Astazi, asa cum e vehiculata de social-democrati si intimpinata de democrati, motiunea pare totalmente neproductiva. Mai intii, pentru ca P.S.D. nu ar avea nimic de cistigat: de vreme ce P.D.-ul lui Traian Basescu isi freaca miinile public neuitind sa remarce permanent ca in urma caderii guvernului actual se va ajunge la anticipate, neacceptind nici o alta varianta, in traducere libera motiunea e echivalenta cu gaura de la covrig pentru P.S.D. Caci anticipatele, chiar daca, sa presupunem, nu-i sperie, asa cum declara, nici nu le-ar aduce vreun avantaj.
In al doilea rind, un partid care isi asuma debarcarea unui guvern e constient si de consecinte: parasind Palatul Victoria, liberalii nu-si vor lua palariile de pe cuierele ministeriale si se vor indrepta, in tacere, pe la casele lor. Mai ales intr-un moment atit de important, care presupune pregatirea europarlamentarelor, stabilirea bugetului pe 2008, respectarea unor promisiuni cu impact social urias precum cea privind marirea pensiilor, liberalii ar avea toate instrumentele de care sa se foloseasca in momentul plecarii: prezentindu-si cu surle si trimbite realizarile si intentiile bune, P.N.L. va avea atit grija, cit si forta mediatica de a indica hotarit spre cei care au periclitat soarta Romaniei pe plan extern (euroalegerile) si a romanilor pe plan intern (bugetul plus pensiile). Evident, P.S.D.-ul stie ca astfel, in loc sa iasa bine in urma motiunii, are sanse mari sa ajunga si mai sifonat in procente decit e in prezent.
Avind in vedere toate acestea, dar si multe altele, mi se pare, mai degraba, ca anuntata motiune pesedista vizeaza nu P.N.L.-ul, ci P.D.-ul. Venit la pachet cu dorinta publica a lui Geoana de a fi instalat prim-ministru, anuntul motiunii pare a fi, mai intii, un exercitiu de imagine, de genul: iata, sintem un partid de opozitie, ne certam cu liberalii, ii acuzam de o multime de lucruri, ii facem incompetenti, ii vrem debarcati, dar cu o conditie explicita, anume sa venim noi in loc. Iar rezultatul e clar: presa s-a mobilizat in jurul subiectului, P.S.D.-ul a reusit sa apara ca opozant ferm. Mingea e in terenul P.D.-ului. Daca acestia nu vor fi de acord cu conditiile motiunii, pesedistii vor gasi resursele pentru a arata publicului larg acest lucru. Si de-aici va aparea turnura fireasca a celui mai aprins subiect politic al toamnei: P.D.-ul, prin principalul sau stilp de putere, anume Traian Basescu, refuza din nou sa accepte investirea ca premier a liderului celui mai important, din punct de vedere numeric, partid din parlament, prin urmare, ei, pedistii, sint cei care nu dau o sansa motiunii. Ca exercitiu de imagine deci, daca lucrurile vor merge in directia dorita de P.S.D., anuntul motiunii poate fi benefic pentru partid. Daca insa se va ajunge mai departe de atit, motiunea ar putea deveni o alta decizie politica proasta, la fel de proasta chiar ca aceea prin care s-a ajuns la suspendarea lui Traian Basescu. Or, dupa o gafa precum cea despre care am amintit, ma indoiesc ca P.S.D.-ul va face, la atit de scurt timp, o alta de acelasi calibru.
Mingea, spuneam, e insa acum in terenul P.D.-ului. Si ar fi o mare eroare sa presupunem ca democratii vor accepta, cuminti, jocul pesedist. Odata introdus pe piata acest nou instrument de lupta politica, probabil ca vom avea o toamna extrem de aprinsa. Caci P.D.-ul, desi declara ca asteapta finalizarea intentiei pesediste, cu siguranta lucreaza si la strategiile de demontare a oricaror capcane care ii sint intinse. Asa se face ca, pornind de la o motiune care ar viza, la prima vedere, guvernul, de fapt, in opinia mea, singurii care nu vor avea prea multe de facut in acest razboi vor fi liberalii. Ei vor ramine simpli spectatori – direct interesati, e adevarat, dar fara mari sanse de a se implica – ai unui razboi intre cele doua mari partide de opozitie. Culmea e ca s-ar putea, dat fiind ca se confrunta doi adversari foarte puternici, ca liberalii sa fie, in cele din urma, singurii cistigatori ai acestui razboi.