Asa ca, one day…
Comunismul a fost o mare teapa in timp real. Un real care ni se pare acum subReal, un underground sobolanesc din care cizmarul si chimista isi scoteau capetele savante, de renume mondial. Dumitru Gorzo a avut dreptate cind a tras in teapa capetele presedintilor Romaniei in Mister President is a Sexual Object. Numai ca i-ar mai fi trebuit vreo zece camioane de tepe pentru nostalgici, pentru cei care spun: „Era mai bine atunci”.
Atunci cind, la coada la pui congelati, oamenii se calcau in picioare si socializau somnambulic la 4 dimineata. In 89, 89… fierbinte dupa ’89 (regia Ana Margineanu), unul dintre personaje isi aminteste de ritualul halucinant al cozii, in timp ce zeci de pui sint aruncati in public. Anamneza pe care o nostalgie toxica o pune pe sina. Disectia lui atunci isi revarsa organele peste prezentul, si el, abulic. In Viata cotidiana in comunism (Editura Polirom, Iasi, 2004), capitolul „Cotidianul comunist”, Aurora Liiceanu vorbeste despre o sansa blestemata: „Studiul compozitiei cozilor ducea la o rafinare a sanselor de obtinere a alimentelor. Perioada de dupa 1980 a instituit plasa si sacosa ca accesorii care nu se uita inainte de a pleca indiferent unde. Daca te intilneai cu norocul? A fost perioada in care, intre barbati si femei, se crease o intelegere solida: cine gaseste cumpara”. Coada ramine, invariabil, o colectivizare sordida a celor mai organice vise. De aici si forta evocarii ei in spectacol, si cinismul zborului puilor deasupra capetelor spectatorilor. Nostalgia e frisonanta si paralizanta.
Total diferita, nostalgia femeilor din joi.megaJoy este una fondant feminina. O nostalgie a atmosferei de matase, pe care personajele o imbraca peste corsetul prezentului. Savureaza amintirile cu o voluptate care-ti lasa gura apa si se dopeaza cu amnezia lui acum. Doza de adrenalina a nostalgiei le tine in viata, le linisteste si, in acelasi timp, le paraziteaza prezentul. Pentru rememorare e intotdeauna timp. Iar doamnele no age din spectacol se lafaie in piftia cu gelatina din amintiri. Supa, varza, pateurile sint pretexte pofticioase pentru dospirea trecutului. Catalizatori ai unui trecut care devine timp proxim, imbibat de once upon a time. Radacina nostalgiei tine la orice inundatie cu momentul prezent. Chiar daca, din cind in cind, revolutia lui azi fluiera de-si varsa plaminii.
Nostalgia toxica din spectacolul regizat de Ana Margineanu si nostalgia tonica din joi.megaJoy urca in acelasi lift: timpul reversibil doar prin mnemoritmie.