Ce să mai zic despre Oscaruri? Deja fiecare are o părere. De la un an la altul înțelegi tot mai clar că nu se dau celor mai bune filme. E vorba despre industrie, despre bani, despre cât de puternic e distribuitorul (de asta a intrat anul acesta printre nominalizări Call Me by Your Name, filmul lui Luca Guadagnino, pentru că fusese achiziționat de Sony Pictures Classics). E despre gusturile și simpatiile membrilor Academiei Americane de Film (AMPAS). Tehnic vorbind, scenariștii votează premiul pentru scenariu, scenografii premiul pentru scenografie ș.a.m.d., iar toți aleg cui să dea Oscarul pentru cel mai bun film. De doi ani academia a început să primească și membri mai tineri, dar, aleși după principiul diversității, e normal să te aștepți ca ei să-și voteze clienții.
Pentru mine, a 90-a ediție a însemnat momentul dezvrăjirii. Nu pentru că a câștigat The Shape of Water, un montaj insipid și scump din lucruri luate de prin alte părți și de un lirism mimat, ci pentru că ceremonia din 4 martie 2018 mi s-a părut mai falsă ca niciodată. Hollywoodul n-a dat niciodată pe afară de sinceritate. Până anul trecut, Harvey Weinstein stătea ca nașul mare la ceremonie și filmele produse sau distribuite de el aveau printre cele mai multe nominalizări. Acum Hollywoodul s-a răsucit 180 de grade, AMPAS l-a scuipat afară pe Weinstein și toată suflarea debordează de efervescență liberală. La gala din 4 martie au fost aduse mai multe actrițe pe scenă decât de obicei, montajele din filme conțineau aproape numai fragmente relevante pentru emanciparea feminină (femei care se revoltă, care pun bărbații la punct, care spun chestii importante), iar într-un elan reparator organizatorii au deschis larg poarta marginalizaților. Au inclus în program și un montaj cu clipuri din filme de război, adăugând pe un carton că aduc omagiul lor soldaților americani aflați în misiune.
Actorii Lupita Nyong’o (născută în Kenya) și Kumail Nanjani (născut în Pakistan) au spus că sunt „dreamers“ și că sunt alături de semenii lor necunoscuți amenințați de Trump cu expulzarea. „Dreamers“ sunt numiți tinerii protejați de programul guvernamental Daca (instituit în mandatul lui Barack Obama), care le permite celor veniți ilegal în SUA pe când erau copii să poată locui temporar, să studieze și să muncească în SUA.
O scenografie de un prost gust deplin
Unul dintre producătorii animației Coco (film mexican despre lumea morților) a vorbit despre „marginalizații care au nevoie să fie auziți“. Cineva malițios (nu eu!) s-ar putea întreba dacă nu se referea cumva la morți, doar ei au mai rămas neincluși.
Senzația mea e că Una mujer fantastica, un film foarte bun despre o femeie trans interpretată de prima actriță transsexual din Chile, n-ar fi luat Oscarul pentru film străin dacă ar fi fost nominalizat anul trecut sau acum doi ani. Oscarul e însă pe merit, era cel mai bun de pe listă.
Mișcările #metoo & Times Up au fost reprezentate printr-un montaj cu replici din filme și declarații, plus un moment solemn în care Salma Hayek, Annabella Sciorra și Ashley Judd au spus cuvinte pline de elan revoluționar pe scenă, moment considerat istoric de „Vanity Fair“. Cele trei actrițe l-au acuzat anul trecut pe Weinstein de hărțuire sexuală.
Frances McDormand le-a ridicat în picioare pe femeile nominalizate la actuala ediție și le-a spus doar atât: „inclusion rider“ (unii au înțeles „inclusion writer“). Actrița se referea la o chichiță legislativă descoperită recent care le permite starurilor să pretindă ca în echipa unui film să fie peste 50% persoane angajate după principiul diversității. La Balul Guvernatorului de după gală, lui Frances McDormand i-a fost furat Oscarul de pe masă de un tip care, până a fost prins, a și apucat să pună un filmuleț cu el și Oscarul pe net. Mi s-a părut un gest foarte feminin când McDormand i-a rugat pe polițiști să-i dea drumul omului.
