PSD și-a trasat linia pe care va merge în următorii ani. Vedem că ținta social-democraților este de a slăbi instituțiile care îi creează probleme, bazându-se pe o majoritate considerabilă în Parlament.
În zona economică, PSD dă rateu după rateu, câtă vreme preocuparea numărul unu privește doar Justiția. Inflația crește ca Făt-Frumos, moneda națională se devalorizează de la lună la lună, iar pentru antreprenori e un adevărat chin. Modificările fiscale repetate îi determină pe oamenii de afaceri să stea mai degrabă cu pixul în mână pentru a face tot felul de calcule decât să se gândească la strategii sau la încheierea unor noi contracte.
Climatul general nu e unul de încredere. Fiecare e pe cont propriu, continuă atomizarea societății, iar speranța de mai bine e la un nivel tot mai redus.
La mișcări de forță ale puterii, riposta opoziției ar trebui să fie una pe măsură. Nu poți face politică doar criticând în conferințe de presă sau la televizor. Și nici pe Facebook. E nevoie de acțiune, dar partidele din opoziția de astăzi nu înțeleg acest lucru. Nici strada nu poate fi o soluție pe termen lung. Lupta se duce în Parlament, nu în piețele publice din marile orașe. Fără îndoială că derapajele puterii impun reacții civice imediate, însă în final tot partidele sunt cele care votează legile.
Urmează alegerile europarlamentare, apoi toamna viitoare cele prezidențiale. Iar în 2020 vin localele și parlamentarele. Timp ar mai fi pentru creionarea strategiilor, doar că liderii opoziției așteaptă ca greșelile PSD să se transforme în procente pentru partidele lor. Habar n-am care e situația reală în sondaje. Ni se vântură tot felul de cifre, dar nu suntem atât de naivi încât să credem că PNL a depășit PSD, iar USR a trecut de 12-14 la sută. Și, chiar dacă scorurile ar fi adevărate, nu trebuie uitat că PSD controlează mai toate consiliile județene și are jumătate din primării. O armată impresionantă care se va activa atunci când partidul intră în campanie.
Cum se va prezenta opoziția la viitoarele alegeri? Se va repeta scenariul de la locale, când fragmentarea pe zona dreptei a ajutat PSD, în condițiile în care avem alegeri într-un singur tur? Chiar și sondajul IMAS, cel în care PNL apare peste PSD, arată în urbanul mare o problemă uriașă pentru PNL și USR. PSD este cotat la 22%, pe doi este USR – 19% și PNL – 18%. Scorurile sunt dătătoare de speranțe pentru liberali și useriști, doar că PSD poate profita de bătăliile dure care cu siguranță vor apărea între PNL și USR, caz în care social-democrații ar putea câștiga în orașe unde nici n-au visat vreodată să triumfe. Pentru că, repet, alegerile vor fi într-un tur.
Nu discutăm aici de ce PSD arată ca o gogoașă, care ia peste 35% de fiecare dată când sunt alegeri. Fără îndoială că putem discuta de structura electoratului, dar este vorba și de acel segment (20-25%) ce poate fi captat, dar care se mobilizează doar dacă are motive serioase să iasă din casă în ziua votului. S-a văzut ce s-a întâmplat în turul doi al prezidențialelor din 2014, când prezența a fost de 60%. Mai există un segment (30-35%), pentru care politica înseamnă pierdere de vreme, că oricum nu se schimbă nimic.
Jocul la așteptare al PNL este neproductiv. Cum n-are sens nici îmbățoșarea USR că ar putea răsturna ierarhia. USR poate spera la scoruri bune în urban, dar în mediul rural va fi același dezastru ca la parlamentarele din 2016. Și atunci? N-ar fi mai sănătos un bloc al opoziției? O alianță PNL-USR-România100? Plus organizații civice, ba chiar plus PMP, dacă Traian Băsescu înțelege că e momentul să se retragă.
Posibil ca simpatizanții liberali să nu fie pe aceeași lungime de undă cu cei ai USR. La fel, și alegătorul USR e posibil să nu-și dorească o alianță cu liberalii. Dar cum va reuși separat fiecare dintre partide? În definitiv cui folosește canibalizarea?
Da, facem alianța, dar cine va fi șeful noii structuri? Cum se vor împărți locurile pe liste? Cine vor fi jupânii din teritoriu? Dacă gândesc în acest mod, atunci PNL, USR și tot ceilalți democrați în vorbe merită să rămână în opoziție.
Dacă nici acum nu sesizează pericolul pentru România, atunci opoziția își merită soarta. Nu scaunele ar trebui să conteze, ci ar trebui să se pornească de la un set de principii care să fie acceptat de toată lumea. Salvarea Justiției în primul rând, câteva principii pe zona economică, două-trei proiecte mari pe infrastructură. De aici ar trebui să înceapă negocierile. Probabil că alegătorul exasperat de PSD e mai puțin interesat dacă Orban va sta pe scaunul din mijloc, iar Dan Barna sau Dacian Cioloș pe margine.
Opoziția ar trebui să iasă din zona de confort. Dacă n-o face, atunci toate partidele care o compun sunt complice la actuala stare de fapt.