Biblioteca Digitală a României, un proiect grandios prin care patrimoniul cultural românesc ar urma să fie transpus în format electronic, nu există nici după un deceniu de la momentul în care a fost pus pentru prima dată pe hârtie. Deși anul acesta există, în sfârșit, șansa pentru obținerea unei finanțări europene de 10 milioane de euro, proiectul are până acum doar 29 de parteneri dintre sutele de instituții de profil din țară. România stă aproape la fel de prost și în ceea ce privește participarea la biblioteca digitală europeană, care are tot un deceniu. Un deceniu de funcționare. La cele 51,4 de milioane de obiecte de patrimoniu transferate în mediul virtual din toate statele membre UE, țara noastră a contribuit cu numai 0,3%.
Prima cărămidă de la baza Bibliotecii Digitale a României a fost pusă la sfârșitul lui 2007, când Biblioteca Națională a României (BNaR) a realizat primul studiu de fezabilitate „privind digitizarea, prezervarea digitală și accesibilitatea online a resurselor deținute de bibliotecile din România“. Zece ani și jumătate mai târziu, tocmai BNaR nu mai vrea să participe la construcția celei mai importante baze de date electronice a patrimoniului cultural românesc.
Respectivul studiu de fezabilitate a rămas timp de șapte ani doar o bucățică de hârtie în sprijinul unei idei nobile, pentru că nici un guvern nu a fost preocupat să îl și pună în practică. Abia în 2014 a fost marcat al doilea pas, deși acela trebuia să fie anul în care, potrivit planului inițial de acțiune, Biblioteca Digitală trebuia să fie gata și racordată la Biblioteca Digitală Europeană.
Proiectul a fost inclus atunci, de către Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, în „Agenda Digitală pentru România 2020“, pentru a obține o finanțare europeană de zece milioane de euro. La această sumă, statul român ar urma să contribuie cu încă un milion de euro din fonduri naționale. Am scris că ar urma, deoarece în prezent proiectul este încă în faza de analiză la Ministerul Fondurilor Europene, potrivit unui răspuns oferit de această instituție „Suplimentului de cultură“.
„Adunătura de pixeli“ a istoriei
Patrimoniul cultural românesc, fie că este vorba de tablouri, statui, Cloșca cu puii de aur sau articole scrise în anii ’80 în revista „Teatrul“, va fi reprodus în mediul virtual printr-un proces numit digitizare. Digitizarea înseamnă convertirea în format electronic a unui obiect care există fizic. În limbaj și mai simplu, este transpus într-o imagine, „o adunătură de pixeli“, după cum a explicat Dan Matei, fost director al Institutului de Memorie Culturală și vechi susținător al Bibliotecii Digitale a României (BDR).
Imaginile – obținute prin scanare sau fotografiere – vor fi introduse într-o platformă informatică, la care publicul va ajunge prin intermediul portalului web culturalia.ro. Biblioteca Digitală a României va conține atât obiectele digitizate, cât și fișele care descriu aceste obiecte. Platforma va fi accesată gratuit de oricine de pe planetă, ba chiar vizitatorii
vor putea completa sau modifica fișele de prezentare, după modelul Wikipedia. „Spre deosebire de varianta sa europeană, care permite doar specialiștilor să adauge conținut, Biblioteca Digitală a României va permite interacțiunea cu utilizatorii, așa-numitul «user generated content», adică amatorii vor putea contribui la platformă. Acest conținut introdus de nespecialiști va fi marcat ca atare. Ulterior, un profesionist va putea interveni pentru a corecta eventualele erori. Riscul să rămână greșeli este, astfel, diminuat, în schimb va fi adăugat mai repede conținut extrem de specific – de exemplu, o colecție dintr-un muzeu comunal – și se va evita riscul unor duplicate, așa cum se întâmplă în prezent, când nu există o bază centralizată“, a explicat Dan Matei pentru „Suplimentul de cultură“.
De asemenea expertul a precizat, pe blogul Culturalia.ro, că modul în care se va reglementa controlul de calitate a fișelor de descriere – numite în limbaj tehnic metadate – urmează să fie rafinat cu ajutorul asociațiilor profesionale. „Din fericire, există experiență internațională în acest domeniu“, a precizat fostul director al Institutului de Memorie Culturală.
