu bun-simt, poliloghia asta fara capat, si iata-ne la pacifismul rosu…
— Sau verde, zise Nora: la Green Peace! Ce urmareati, in fond, cu grecitatea, stimate dom profesor Elisav?
— O sa vedeti, raspunse el, zimbind, in episodul urmator.