Ceremonia transmisă de postul american ABC a fost urmărită în acest an de 19% mai puțini telespectatori ca în 2017. De pe scena de la Dolby Theater, cu o scenografie de un prost gust deplin, gazda Jimmy Kimmel a privit, printre glume cam răsuflate, cum gala se scufundă încet. Cele mai interesante au fost calupurile de clipuri care au precedat cele mai importante nominalizări, rememorând istoria filmului american. Alt lucru bun a fost că AMPAS a invitat pe scenă actori despre care uitase în anii trecuți. Eva Marie Saint (Oscar pentru On the Waterfront, 1954), frumoasă și coerentă, ne-a pus în vedere că e mai în vârstă decât Oscarurile (are 93 de ani). Rita Moreno (premiată pentru West Side Story, 1961) a purtat aceeași rochie ca în 1962, iar Christopher Walken (Oscar pentru The Deer Hunter, 1978) a ridicat sala în picioare.
Ce am mai remarcat? Înainte de spiciul de mulțumire, premianții pun statueta pe jos. Colegi și colege își dau pupici pe vârful buzelor. Ideea de a mulțumi prostimii că plătește bilet la filmele hollywoodiene a continuat. Dacă anul trecut au fost aduși niște săraci în Dolby Theater, într-un moment surpriză, de astă dată un grup de celebrități au întrerupt proiecția dintr-un cinema de vizavi ca să dea prostimii bomboane și hotdogi. Ca atunci când boierul duce o felie de tort țăranului la bordei.
Fiecare a primit câte o felie de tort și la gală, să nu plece supărat. James Ivory a luat primul Oscar ca scenarist, la 89 de ani (a fost din păcate singurul premiu pentru Call Me by Your Name), Roger Deakins a luat pentru Blade Runner 2049 primul Oscar, după 14 nominalizări, Sam Rockwell a ieșit în sfârșit în față, iar Get Out!, thriller horror independent pe teme rasiale, a fost blagoslovit și el cu un premiu. Dunkirk (unul dintre cele mai bune filme de anul trecut) a luat doar premii tehnice. Pe mine, una, nu m-a rupt interpretarea lui Frances McDormand în Three Billboards outside Ebbing, Missouri.
Deși premiile de anul ăsta au fost previzibile, Oscarurile pretind că se înnoiesc. Numai Meryl Streep rămâne legată de scaun an de an, fie că merită, fie că nu.
OSCAR 90
Cel mai bun film: The Shape of Water/ Forma apei
Actor rol principal: Gary Oldman (Darkest Hour/ Darkest Hour. Ziua decisivă)
Actriță rol principal: Frances McDormand (Three Billboards outside Ebbing, Missouri/ Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri)
Actor rol secundar: Sam Rockwell (Three Billboards outside Ebbing, Missouri/ Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri)
Actriță rol secundar: Allison Janney (I, Tonya)
Regizor: Guillermo del Toro (The Shape of Water/ Forma apei)
Lungmetraj animație: Coco, de Lee Unkrich
Scurtmetraj animație: Dear Basketball, de Glen Keane, Kobe Bryant
Scenariu adaptare: James Ivory (Call Me by Your Name/ Strigă-mă pe numele tău)
Scenariu original: Jordan Peele (Get Out)
Imagine: Roger Deakins (Blade Runner 2049)
Montaj: Lee Smith (Dunkirk)
Scenografie: Paul D. Austerberry, Jeffrey A. Melvin, Shane Vieau (The Shape of Water/ Forma apei)
Montaj sunet: Alex Gibson, Richard King (Dunkirk)
Mixaj sunet: Mark Weingarten, Gregg Landaker, Gary A. Rizzo (Dunkirk)
Costume: Mark Bridges (Phantom Thread/ Firul fantomă)
Machiaj și coafură: Kazuhiro Tsuji, David Malinowski, Lucy Sibbick (Darkest Hour)
Coloană sonoră: Alexandre Desplat (The Shape of Water/ Forma apei)
Melodie originală: Remember Me din Coco (compusă de Kristen Anderson-Lopez, Robert Lopez)
Efecte vizuale: John Nelson, Paul Lambert, Richard R. Hoover, Gerd Nefzer (Blade Runner 2049)
Lungmetraj documentar: Icarus, de Bryan Fogel, Dan Cogan
Scurtmetraj documentar: Heaven is a Traffic Jam on the 405, de Frank Stiefel
Scurtmetraj ficțiune: The Silent Child, de Chris Overton, Rachel Shenton
Film vorbit în altă limbă decât engleza: Una mujer fantastica/ O femeie fantastică de Sebastian Lelio (Chile)