Cind a aflat ca dau Tenerifele, Mauritiusul, Singaporele, ba chiar Grecia pe zimbrii bastinali, mai intii a ris minzeste si dupa aia a susurat perfid ca un sarpe ceva despre partidul dacilor unde-s asteptata cu bratele deschise si despre cit la suta din apartament o sa trambalez in marea aventura. N-am zis nimic si mi-am vazut de bagaje cu zel nesmintit.
Aici se cuvine sa intrerup putin epicul si sa fac o bucla, nu neaparat narativa. O puteti lua ca pe-o simpla compunere despre ce-am carat cu mine (in tren, pe jos si-n masina). Dar scrutata in adinc, descrierea aceasta – fie si restrinsa, pentru ca n-am unde sa ma desfasor – spune multe si-ascunde un secret. Desi o parte din el s-a deslusit acum un an in Ultimul sufleu la Paris. 69 de retete culinare, la sfirsitul cartii (cap. Sarsanella & Co), cred ca nu-i nepotrivit sa revin, caci alt prilej pentru o asemenea desfasurare de forte nu mai prind in 2007.
Deci: la o privire rapida s-ar fi zis ca plec in expeditie pe Amazon, asa aratau cele vreo 40 de kg de truse si trusite bine rinduite in rucsac, valiza si-n ditai cosul de paie. La o a doua privire, mai scormonitoare, un psihiatru ar fi descoperit lucruri demne de studiat, caci nimeni (in afara adevaratilor prieteni, oricum resemnati) n-ar putea intelege, de pilda, rostul unei lampi de citit, cu tot cu prelungitor de 10 m. in virf de munte. La care se adauga firesc trei lanterne (una cu mare bataie, alta cu elastic, de prins pe frunte, pentru pesteri, grote sau mine si una mica, la capatul unui pix, pentru scris urgent noaptea), o luminare si doua feluri de chibrite. Dupa cum, doar cei care tin la mine fara sa puna conditii gusta momentul cind, istoviti dupa vreun urcus, poposim intr-o poiana si incingem un prinz pentru care am transportat fata de masa in carouri portocalii, servetele, tacimuri si vesela asortate. Numai cine ma iubeste ca atare simte cita dreptate am sa tirii dupa mine trusa tehnica pentru situatii extreme (un mic fierestrau, un cleste patent, o solutie de lipit orice pe orice, un set de 8 surubelnite, plus trei gheme diferite de sfoara si-o coarda). Fara sa mai pomenesc banalul cutit elvetian cu 45 de pozitii sau trusa medicala completa, ce insoteste intr-o deplina logica echipamentul de catarat, dar si instalatia de gatit in aer liber si-n spatii inchise.
O amica psiholoaga zice ca povestea asta tradeaza ceva probleme, dar nu neaparat grave. Mama zice ca seman cu bunicul, dar o sa-mi treaca. Fiica-mea zice ca-s ultrahaioasa, dar sa am grija cu ochii. Cel mai bun prieten zice ca totu-i OK, dar fara excursii, fiindca turbeaza de nervi. Delia zice ca vede un pic de nebunie, dar ii place si tocmai de aia vine cu mine oriunde. Asa ca, iata-ne in prima marti din august, singure-n Hateg. Zacem late in paturi, doborite de o intoxicatie cu inghetata. Sintem fara vlaga, aproape lesinate si n-avem chef de nimic. Pina in clipa cind suna Nokia, setata pe apelul attraction.
Mai amin o saptamina povestea aventurii in care ne-a aruncat telefonul lui Filip Florian. Asa ca n-o sa aflati inca de ce drumetia in care el ne-a trimis ramine pururi calatoria vietii noastre si nici la ce ne-au folosit atunci cele trei sarsanale.