Iar altii aleg calea cealalta, instruind trupul tinar intru deplina desfatare. Ce i-a venit Enticlopediei sa se-ocupe de asa ceva acuma, in mijlocul verii, nu stiu, dar nici nu intreb, pentru ca raspunsul ar putea fi de-a dreptul cutremurator. Stiu doar ca dumneaei ii place sa citeasca scrisorile altora – asa a dat probabil peste o epistola de la sfirsitul lui octombrie 1832, in care domnului Conte i se multumeste, cu intirziere, pentru un dar – „un minunat baston cu minerul in forma de cap de vultur”.
„Am fost foarte ocupat ori foarte trist ori foarte desfrinat, astfel incit n-am avut curajul sa scriu”, continua expeditorul, pe care, ce mai tura-vura, il cheama Prosper Merimee si tocmai a trait „une histoire de fille”, pe care vrea neaparat sa i-o povesteasca domnului Conte. Va imaginati probabil, nu e o poveste prea cuminte, dar nici desfriul prea mare: in timpul unei promenade cu vaporasul pe Sena, apare Pauline, o tinara atragatoare care-si cearta amantul infidel, si-apoi sfirseste in grupul prietenilor lui Prosper. Prilejuindu-i scriitorului niste intrebari ramase celebre in istoria, inca nescrisa, a chestionarelor vitale: „Cum se face ca, in clasele de jos, femeia ii e in asemenea masura superioara barbatului? Si de ce, indiferent de provenienta sociala, femeile se-ndragostesc de animalele cele mai natinge?”.
Am inceput cu desfriul si am terminat cu femeile, ca si cum ar fi vreo legatura intre toate astea. Adevarat e doar ca Stendhal, citind P.S.-ul epistolei pe care i-a trimis-o prietenul si discipolul sau Merimee, trebuie sa fi zimbit cu indulgenta: „Ma tem sa nu va fi scris deja istoria Paulinei. Daca nu dumneavoastra, atunci sigur lui Jacquemont. Risc un duplicat”. Lucru de care Enticlopedia este, sper, salvata.