De ce e nevoie de o bibliotecă digitală
Biblioteca Digitală a României va fi conectată cu cea creată de Comisia Europeană. Europeana.eu este un proiect care funcționează deja de un deceniu, dar în prezent participarea țării noastre este sub orice critică. „Din cele 51 de milioane de obiecte digitizate în cadrul bibliotecii digitale europene, România a introdus doar 154.000. Asta, deși Comisia Europeană ne recomandase ca până la finalul anului 2015 noi să avem digitizate 800.000 de obiecte. Vă dați seama cât de departe suntem? Următorul prag pe care ni l-am propus ar fi 2020, când ar trebui să digitizăm un milion de obiecte. Este foarte greu, pentru că întârzierile sunt majore“, a precizat Dan Matei.
Biblioteca Digitală a României ar urma să aibă două beneficii principale. În primul rând, va permite și locuitorilor din orașele mici sau din mediul rural să viziteze, chiar și virtual, muzee sau alte obiective la care acum nu au acces, din motive obiective. „O bibliotecă digitală ar elimina discriminarea celor care locuiesc în orașe mici: dacă în București sau în marile orașe ai acces la teatre, filarmonică, ceilalți nu au această șansă decât dacă merg zeci de kilometri“, a explicat Dan Matei pentru „Suplimentul de cultură“.
În al doilea rând, această popularizare gratuită va ajuta instituțiile de cultură să își promoveze mai bine, și fără cheltuieli mari, oferta care astăzi rămâne limitată la un spațiu geografic restrâns. Există colecții muzeale despre care publicul nu știe, pentru că sunt prezentate doar la nivel local sau nu au beneficiat de suficientă promovare pe internet. „La Florența există un mic muzeu tehnic, care acum un deceniu era puțin cunoscut, deși deține o extraordinară colecție cu exponate datând din vremea lui Leonardo Da Vinci. Noul director mi-a povestit că, atunci când a preluat instituția, nu avea prea mulți vizitatori. A făcut atunci ceea ce părea un gest radical: a fotografiat exponatele și le-a urcat pe internet. Colegii săi au protestat, convinși că vor avea și mai puțini vizitatori, căci se vor mulțumi doar cu pozele din web. Dar s-a întâmplat exact invers, fotografiile au avut rolul de a le deschide apetitul. Odată ce au aflat de muzeu, numărul vizitatorilor s-a triplat“, a precizat Dan Matei.
Paradoxal, spaima inițială a colegilor florentini este împărtășită în prezent și de muzeografii români, acesta fiind unul dintre motivele pentru care participarea României la biblioteca digitală europeană este atât de redusă. În secolul XXI, mulți directori de instituții se tem că pozele cu ceea ce au în expoziție ar fi suficiente pentru cei interesați, care nu ar mai dori să le vadă fizic. Tot Dan Matei oferă însă un exemplu simplu: există mii de fotografii cu Mona Lisa pe net, dar în continuare e coadă de turiști care vor să vadă originalul.
Încrengătura de ministere
Biblioteca Digitală a României trebuia să existe din 2014, potrivit planului inițial de acțiune, scris în 2007. În schimb, acum patru ani proiectul abia a fost introdus în „Agenda Digitală pentru România 2020“, astfel încât să poată fi cerută finanțarea europeană. Dar nici până azi proiectul nu a fost aprobat. „Cererea de finanțare este în faza de evaluare tehnico-financiară“, ne-a comunicat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cel care asigură legătura cu publicul pentru Ministerul Fondurilor Europene, desființat anul trecut și reînființat din nou anul acesta, odată cu numirea Cabinetului Dăncilă.
La rândul său, Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) a explicat pentru „Suplimentul de cultură“ faptul că „pentru depunerea proiectului Biblioteca Digitală a României a fost necesară realizarea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic care să respecte prevederile ghidului participantului. (…) Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (responsabil de agenda digitală – n.r.) a publicat varianta finală a ghidului la sfârșitul lunii martie 2017, iar MCIN a realizat studiile de specialitate necesare depunerii proiectului, astfel încât la finalul anului 2017 a fost depus spre finanțare“.
Acesta a fost, practic, al doilea studiu de fezabilitate realizat în decurs de un deceniu pentru un proiect care e încă la stadiul de idee. „Proiectul a trecut de două ori printr-un consiliu tehnic în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, iar Ministerul Culturii l-a depus pentru finanțare în decembrie 2017. Deja am răspuns la prima cerere de clarificări, cerută de Ministerul Fondurilor Europene, înțeleg că o să mai urmeze una. După ce va fi aprobată finanțarea, urmează să fie semnat contractul“, a precizat și Dan Matei, fost director al Institutului de Memorie Culturală.
