Să vorbim despre durian. Toată lumea îl caută, toată lumea vorbește despre el, toată lumea vrea să îl încerce. Deși îl găsești în toate formele posibile – de la fruct crud, înghețată, shake, smoothie, prăjitură sau bomboane –, eu mai bine m-aș da de trei ori peste cap și aș ține post negru o săptămână întreagă decât să mai trec prin chinurile infernurilor în încercarea de a ingera o masă amorfă de o incertă culoare gălbuie, a cărei textură îmi aduce clar aminte de un pui de găină mort de două săptămâni, lăsat în soare pe o tablă ruginită. Mulțumesc de înțelegere.
În Bali găsești durian cam din cinci în cinci metri. În prima seară după ce am ajuns în Ubud – sufletul cultural al insulei Bali din Indonezia – a trebui să încerc. Să mănânc ceva nou, exotic și, potențial, de neuitat. De neuitat a fost sigur. Dar nu în sensul bun, căci vă asigur că a doua oară nu se va mai întâmpla.
Cum se află durianul pe lista de must do-uri a tuturor blogerilor de călătorie și a experților din turism, la fel se află și Ubud Monkey Forest. În această pădure te poți întrece cu maimuțele macac cu coadă lungă, în goana turistului după selfie-uri exotice.
Bali e pe lista celor care ajung pentru prima dată în Asia. Regulile prestabilite sunt clare, se cer standarde europene de salubritate: dar să nu fie mizerie a devenit un fel de mantră protectoare a turiștilor puțin ieșiți din matca previzibilelor excursii montane pe timp de iarnă și a celor mai însorite din sezonul estival.
Iată că Asia a reușit totuși să schimbe mentalități perimate în ultimii ani, iar românii au înțeles că este preferabil în chip net să petreci un revelion la plajă, punând în balanță cu încă o petrecere alături de colegii de muncă la gura sobei din vreo pensiune cu prețuri umflate aflată teoretic în inima Bucovinei. Dar partea de preferință pentru plajă nu e strict a lor, de opțiune a aflat cam jumătate de mapamond, astfel încât perioada decembrie-ianuarie a fiecărui an e plină ochi de mii de alți turiști, și ei loviți de vijeliile siberiene ale Europei pe timp de iarnă.
Dacă nu acum, atunci când?
Bali se află la 8 grade sud de linia ecuatorială, asta traducându-se într-o climă tropicală pe tot parcursul anului și două sezoane mari și late: cel uscat, din aprilie până în septembrie, și cel ploios, care se întinde din octombrie și până în martie.
La un scurt calcul, luând în considerare sezonul turistic de vârf, dând la o parte și lunile ploioase, poți avea oricând câștig de cauză în privința vremii pentru vreo paisprezece zile (presupunând că acesta este concediul mediu pe care ți-l poți petrece departe de casă într-un an) în perioada aprilie-septembrie. E mult mai puțină umezeală în aer, oase și dulapuri, prețurile pentru o microvilă cu piscină scad la jumătate, poți să-ți achiziționezi un sarong, o băutură probiotică și un prânz organic fără să te simți vinovat că ai depășit bugetul zilnic de 20 de dolari (insula Bali, dar mai ales Ubud, e vestită pentru propaganda unui mod de viață ultra eco, bio, spune-i cum vrei, e un paradis al suplimentelor naturale, masajelor de relaxare și workshopurilor de nutriție, mindfullness și orice te poate ține ocupat cam 20/ 24 de ore zilnic, doar-doar vei da de Nirvana Tinereții fără Bătrânețe și vizei fără de sfârșit, amin!).
Balinezii se trezesc odată cu răsăritul soarelui. Turiștii odată cu apusul.
Culcă-te devreme, trezește-te și mai devreme. Am învățat asta într-un camping din Ceahlău, când, după instalarea cortului, aranjarea bagajelor și înfulecarea tartinelor recompensă pentru 7 ore de trekking, pe la un opt jumate seara, în loc să-mi umplu timpul cu ecranul incandescent al iPhone-ului, plină de oboseală și de infinita liniște a întunericului pe vârf de munte, ei bine, da, am tras un pui de somn sănătos de nu m-am mai trezit până când pleoapele mi s-au încălzit ușor de soare. Era cinci jumătate.
Asemenea, balinezii trăiesc după un ritm circadian natural, de mult uitat de vestici. Trezește-te odată cu primul cântat al cocoșului și vei avea șansa de a asista la ritualuri hinduse fascinate de rugăciune și purificare a caselor, drumurilor și tarabelor, cu fumigații și ofrande de hibiscus, cocos, banane pitice. Străzile sunt libere, piețele își așază primele fructe pe tejghea, florarii se debarasează de baloturi întregi de șiraguri naturale de gălbenele pentru temple și ceremonii.
Scuterul, cel mai bun prieten al omului
Știu, înțeleg. Ai să enumeri n mii de motive pentru care nu vrei, nu poți și nu se cade. Dacă ai mers măcar o dată pe bicicletă ai toate șansele să reușești. Nu necesită categorie de permis special, e ieftin și te poate duce departe. În limita a 50 km pe oră. Cu această ocazie vei avea libertatea de a te desprinde de cohortele de vizitatori și de a explora insula așa cum se cuvine. Bali nu duce lipsă de plaje sălbatice, orezării terasate și localnici prietenoși. Din când în când, traficul e îngreunat de câte o spectaculoasă ceremonie a spiritelor întoarse să-și viziteze rudele încă în viață, Galungan, noaptea lui Shiva (Siwa Ratri), festivalul zeiței cunoașterii și a artelor, Saraswati, sau festivalul animalelor domestice, Tumpek Kandang (în traducere din balineză Sâmbăta Animalelor Domestice, unde vacile, considerate sfinte de hindușii din întreaga lume, ocupă un loc central).
Lasă sudul pentru nord
Toată lumea stă pe plajele din sud zile, săptămâni, luni în șir. În Kuta, Bukit, Nusa Dua, Seminyak. Acolo sunt restaurantele scumpe, cazările de lux, diaspora rusească și toate implicațiile ce decurg de aici. Așadar, odată ce ți-ai procurat sus-numitul scuter, aventurează-te în direcția opusă. Spre nord. Ce ai spune de un diving în Parcul Național Bali Barat, poate chiar în paradisul subacvatic de sub micuța insulă Menjangan?