Câteva mii de pesediști au fost chemați sâmbăta trecută la București, într-un congres căruia nimeni nu-i înțelege rostul. De ce a fost totuși nevoie de reuniunea PSD? Pentru ca Dragnea să lanseze noul set de promisiuni populiste? O putea face liniștit dintr-un platou de televiziune. Sau eventual la finalul unei banale ședințe CEx. În fond, ce a promis liderul suprem? Că ne va fi bine prin 2040? Sau că în sfârșit ne vom apuca de construit autostrăzi? Nu-i nici o noutate, basme cu Zâna Infrastructură am mai auzit, doar că de fiecare dată Balaurul Neputință a avut câștig de cauză.
A vrut liderul PSD să prezinte publicului noua sa cucerire? Posibil, s-a și văzut că Dragnea a provocat subiectul monden (altfel nu-și așeza iubita în primul rând la Sala Palatului!), dar nu a asta a fost ținta numărul unu a liderului PSD. Povestea romantică există, dar totul a fost pus în scenă de consilierii abili ai lui Dragnea, pentru a mai abate atenția de la ceea ce de fapt s-a petrecut în timpul congresului. Probabil că telenovela amorezului de Teleorman va continua, iar în curând vom afla ce flori îi plac iubitei președintelui PSD, cât de atent e prietenul-politician al tinerei, ce cadou a mai primit, ba chiar cum își pregătește nunta, rochia de mireasă etc.
Dar toate astea au fost cadre de umplutură. Miza principală din filmul Congresul a fost întărirea poziției lui Dragnea în cadrul PSD. În acest moment, Dragnea conduce cu mână de fier partidul. După CEx, întreaga structură de conducere a PSD este obedientă liderului. Toți cei 16 vicepreședinți ai PSD sunt oamenii de salon ai lui Dragnea (poate doar Țuțuianu de la Dâmbovița să constituie excepția). Nici unul nu va mișca în front. Sunt chiar vreo cinci-șase vicepreședinți de care n-a auzit nimeni. Dar nu contează. Oricum deciziile le ia Dragnea. Și tot el le comunică. Pentru asta are nevoie doar de masă de manevră.
Actualul lider social-democrat îi depășește cu mult pe Năstase sau pe Ponta în ceea ce privește dorința de subordonare a partidului. De ce are nevoie liderul PSD de o conducere care să-l urmeze orbește? Pentru că vin vremuri complicate, în ciuda siguranței pe care încearcă s-o afișeze Dragnea. Dosarul său înaintează încet, dar verdictul îi poate fi nefavorabil. Dacă e condamnare cu executare, atunci Dragnea nu mai are scăpare. Întreaga construcție de acum din PSD se va destrăma ca un castel de nisip. Viorica Dăncilă nu poate aspira la șefia PSD, nu pentru că nu și-ar dori asta, ci pentru că în PSD se va porni jihadul. Abia atunci liderii din județe care stau azi la cutie își vor aminti cât de rău a fost Dragnea și cum a ajuns partidul atât de hulit de public. Dăncilă sau Carmen Dan nu vor mai însemna nimic fără Liviu Dragnea.
În cazul în care Dragnea scapă basma curată în Justiție, atunci nimic nu-i va mai sta în cale. Va fi o sete teribilă de revanșă, nu va rămâne piatră peste piatră.
Nu doar că va urma răzbunarea cruntă, dar, la cum îl știm, Dragnea nu va mai suporta ceva care să-l deranjeze. Indiferent că vorbim de procurori, presă sau instituții. S-a văzut și la congres acea afirmație periculoasă a liderului PSD cu privire la nevoia de a fi pedepsiți cei care defăimează România în exterior. Dacă povestea asta se transformă în proiect de lege, atunci e grav. Miroase zdravăn a dictatură. E împotriva democrației să interzici opiniile critice, indiferent dacă vorbele sunt spuse în țară sau în străinătate.
S-ar deschide calea abuzurilor, pentru că va fi greu să stabilești ce înseamnă defăimare.
Pentru Dragnea, adevăratul congres îl va reprezenta însă rezultatul alegerilor care urmează. Degeaba se chinuie acum să-și pună o conducere obedientă, o nouă înfrângere la prezidențiale ar coincide cu sfârșitul domniei lui Dragnea. La cum arată azi lucrurile, PSD are toate șansele să piardă scrutinul din toamna anului viitor. E adevărat că primele alegeri sunt europarlamentarele din mai 2019 și că putem asista la multe surprize până atunci, dar furia se va descărca la primul scrutin important. Iar europarlamentarele sunt doar un test public, în care partidele își încearcă forța organizațională.
La prezidențiale lucrurile se schimbă, iar la câtă înverșunare există în societate va fi greu pentru PSD să reziste tăvălugului.
Problema e dacă România rezistă încă un an și jumătate asaltului PSD. Cu alte cuvinte, întrebarea e dacă mai rămâne vreo instituție în picioare, având în vedere tot ce s-a petrecut de ceva timp încoace.
Urmează luni grele pentru toți, dar numărătoarea inversă a început. Va veni momentul în care noi vom decide încotro se îndreaptă România. Posibil să fie târziu, dar măcar există o șansă.