Biblioteca Digitală a României va fi coordonată de Ministerul Culturii. „Din dorința de a asigura un impact cât mai mare, MCIN a inițiat, în perioada de pregătire a proiectului, consultări cu instituțiile relevante din sector, încheind în acest sens acorduri de participare la proiect cu 29 de instituții, printre care enumerăm: 19 muzee, cinci biblioteci, Arhiva Națională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul Național al Patrimoniului“, a mai arătat Ministerul Culturii.
Fișele elaborate și elaborarea fișelor
Aprobarea finanțării europene, care va avea loc cel mai probabil în următoarele luni, nu garantează că Biblioteca Digitală va fi funcțională de anul acesta. Asta deoarece vor urma complicatele proceduri de achiziții publice, pentru crearea platformei informatice pe care va funcționa BDR, dar și cele pentru angajarea personalului care să se ocupe efectiv de digitizarea patrimoniului cultural. Experiența românească ne arată că procedurile în cauză vor consuma din nou timp prețios. „Prima problemă care s-a pus deja e cum îi plătim pe cei care vor lucra la fișarea obiectelor digitizate. Eu am propus să fie plătiți în funcție de numărul de fișe completate. Dar nu se poate, trebuie cu norme, trebuie făcută comisie de angajare. O să fie complicat, mai ales că trebuie făcute aceste angajări în toată țara“, a explicat Dan Matei.
Completarea fișelor care vor însoți imaginile din Biblioteca Digitală va lua, de asemenea, mult timp, pentru că acestea trebuie să fie lucrate mai atent decât cele existente în muzeele fizice, deoarece vor fi accesibile unui public larg. „Când pui pe internet pentru publicul larg, fișele trebuie redactate pentru acesta, ceea ce implică un efort. Mai sunt și alte motive pentru care apare un efort în plus când pui pe internet fișele descriptive. Trebuie să fii mai atent, vede toată lumea, inclusiv specialiști din alte țări. Nu prea îți mai permiți să scrii secolul al XVIII-lea, dacă anul exact este 1783, nu mai folosești prescurtări aiurea: calitatea descrierii este superioară“, a precizat expertul în digitizare într-un interviu oferit portalului LaPunkt.
Paradoxal, munca ce trebuie depusă la fișarea obiectelor digitizate i-a speriat încă o dată pe unii directori de instituții de cultură. Așa cum am arătat mai sus, Ministerul Culturii a precizat că, până în acest moment, la Biblioteca Digitală a României vor participa doar 29 de parteneri. Numărul este extrem de mic dacă ne gândim la sutele de muzee din țară care au colecții ce pot fi digitizate.
Reticența managerilor vine din faptul că dispun de personal puțin pentru activitățile obișnuite și nu pot bloca o parte din oameni pentru digitizare. Totuși, dacă finanțarea va fi aprobată, această problemă va fi rezolvată, pentru că se va angaja, temporar, personal suplimentar.
Pe de altă parte, nici unul dintre miniștrii Culturii din ultimii ani nu a dorit să pună presiune, în sens legal, pentru ca directorii să participe nu doar la proiectul Bibliotecii Digitale a României, ci și la europeana.eu. O soluție ar fi fost să fie introdus în planul de evaluare a managerilor și gradul de participare anuală a fiecărei instituții la biblioteca digitală europeană, într-o primă fază. Acest tip de presiune a funcționat atunci când numai s-a zvonit că salariile directorilor vor fi corelate cu importanța colecțiilor din muzee. Atunci, mulți au acționat rapid pentru clasarea acestora.
Biblioteca Națională a României acuză lipsa de transparență
Două dintre instituțiile culturale care nu au dorit să participe la proiectul Bibliotecii Digitale a României sunt Biblioteca Națională a României (BNaR) și Biblioteca Centrală Universitară din Cluj.
Absența celei mai importante biblioteci din România rămâne unul dintre punctele slabe ale viitoarei Biblioteci Digitale. Deși a refuzat să participe la platforma informatică națională, BNaR a explicat totuși într-un răspuns pentru „Suplimentul de cultură“ că este interesată de multă vreme de digitizarea obiectelor de patrimoniu. Ba, mai mult, instituția a avut propriile acțiuni de transferare în format electronic a colecțiilor. „Digitizarea resurselor culturale și realizarea Bibliotecii Digitale a României sunt de 15 ani o temă de mare interes pentru Biblioteca Națională a României.
