Cu dl Hervé Roten am comunicat prima dată direct atunci când, la rugămintea unei masterande de la Cluj care pregătește o teză despre un compozitor franco-român, i-am cerut să o sprijine cu eventuale informații. Am primit un răspuns mai mult decât prompt, însoțit și de un document de arhivă, și m-am gândit atunci cât de diferite sunt comportamentele intelectuale în Occident față de cele din România. Hervé Roten este etno-muzicolog, specializat în muzica de tradiție iudeo-portugheză-spaniolă, a comunităților de marani, ce a făcut obiectul tezei sale de doctorat la Sorbona în urmă cu 30 de ani. Între meritele sale se află și un proiect de salvgardare a patrimoniului muzical evreiesc din Franța și, prin extensie, din Europa. Editor de discuri, om de radio, Hervé Roten este unul din fondatorii Institutului European de Muzici Evreiești (IEJM), care, prin mărimea colecțiilor și a arhivelor sale, constituie o adevărată mină de aur și, aș spune, un exemplu în practica digitizării și punerii online a documentelor.
L-am întrebat pe Hervé Roten în cursul unui interviu pentru Radio Europa Liberă despre numărul documentelor digitizate și echipa care lucrează la acest proiect.
La ora actuală, IEMJ are [catalogate online] circa 83 de mii de fișiere audio, documente sonore pe toate suporturile, și circa 220 de mii de pagini de partituri, fotografii, documente de arhivă (corespondență, programe muzicale etc.). Nu restaurăm profesional fișierele audio, doar le digitizăm cu o restaurare minimală, încercând să nu modificăm mult din sunetul original; excepție o constituie doar reeditările pentru un CD, când, firește, restaurăm și remasterizăm sursa originală. Câți lucrăm la proiect? Echipa noastră este compusă din cinci persoane, plus cinci-șase voluntari, oameni care vin să ne ajute o zi sau o jumătate de zi pe săptămână. Practic, trei persoane nu se ocupă decât de conservare, digitizare și punere online a documentelor Institutului, activitate ce reprezintă, aș estima, 90% din timpul și finanțele noastre; este o activitate de lungă durată, costisitoare; necesită spațiu pentru a stoca arhivele, aparate perfecționate pentru digitizare, plus catalogarea lor și un serviciu informatic ce trebuie să țină pasul. Avem șansa de a fi sponsorizați de Fundația pentru Iudaismul Francez, cea pentru Memoria Shoahului, Fundația Rothschild, Halphen și alte instituții ce ne oferă donații private.
Printre colecțiile cele mai substanțiale ale IEJM se află fondul Léon Algazi, o personalitate plurivalentă, născut în 1890 în România și între ai cărui buni prieteni s-a aflat și Constantin Brăiloiu. Algazi a avut o viață plină de întorsături ale destinului, cum mi-a reamintit Hervé Roten.
Foarte tânăr a făcut un sejur la Ierusalim în 1905, a venit în Franța în 1908 și a învățat la Seminarul israelit. Vorbim de un om-orchestră: a devenit rabin, dar în același timp a fost muzician, s-a angajat ca voluntar în Franța în Primul Război Mondial, iar în 1915 a plecat la București pentru a fonda un ziar socialist de tendință umanistă [„Luptătorul“; V.E.], fiindcă avea atât calități literare, cât și de om politic. În 1922 a plecat să studieze muzica în Austria cu Arnold Schönberg, dar mai ales cu Hans Eisler; la Viena devine dirijorul Orchestrei Teatrului Evreiesc, iar când acesta a dat faliment s-a întors la Paris, în 1924. A urmat apoi studii aprofundate la Conservatorul Național din Paris, cu André Gedalge, Raoul Laparra, Charles Koechlin etc. Atunci și-a întâlnit și viitoarea soție, Tatiana Koganov, și s-a apropiat și de Constantin Brăiloiu. Posedăm în arhivă o scrisoare ce datează din 1944, epocă în care familia Algazi se refugiase în Elveția. Se refugiaseră anterior la Lyon, până în 1943, de unde, când situația sub ocupație a evreilor s-a înăsprit și mai mult, a reușit să treacă în Elveția. Brăiloiu [practic și el refugiat în Elveția; V.E.] îi cerea insistent vești, declarându-se deprimat de ce se întâmplă. Numele lui Brăiloiu se regăsește în arhiva noastră, în relație cu numeroasele evenimente organizate de Algazi după război. Cei doi au rămas permanent în contact. După moartea lui Brăiloiu și decizia de publicare postumă a cărții lui [despre muzica din satul Drăguș; V.E.], Algazi joacă un rol hotărâtor în apariția lucrării la Fundația Universitară „Carol I“. În carte se precizează că manuscrisul a fost trimis spre publicare în 1957, că Brăiloiu a murit subit la 20 decembrie 1958 și că volumul a putut apărea cu modificări editoriale făcute de „prietenii care au făcut corectura“, Samuel Baud-Bovy la Geneva și Léon Algazi la Paris. Avem în arhivă nota dactilografiată a lui Algazi, prin care răspunde pe această temă editorului.
O altă surprinzătoare prietenie, bine documentată în arhivele IEMJ, este cea dintre Fernand Halphen – dedicatarul Nocturnei d’Avrayen a lui G. Enescu – și tânărul compozitor Stan Golestan. Despre ea, însă, într-un Meloman viitor.