Autocarul către Himachal Pradesh e plin ochi de pelerini amorțiți, honeymoon-erși impacientați de anticiparea primei zăpezi și de backpackeri în căutarea iluminării supreme. În asemenea companie nu pot decât să invoc mantre de blagoslovire întru atenuarea zdruncinăturilor de pe drum și să sper că măcar de data asta aerul condiționat va fi puțin peste limita înghețului. Unu-zero pentru șoferul Cerber – la mijloace de transport în comun pe sfintele căi indiene n-am noroc!
După 12 ore de congel ajungem sus, în inima Dharamsalei, la poalele suburbiei McLeod Ganj, la o aruncătură de băț de reședința lui Dalai Lama și a guvernului tibetan în exil din Gangchen Kyishong.
E ușor de înțeles de ce McLeod Ganj mai e numit și „Mica Lhasa“. După ce s-a refugiat în India în 1959, Dalai Lama a înființat guvernul tibetan în exil și nu mai puțin de 80.000 de refugiați din Tibet l-au urmat. A fost creat sistemul de învățământ pentru aceștia, iar Institutul Central de Studii Tibetane Superioare a devenit principala universitate a cetățenilor tibetani din India. Mai mult, au fost înființate în jur de 200 de mănăstiri tibetane pentru a păstra religia budistă tibetană și învățăturile acesteia. În scurt timp, McLeod Ganj a devenit un reper pe harta celor mai căutate refugii de arșița Indiei și sanctuar al pelerinilor.
Fostă reședință de vară a rajului britanic, McLeod Ganj îmi oferă gratuit de la fereastra guest house-ului Sky Pie o priveliște asupra orizontului brăzdat de vârfurile munților Dhauladhar ce se ivesc temerare printre pădurile întinse de cedri de Himalaya (deodari) și sentimentul că aici regulile jocului s-au schimbat. Tragem într-a doua și respirăm adânc: avem timp pentru toate.
Poți să-ți stabilești singur un traseu de parcurs
Un singur atelier, aflat undeva între McLeod Ganj și Lower Dharamsala, închiriază motociclete Enfield la un preț de 1.500 de rupii/ zi, cu care am zburat precum armăsarul lui Harap Alb – „În înaltul cerului, /Văzduhul pământului; /Pe deasupra codrilor,/ Peste vârful munților, /Prin ceața măgurilor, /Spre noianul mărilor, La crăiasa zânelor, /Minunea minunilor /Din ostrovul florilor“.
Tot ce trebuie să faci e să te bucuri de peisaj; nu ai nevoie de echipament super specializat sau de experiență solidă de munțoman. Ar fi bine totuși să nu-ți lipsească doar câteva elemente esențiale, precum bocancii de munte și hainele groase de lână, lanterna, de-ale gurii și eventual o pelerină de ploaie, căci schimbările meteo sunt neașteptate și te poți trezi că de la 30 de grade ai ajuns la 5 și toarnă cu găleata. Un GPS e binevenit oricând și nu uita să anunți la personalul hotelului unde ești cazat încotro pleci și care îți este traseul. Încearcă să ajungi cu o zi înainte în punctul de plecare pentru aclimatizare. Ca reper, McLeod Ganj e situat la o altitudine de 2.082 m.
Drumețiile cu dificultate redusă, de cel mult o zi, pornesc din McLeod Ganj până în Triund, Gallu și Kangra. La Gallu am ajuns cu motocicleta pe un drum forestier îngust, după un prânz la marginea drumului cu chicken momo și briză de aer tare de munte din orășelul Dharamkot. Trecând de Gallu prin păduri de cedri, stejari, rododendroni și pini albaștri, am ajuns în ultimul punct al incursiunii, în satul Naddi.
În general poți să-ți stabilești singur un traseu de parcurs, dacă ești mai aventuros, sau poți apela la ghizi specializați de trekking pe care îi găsești în centrul McLeod Ganj. Poți opta pentru un traseu cu dificultate medie, de 5 zile, 50 km pe ruta McLeod Ganj – Triund – Illaqua Gote – McLeod Ganj sau unul mai curajos cu pornire din Dharamsala pe ruta Barot – lacul Dansar – Chhota Bhangal, la o altitudine maximă de 4.150 m.
Dalai Lama e în fața mea, la câțiva metri
Chaiul tibetan aburind se bea pe terasa barului Village Meeting Point Café, de unde poți urmări la ceasurile dimineții meciuri de handbal între Jewels of Tibet și Gompaland – echipele de fete ale școlii primare tibetane din McLeod Ganj.
În timpul zilei aveam program de hălăduit prin păduri, iar seara micul paradis culinar din Jogiwara Road – restaurantul Kitchen Tiben ne răsfăța din plin cu cele mai păcătoase delicii tibetane încercate vreodată: ting mo înecat în sufletul unei thukpa cu legume la wok, brânză de iac și capră cu shot-uri de bambus și, fără urme de remușcare, prăjituri de orez-și-banane-cât-încape!
Ultima zi petrecută în Dharamsala a fost una dintre acelea care rămâne adânc întipărită pe retină, despre care scrii apăsat în jurnalul de călătorii sau pe o carte poștală: astăzi a fost ziua în care l-am întâlnit pe Dalai Lama. Deși nu plănuisem în mod special perioada în care să ajung în McLeod Ganj, s-a întâmplat ca Dalai Lama să țină o serie de discursuri vreme de trei zile exact în perioada în care mă aflam acolo.
Accesul în complexul Tsuglagkhang se face pe baza unei legitimații de securitate eliberată de Tibetan Branch Security Office de lângă Hotel Tibet, unde ai nevoie de două fotografii tip pașaport, pașaportul și o copie a acestuia, în schimbul căreia vei plăti o sumă modică de 10 rupii. În afară de o pernă, o cană pentru ceaiul oferit în pauze de călugării tibetani și pălărie de soare nu este permisă introducerea altor obiecte (telefoane mobile, aparate foto, rucsacuri etc).
Dalai Lama e în fața mea la câțiva metri, așezat în mijlocul templului și înconjurat de sute de pelerini, vreo trei translatori care transmit mesajul său prin stații radio în limba engleză, chineză și hindusă. Vorbește lent, gura i se deschide într-un zâmbet ludic, audiența îl ascultă în transă numărând mătăniile tibetane, iar în jur plutește un aer extatic de uitare de sine.
Îmi notez pe un colț de hârtie: fericirea nu are nevoie de motive. Dacă totuși simți nevoia unuia, du-te în nordul Indiei să bei ceai la poalele Himalaiei, respiră adânc și nu te mai gândi la ziua de mâine!