În acest sens, BNaR a fost printre deschizătorii de drumuri în materie de digitizare de documente în bibliotecile României, realizând mai întâi instrumentele de lucru necesare: a tradus și adaptat ghidurile metodologice de digitizare; a inițiat și realizat prima inventariere a documentelor digitizate în bibliotecile din România (date statistice care sunt colectate și raportate în continuare, anual, prin intermediul Biroului Bibliotecă Digitală); a propus un model de organizare a bibliotecii digitale naționale; a făcut primul studiu de fezabilitate pe baza căruia a fost realizată Politica publică de digitizare (….); este una dintre cele două biblioteci ale României care folosesc o platformă profesională pentru gestionarea conținutului digital și pentru asigurarea accesului la acesta“, a arătat directorul general Maria Răducu.
Aceasta a explicat însă refuzul prin faptul că Ministerul Culturii nu a pus la dispoziția BNaR proiectul de digitizare a resurselor culturale și nu ar fi fost transparent cu privire la realizarea Bibliotecii Digitale a României. „Pe site-ul Unității de Management a Proiectului (UMP) nu se găsește nici o informație despre proiect, în afară de contractarea unor servicii de realizare a unui studiu de fezabilitate al cărui conținut este, de asemenea, nepublic. Conform propunerii de Acord de participare transmise de UMP către BNaR, Bibliotecii Naționale i se va da în folosință, prin proiect, un robot de scanare (care ar costa 100.000 de euro – n.r.), echipament inadecvat pentru tipul de documente pe care biblioteca le va digitiza (documente de colecții speciale – cărți vechi și rare, românești și străine, periodice vechi românești și străină, dar și alte documente care nu intră sub incidența legii drepturilor de autor). Biblioteca Națională a transmis în 13 aprilie 2017 către UMP din cadrul Ministerului Culturii un document referitor la propunerea de Acord de participare. (…) Concluzia respectivului document este că semnarea acordului nu numai că nu aduce beneficii instituției în ceea ce privește dezvoltarea bibliotecii digitale, ci chiar poate produce perturbări grave ale activității de digitizare curente din bibliotecă“, a mai explicat Maria Răducu pentru „Suplimentul de cultură“.
Totuși, conducerea BNaR a precizat că nu exclude total o colaborare viitoare la proiectul Bibliotecii Digitale a României, mai ales că dispune pe cont propriu de echipamentele necesare și de experiență, în condițiile în care contribuie deja la alte biblioteci similare internaționale, precum Europeana. „La sfârșitul anului 2017, un număr de 4664 de documente digitale din Biblioteca Națională erau integrate în platforma Europeana“, a menționat Maria Răducu.
BCU Cluj: „Cu regret, dar totul părea varză“
Poziția Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Lucian Blaga“ din Cluj cu privire la modul cum a fost desfășurat până acum proiectul Bibliotecii Digitale a României este și mai dură.
„BCU Cluj a dorit să participe la proiectul ce avea ca finalitate realizarea portalului Culturalia și să contribuie la atingerea celor 750.000 de itemi fixați ca strategie națională pentru anul 2020. Deși ținta fusese stabilită inițial pentru 2015. Am fost solicitați să răspundem la un chestionar despre resursa umană implicată în procesul de digitizare, despre dotări specifice, despre cantitatea de material digitizat. În adresa ce însoțea chestionarul era un paragraf tentant: «Precizăm faptul că în cadrul proiectului instituția dumneavoastră poate beneficia de personal instruit și plătit pentru realizarea procesului de digitizare (digitizare, fișare, creare de bază de date etc.), echipamente și soft necesare în procesul de digitizare». La o scurtă perioadă de la aplicarea respectivului chestionar, am fost invitați, alături de reprezentanții altor biblioteci, la o întâlnire la MCC. Dintre directorii bibliotecilor centrale universitare, numai subsemnatul, însoțit de unul dintre colegii de la digitizare, am fost prezent“, a declarat pentru „Suplimentul de cultură“ Valentin Orga, directorul general al BCU-Cluj.
