Se întâmplă destul de rar ca un ministru al Guvernului României din vremurile acestea să ajungă la un nivel de celebritate precum cel atins de Tudorel Toader. Trei sferturi dintre miniștrii cabinetului Dăncilă sunt și vor rămâne fără chip și fără identitate din perspectiva opiniei publice. Au fost meniți să servească pe post de paravan baronilor locali din PSD, cei a căror gură a trebuit hrănită de Liviu Dragnea cu ocazia recentelor ediții ale showului de acrobație politică numit CEx.
Cu Tudorel Toader lucrurile stau fix pe dos: tot românul, antenist sau rareșbogdanist are o părere, bună sau proastă, despre rectorul suspendat al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, fost judecător al Curții Constituționale a României, fost procuror, fost avocat, fost și actual protejat al mai-marilor din politichia românească. Și, cum bine ne dăm seama, un om care, oricât de multe „fost“-uri are în C.V., și prezentul îi este prielnic tot timpul. Păstrând proporțiile, asemenea lui Cristian Petcu, supranumit și „bugetarul care cade întotdeauna în picioare“, și Tudorel Toader are mereu de făcut ceva important într-o funcție în orice zi lăsată de la Dumnezeu pe acest pământ. Iar Dumnezeu e milostiv cu domnul Tudorel, permițându-i, din când în când, și cumulul de funcții. Gurile rele pomenesc și de viitorul luminos al aceluiași domn, europarlamentar, poate chiar primar la Iași, ce-o să-i mai dorească inimioara.
Având în vedere toate cele prezentate mai sus și ținând cont de prevederile articolului 3, alineatul 2 din Codul de Procedură al Parvenitismului în Societate, „tudorelul“ ar putea fi noua unitate care măsoară starea de „a fi cineva“ în România. „Tudorelul“ măsoară, totodată, preocuparea unui specialist într-un domeniu de a nu cădea în anonimat, de a nu rămâne fără o ștampilă de instituție sub care să-și strivească semnătura.
„Tudorelul“, spre deosebire de „pinalti“-ul sau „cocoș“-ul din politică, nu la bogății se gândește prima oară, ci la funcții. Nu este la fel de tentat precum alți colegi de generație să se căpătuiască prin șpăgi rapide, fiind mai degrabă devotat vechiului sistem PCR (pile, cunoștințe, relații). Ca un bun familist, „tudorelul“ are permanent grijă să fie treaba bună nu doar pentru sine, ci și pentru rudele de gradul I. Poate și II.
„Tudorelul“ este dispus la sacrificii. Înțelege foarte bine ce i se cere și cât timp are, în medie, să rezolve ceea ce i se cere. Trage de timp ca nimeni altul, cu argumente, dar cunoaște consecințele dacă întinde prea mult coarda. De exemplu, dacă amână prea mult un deznodământ solicitat de vreun binefăcător, sau chiar de însuși Binefăcătorul, riscă să-i fie stricate vacanțele pe alte continente și să se întoarcă de urgență în țară. Neplăcut.
Spre deosebire de „cotârlețul“ din politică și societate, „tudorelul“ nu are trecut de fotbalist sau de manechin, ci se distinge prin faptul că a urmat școala la timp, câinele nu i-a păpat niciodată tema și și-a dat absolut toate examenele. „Tudorelul“ se mai întâmplă adeseori chiar să fie șef de promoție. În fapt, acesta face un mare bine societății, ținând cu dinții ca zicala „cine are carte, are parte“ să fie respectată în literă, nu doar în spirit.