În Calabria, unul dintre cele mai recente romane scrise de Peter S. Beagle, reprezintă întoarcerea scriitorului la lumea pe care o cunoaște cel mai bine, cea a unicornilor. De data aceasta însă, Beagle alege să-și plaseze acțiunea romanului nu într-un univers fantastic, ca de basm, ci, așa cum reiese și din titlu, în recognoscibilul sud al Italiei, populat de personaje pitorești, dar nicidecum deprinse să-și ducă existența în preajma licornelor.
Claudio Bianchi este un fermier ursuz, nu foarte bătrân (de fapt nu are nici cincizeci de ani, dar el așa se consideră) și care, de când l-a părăsit soția, pentru un motiv ce nu va deveni clar decât pe parcursul lecturii, preferă să trăiască în compania animalelor decât socializând cu alți oameni. Are un țap bătrân, deși, spre deosebire de Claudio, el nu pare așa, un câine cam de aceeași vârstă cu a țapului, trei vaci și tot atâtea pisici, dintre care una n-are nume, iar alta are doar trei picioare. Când nu vorbește cu ele, Claudio scrie poezii pe care uneori le mai recită vacilor, deși n-ar recunoaște pentru nimic în lume lucrul ăsta. Nu că le citește vacilor poezii, asta recunoaște, ci că poeziile sunt creații proprii. Când totuși mai schimbă o vorbă cu câte o ființă umană, ea pare să fie de cele mai multe ori cu poștașul, Romano Muscari, care îl vizitează regulat, atât din plăcerea de a-l tachina, cât și mânat de o oarecare grijă pe care, în secret și fără s-o înțeleagă nici el, i-o poartă fermierului. Claudio îl tolerează, deși, dacă ar fi după el, poeziile, răsadurile și animalele, nu neapărat în ordinea asta, i-ar fi mai mult decât suficiente, atâta vreme cât „universul și Claudio Bianchi conveniseră cu multă vreme în urmă să se lase în pace reciproc, iar el era recunoscător, știind foarte bine că rar ajungi la o asemenea învoială și rar se respectă“.
Asta până într-o dimineață, când Claudio se trezește cu un unicorn în vie. O femelă unicorn, mlădioasă, grațioasă și ageră, de un alb-auriu și ochi întunecați, care aveau întunecimea „unei păduri de brazi în lumina lunii“. Nu nechează, căci unicornii nu sunt cai cu corn în frunte, ci mai degrabă scoate din când în când un „sunet de apă curgătoare“. Claudio o va numi La Signora. Din respect. Iar La Signora pare să fie gestantă.
Primul efect al apariției licornei pe pământul său e că fermierul se reapucă de scris poezii. Și nu-s deloc rele. Al doilea efect e că devine mai motivat – sau cel puțin mai interesat – de ziua de mâine. „Oare mă va vizita și azi?“ se întreabă el în fiecare dimineață. „Oare va veni și mâine?“ se gândește în fiecare seară. „Și de ce a ales să vină tocmai la mine? E ăsta un semn? O prevestire? Ce are să se întâmple de-acum încolo?“ Claudio devine mai ager, mai prezent în propria lui viață. Nu e clar dacă această schimbare va atrage după sine și interesul unei tinere femei pentru el, cert e că sora lui Romano, Giovanna, începe să-l viziteze tot mai des, mai întâi sub pretextul livrării corespondenței poștale, dar, din momentul în care Claudio îi împărtășește secretul său, și pentru, sau mai ales pentru, a se interesa de soarta licornei, care da, cu siguranță e gestantă.
O carte minoră, dar scrisă cu o mână de maestru
Și-atunci, își pun cei doi întrebarea, unde e tatăl? Unde e tatăl celui nou, atâta timp cât „unicornii nu sunt ca motanii, care umblă brambura și se împerechează cu orice mâță în călduri – asta în cazul în care unicornii intră în călduri“.
În poate cel mai impresionant și mai plin de tandrețe moment al romanului, într-o noapte rece, cu ploaie și vânt, îl vedem pe Claudio Bianchi moșind licorna care a intrat în travaliu. Și nu numai că a intrat în travaliu, dar, oricât de nemuritoare ar fi ele, până și licornele pot întâmpina probleme la naștere, iar Claudio, care nu se află prima oară în ipostaza asta, înțelege că puiul, „copilul“, cum îi spune el, va ieși de-a-ndoaselea. Așa că, cu grija infinită pe care i-o poartă și priceperea care îi vine nu știm de unde, Claudio va manevra fătul în așa fel încât să vină pe lume cum trebuie. Apoi, extenuat de puteri, va adormi la picioarele licornei, alături de „mânzul“ proaspăt fătat, cu sentimentul că unicornul oferea „protecție și căldură pentru toți trei“.
Din păcate însă, zilele tihnite, atât ale lui Claudio și ale Giovannei, cât și ale licornei și puiului ei, sunt numărate. Curând, secretul lor va fi aflat de întreaga Calabrie. Jurnaliști, televiziuni, reporteri, paparazzi, agenții de protecție a animalelor, cu toții se vor perinda pe la ferma lui Claudio în dorința de a surprinde în fel și chip licorna sau măcar de a afla de la Claudio câte ceva despre existența ei. Dar licorna nu se va arăta nimănui, iar Claudio va poza în nătărău, un fermier simpluț, care nu pricepe de ce, dintr-o dată, lumea e convinsă că un unicorn și-ar duce traiul pe pământurile sale. Cu timpul, vânătorii de senzațional își vor pierde interesul și-l vor lăsa în pace. Nu însă și ’Ndrangheta, care-și face și ea apariția, pretinzând nici mai mult, nici mai puțin ca ferma să-i fie vândută, ca să poată organiza pe pământul lui Claudio o vânătoare de unicorni. Cum le va face față Claudio și care vor fi urmările refuzului său nu vom dezvălui aici, lăsându-i cititorului plăcerea de a descoperi singur atât rezolvarea conflictului, cât și explicarea tuturor celorlalte mistere, de ce trăia Claudio în cvasi-izolare, cum de se pricepea la moșit și mai ales unde se afla tatăl micuțului unicorn.
În Calabria este o carte minoră, dar scrisă cu o mână de maestru. Autorul știe cum să umble la sufletul cititorului, concentrând vechiul dicton dickensian make them laugh, make them cry, make them wait în doar 174 de pagini. Drame personale ținute sub cheie, adevărate crevase ale durerii în aparent plata existență umană, iubiri pline de tandrețe într-o lume violentă, agitată și cinică, magia ființelor cu corn – călători poposiți aici dintr-un alt timp, ca un fel de versiune ideală a oamenilor, toate își dau mâna pentru a crea o poveste cu tâlc care spune ceva important despre noi cu tot ce avem mai bun și mai rău de oferit.
Peter S. Beagle, În Calabria, colecția „Biblioteca Polirom“, Polirom, 2017