Acesta a menționat că acea întâlnire a fost „prima dezamăgire“. „În aceeași zi au fost programate mai multe grupuri de instituții. Pentru biblioteci se alocase o oră. Am bătut drumul Cluj-Napoca-București pentru o discuție de o oră în care nu am lămurit nimic. Am avut impresia că trebuia bifată o astfel de întâlnire, restul nu conta“, a menționat directorul.
Prezentăm în continuare integral explicațiile lui Valentin Orga privind experiența sa cu Biblioteca Digitală a României (intertitlurile aparțin redacției):
„Am fost întrebat dacă BCU Cluj e dispusă să participe la un proiect de digitizare amplu, realizarea unui portal etc. Ideea, surprinsă și la data colectării datelor, îmi părea excelentă. Instituția pe care o reprezentam avea în spate experiență în acest domeniu, colecții valoroase, un mic laborator de digitizare, o colecție digitală bogată; am spus că suntem interesați de a intra în proiect. Venisem să negociez nu intrarea în proiect, ci poziția, în speranța că vom beneficia de o poziție bună între ceilalți parteneri. Se transmisese la acea dată că proiectul va avea un buget de circa 11 milioane de euro pentru aproape trei ani. Speram ca din acei bani să ajungă și la instituțiile din teritoriu (Cluj, Timișoara, Iași, Alba Iulia, Sibiu etc.), cu precădere în biblioteci. Mi s-a răspuns să nu-mi fac prea mari speranțe.
Prin chestionarul amintit se sondase și necesarul estimat, atât sub aspect tehnic, cât și pentru resursa umană. Am cerut o sumă mai mare pentru dotări și una rezonabilă care să acopere salarizarea unei echipe de 18 persoane (catalogatori, indexatori, specialiști IT, specialiști digitizare etc.), între care zece trebuiau să fie angajați pe acest proiect, cu predilecție tineri.
Cu acest ultim aspect se atingea unul dintre obiective, formarea de specialiști. În plus, știm cu toții că multe instituții de cultură duc lipsă de personal de pe urma reducerilor din anii 2009-2010. Noi ne angajam să digitizăm 40.000 de itemi până în anul 2020.
Domnul Dan Matei mi-a spus că noi avem suficiente dotări și nu ne mai trebuie. I-am explicat că tot ce avem e foarte vechi și foarte uzat, căci s-a lucrat foarte mult. De asemenea, lucrăm cu softuri free, depășite etc. Nu puteam să intru în proiect, să mă angajez că fac un număr de obiecte digitale și să rămân fără mijloace. Eram la acel moment chiar într-un impas. Cel mai important scanner al nostru stătea de două-trei luni și nu putea fi reparat. Are o vechime de 12 ani și a costat 70.000 de dolari. De unde să ai bani pentru înlocuirea lui? Cu nonșalanță, același domn m-a liniștit. Noi nici nu trebuia să mai digitizăm, căci aveam foarte multe… doar să facem descrieri analitice la articolele din periodicele de cultură deja digitizate.
Am rămas perplex. Am făcut un efort să nu izbucnesc. I-am explicat că în loc de a trimite în Europeana 20.000 de articole din 10-15 reviste de cultură, prefer să trimit câteva zeci sau sute de reviste de cultură. La cât de slab suntem reprezentați, noi umblam să ne furăm singuri căciula.
Una dintre doamnele ce conduceau întâlnirea m-a întrebat cum văd eu lucrurile. I-am întrebat de ce nu investesc în zece centre de digitizare, organizate în instituții mari, ca BCU, cu dotările necesare, cărora să le fie arondate regiuni și fiecare să-și asume realizarea a minimum 50.000 de itemi până în 2020. Se recupera, astfel, diferența de 500.000 pentru atingerea țintei fixate de Agenda națională. Aceste centre constituite vor continua activitatea de digitizare în conformitate cu o strategie națională clară. Răspunsul: nu avem zece centre ca dumneavoastră.
O altă doamnă a încercat să mă lămurească de imposibilitatea repartizării dotărilor către instituții din alt minister. I-am întrebat atunci cum văd ei posibilitatea unor muzee sau biblioteci de a-și digitiza obiectele folosind aparatura. Soluția: vor trimite, în baza unui program strict, clar, scanerele și alte aparate dintr-un loc în altul. Adică itinerarea lor prin funcționarii din inspectoratele pentru cultură din județe.
