Se vorbește foarte mult despre cum să trăiești „ca la carte“. De fapt, ca să îți duci viața cât mai corect, trebuie să trăiești „ca la cărți“. În anul 2018, o conștiință curată înseamnă să refolosești totul, să ai minimum de lucruri necesare, să produci totul de mână, să îți folosești cardul doar pentru produse naturale și reciclate și, dacă ai murit de extenuare, să ai bun-simț să te biodegradezi.
Nu aș fi crezut că există „prea multă ecologie“ până când am citit această știre: familiile au început să utilizeze la toaletă role de pânză refolosibile. Sunt fabricate din tricouri și cârpe vechi de prin casă, tăiate în bucăți potrivit de mari, puse în baie și folosite uscat sau umed, în funcție de… nevoi. După folosire, se aruncă într-un coș bine sigilat și spălate când este cazul. Pentru cei care nu vor să își fabrice acasă, se găsesc și de cumpărat, în jur de 12 euro pe rolă.
Am citit cu interes blogul unei mămici care a adoptat practica și mi-am dat seama că era un pas firesc. De la ce? De la scutecele de bebeluși refolosibile, bineînțeles. Principiul este oarecum același: un material textil care se spală și se folosește din nou și din nou. Născută înainte de ’89 și înainte de era Pampers, înțeleg faptul că practica s-a folosit inclusiv pe mine. Nu-mi închipuiam însă că există oameni care fac asta ca alegere, și nu din lipsa opțiunilor.
Ca să rămânem în aceeași încăpere, mai există o practică ecologistă: să îți înveți pisica să folosească toaleta. Este un proces în aproximativ cinci pași, cu două-trei săptămâni de acomodare pentru fiecare dintre etape. Asta elimină, pe termen lung, necesitatea de a cumpăra nisip pentru pisică, ceea ce înseamnă nu doar o economie, ci și un mod de a proteja mediul. Nisipul se face pe bază de argilă, iar aceasta se obține prin exploatare minieră de suprafață, care implică numeroase pericole pentru sănătatea zonei și a oamenilor din jur.
Apare însă o altă problemă. Nisipul de pisică era o alternativă „ecologică“ pentru antiderapant în timpul iernii. Șoferilor și proprietarilor de casă le este recomandat ca, în lipsa unor produse dedicate, sau pentru a nu cheltui bani aiurea, să folosească nisip de pisică atunci când există pericol de a aluneca pe gheață.
Ce pare însă o idee ecologică bună în cazul pisicilor, nu este o ideea la fel de bună în cazul renilor. Pe principiul „nimic nu se aruncă, totul se refolosește“, fecalele renilor au devenit materie primă pentru bijuterii. O grădină zoologică din Illinois le-a uscat, le-a igienizat, pictat și acoperit cu sclipici. De Crăciun, a scos la vânzare „perlele magice de ren“ sub formă de coliere, brățări și alte tipuri de bijuterii. Au făcut vânzări de 24.000 de dolari.
Alte câteva idei prea-ecologice: să folosești părul căzut de la animale din casă pentru a-ți împleti pulovere (există și o carte pe tema asta), să faci dragoste doar cu prezervative sustenabile, preferabil din intestin de oaie, să folosești vibratoare care funcționează pe bază de energie solară, să speli bucătăria cu zaț de cafea și să bei sucul prin paie metalice refolosibile.
La final, final-final, dacă este să se întâmple, se poate opta fie pentru un sicriu biodegradabil, fie pentru un proces chimic care te transformă în fertilizatorul ideal pentru vegetație.
Ideile acestea sunt toate amuzante, dar adevărul mai trist este că a vorbi în România de prea multă conștiință de mediu este ca și cum te-ai plânge de prea multă corectitudine politică. Sunt probleme pe care le ai abia când îți este prea bine, ceea ce înseamnă că deocamdată nu există vreun risc să ne plictisească ecologia.