Le-am solicitat câteva lămuriri: care e procentul din buget ce urma să fie alocat pentru dotări, pe ce criterii vor repartiza sumele, care sunt tipurile de documente ce trebuiau digitizate cu prioritate, subiectele etc.
Cu regret, dar totul părea varză. A trebuit să părăsesc sala, căci veniseră reprezentanții altor instituții. Mă simțeam dat afară. Biruit de o mulțime de necunoscute legate de acest grandios proiect.
Revenit acasă, le-am făcut o prezentare a întâlnirii și celorlalți colegi, directori de BCU. Ei fuseseră pesimiști, reținuți încă de la început. La scurtă vreme, am primit o adresă din partea organizatorilor, prin care mi se aducea la cunoștință că așteaptă răspunsul meu, dar să am în vedere că nu voi putea conta decât pe bugetarea a două-trei norme.
Anul trecut am aflat că pentru BCU Iași, care în cele din urmă a intrat în proiect, se alocase buget pentru realizarea unui centru de digitizare. Regretatul coleg Bogdan Maleon mi-a spus că a negociat la sânge și a acceptat să intre în proiect doar cu această condiție.
La începutul anului 2017, am primit de la MEN o adresă prin care eram înștiințați că avem obligația ca tot ce se digitizează să fie trimis pe portalul e-culturalia. Adică unii vor cheltui bani pentru a contribui, altora le luăm cu japca.
Marcarea Centenarului prin digitizarea publicațiilor
BCU Cluj și-a construit propria strategie de digitizare încă de la începutul anilor 2000, ca o necesitate în procesul de modernizare a resurselor de informare, a serviciilor pentru utilizatori, dar în aceeași măsură ca un efort de prezervare a documentelor supuse procesului de degradare. Aici au fost urmărite câteva direcții: valoarea patrimonială (publicațiile de patrimoniu, publicații rare, hărți, stampe etc.), necesitatea conservării (în special a publicațiilor periodice ce sunt vechi și au fost foarte solicitate), facilitarea accesului de la distanță la documente. În acest moment, se derulează un proiect intitulat Școala ardeleană, inițiat de profesorul Doru Radosav, prin care se dorește digitizarea publicațiilor realizate de către reprezentanții Iluminismului românesc din Transilvania, precum și lucrări care ilustrează această epocă.
Un alt proiect vizează marcarea Centenarului prin digitizarea publicațiilor (monografii, volume de documente, periodice, material iconografic etc.) care ilustrează momentele importante ale mișcării naționale a românilor din Transilvania, al cărei punct culminat îl reprezintă hotărârile Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. În acest caz, am atras susținere din mediul privat, printr-un contract cu NTT Data.
BCU Cluj prezintă o cifră diferită
La data când a avut loc întâlnirea de la Ministerul Culturii, septembrie 2016, România avea o contribuție la Europeana ce depășea cu puțin 250.000 de itemi (cifra nu este corectă, țara noastră având la Europeana doar 154.000 de obiecte – n.r.). Din această cifră, circa 58.800 reprezenta cota trimisă de BCU Cluj (cifră corectă – n.r.). Calculați procentul… Mai mult, cheltuielile de preluare printr-un agregator au fost suportate tot de biblioteca clujeană. Și anul trecut s-a mai trimis o tranșă.
Baza tehnică în laboratorul nostru de digitizare este în cea mai mare parte dobândită prin donații sau din proiecte individuale de cercetare a colegilor din UBB. Softurile utilizate sunt versiuni aflate la liber. Finanțarea dinspre MEN pentru investiții în această zonă lasă de dorit.
BCU Cluj a fost prima bibliotecă din România al cărei catalog a fost integrat în WorldCat (OCLC), iar începând de anul trecut este partener Crossref pentru acordare DOI (Digital Object Identifier/ Identificator Unic pentru Obiectul Digital) pentru articolele din revistele științifice. BCU Cluj oferă acces de la distanță la bazele de date full text.“ SDC
Participarea României la Europeana, un eșec
Biblioteca Digitală a României este doar unul dintre proiectele de digitizare a patrimoniului cultural pe care autoritățile locale l-au întârziat. Participarea țării noastre la Biblioteca Digitală Europeană este rușinoasă. Europeana.eu are deja încărcate peste 51,4 milioane de obiecte digitizate din țările membre UE. Dintre acestea, din România provin doar 154.000, adică doar 0,3% din total. „În 2017, România nu a trimis nimic la Europeana”, a precizat Dan Matei, care este și membru în grupul de experți din statele membre pentru proiectul bibliotecii digitale europene.
Totuși, Dan Matei a explicat că numărul de intrări din partea României ar putea crește foarte simplu, dacă ar exista o minimă deschidere din partea directorilor instituțiilor culturale. „Există o mulțime de colecții deja online, dar care nu sunt puse și în Europeana pentru că nu sunt fișate. De exemplu, faimoasa Bibliotecă de la București (digibuc.ro, Biblioteca Digitală a Bucureștilor – n.r.). Sunt scanate peste 80.000 de numere de periodice. Multe sunt ziare, dar și reviste importante. Problema este că toate sunt descrise doar cu titlul și data apariției. Dacă eu vreau să caut un singur articol, acela e ascuns. Ar trebui fișate separat și sunt sute de mii de articole. Trebuie fișate pe subiecte, pe numele autorului, pe toate datele. Acum numai cine știe ce articol a apărut și când se poate duce la numărul respectiv“, a explicat expertul. Dan Matei a menționat că România ar putea ajunge la 500.000 de intrări în europeana.eu doar din ceea ce este deja scanat, singurul efort fiind cel de fișare.
Legea drepturilor de autor, o altă piedică
O altă mare problemă vine din legea drepturilor de autor, care în România nu separă clar fotografia ca reproducere de fotografia de autor. „Recomandarea UE spune că un obiect care este în domeniul public în realitate să rămână în domeniul public și prin digitizare. După legea românească, nu se poate. Dacă eu fac o fotografie unui obiect din domeniul public, această fotografie este proprietatea mea. Legea nu face distincție între reproducere și fotografia artistică. La aceasta din urmă e creativitate. În primul caz, e la fel ca la cel care face restaurarea tabloului, nu devine opera restauratorului“, este de părere Dan Matei.
Expertul a menționat că uneori chiar autorii se bucură că opera lor a fost digitizată. „La Institutul de Memorie Culturală, am scanat toată revista «Teatrul» din 1957 până în 1989, apoi «Teatrul azi» din 1990 până în 2001. Și am pus pe net. Prima reacția a fost că vom fi dați în judecată, pentru că am încălcat dreptul de autor, nu am cerut permisiunea autorilor. În schimb, am primit mesaje de mulțumire, pentru că autorii s-au bucurat că articolele lor din trecut nu au rămas undeva, într-un depozit“, a menționat fostul director al Institutului de Memorie Culturală.
Proiecte locale pentru patrimoniu electronic
În România există deja o serie de inițiative în domeniul digitizării resurselor culturale, atât la nivelul bibliotecilor, cât și al muzeelor din sistemul național, potrivit Culturalia.ro. Dintre aceste inițiative se remarcă o serie de proiecte derulate de:
– Ministerul Culturii și Cultelor (MCC) prin cIMeC (proiectul APOGRAF – Biblioteca Digitală Națională a Manuscriselor și Cărților Vechi, peste 50.000 de pagini din colecția Filialei Batthyaneum a Bibliotecii Naționale a României);
– Ministerul Culturii și Cultelor, prin cIMeC – patrimoniul cultural național mobil;
– Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din București (aproximativ 20.000 de pagini – cărți rare, manuscrise, publicații seriale, monografii curente);
– Biblioteca Academiei Române ( peste 36.000 de facsimile digitale din Manuscrisele Eminescu, în colaborare cu Ministerul Culturii și Cultelor și cIMeC, precum și Arhiva Traian Vuia);
– Biblioteca Metropolitană din București (peste 5.500 de pagini de bibliografie școlară, disponibile în cadrul Bibliotecii Virtuale Metropolitane);
– Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ din Brăila (Biblioteca Digitală Școlară cu peste 30.000 de pagini de literatură română, conform programei școlare);
– Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi“ din Iași (peste 2.594 de pagini și 950 de imagini);
– Biblioteca Județeană Brașov realizează împreună cu Fundația „Casa Mureșenilor“ digitizarea publicației „Gazeta de Transilvania“;
– Digitizarea patrimoniului mobil din cadrul colecțiilor muzeelor aflate în subordinea MCC.
Platforma informatică culturalia.ro, pe care va funcționa Biblioteca Digitală a României, va conține resurse culturale (texte, imagini, audiograme, videograme, 3D) cu fișe descriptive (metadate).
1 Trackback