Vara aceasta, muzeul Jenisch a gazduit probabil cea mai interesanta expozitie muzicala a sezonului, „Kokoschka si muzica”.
Desi se considera sau mai curind afirma cu modestie ca ar fi fost „profan” in ale muzicii, muzicienii l-au tratat intotdeauna ca pe unul din ai lor. Pianistul Rudolf Serkin o spunea explicit intr-o scrisoare de multumire pentru un desen cerut cu ocazia aniversarii de 20 de ani a festivalului de la Marlboro, pe care il crease in Statele Unite impreuna cu Adolf Busch. Serkin ii scria: „Indraznesc (cu inima batindu-mi) sa ti-l cer, fiindca iubesti muzica la fel ca si noi, muzicienii, si fiindca faci parte cu adevarat dintre ai nostri”. Kokoschka trimitea o litografie reprezentind centaurul Chiron dind lectii de muzica lui Hercule. Serkin se declara deosebit de incintat de acest „cadou regal… , cu totul bulversat de miscarea si frumusetea trasaturii”. Si, suprem elogiu pictorului, adauga „In muzica, doar Bach si Mozart au fost capabili sa confere improvizatiei aceasta siguranta si caracter definitiv”.
Citatele provin din corespondenta inedita pastrata la Zurich si despre care scrie Ruth Hausler, colaboratoare stiintifica a Bibliotecii Centrale din Zurich, in colaborare cu Regine Bonnefoit, conservatoarea Fundatiei Oskar Kokoschka de la Muzeul Jenisch Vevey. Cea din urma este, de altfel, comisara expozitiei de la Vevey si tot ei ii apartine conceptia excelentului catalog si a celor doua studii pe care le contine*.
Numarul muzicienilor carora Kokoschka le-a fost colaborator sau doar prieten este neinchipuit de mare si incepe cu Arnold Schonberg si elevii sai. Tirziu, in 1949, aflat la Paris, Kokoschka ii scria prietenului sau ca, gratie cvartetului Kolisch, a inteles brusc filiatia din muzica austriaca de la Haydn pina la Schonberg.
„Am fost emotionat, asemenea cuiva care vagabondeaza prin viata si descopera deodata ca poate da numele de patrie unei lumi spirituale.” Din aceeasi lume spirituala facea parte si Gustav Mahler, a carui reprezentatie la pupitrul operei Tristan si Isolda avea sa-l marcheze pentru toata viata.
De numele lui Mahler se leaga, desigur, si relatia avuta dupa moartea compozitorului cu Alma, vaduva acestuia; o relatie, s-a spus, incandescenta si care, pe plan artistic, a lasat in urma sa o serie de 11 gravuri pe marginea unei cantate de Bach si o drama, Orfeu si Euridice, compuse ambele in intervalul 1916-1917. Drama, a carei premiera a avut loc in 1921, avea sa fie pusa pe muzica de compozitorul Ernst Krenek (casatorit cu Anna Mahler, fiica lui Gustav si a Almei). Opera a fost interpretata in premiera in 1926, pe scena teatrului de stat din Cassel.
Poeme si drame scrise de Kokoschka aveau sa fie puse pe muzica, ulterior, de Paul Hindemith, Wolfram Furstenau, Gottfried von Einem si Theodor W. Adorno. Toate sint discutate in studiul plin de informatii, din catalogul expozitiei, scris de Regine Bonnefoit.
Expozitia include ca principal tablou pe cel intitulat Puterea muzicii, realizat intre 1918 si 1920. Kokoschka avea sa-l explice in memoriile sale vorbind de „sunetul unei trompete, galben si de enorma masa de culoare iradianta… care incepe sa tremure asemenea unui organism viu” , transmitindu-i forta copilului ce se afla in fata suflatorului din trompeta, prin puterea muzicii. Alte tablouri ce marcheaza expozitia sint doua portrete ale violoncelistului Pablo Casals cintind, reunite pentru prima data. Casals, si el in termeni amicali cu Kokoschka, a acceptat sa-i pozeze la inceputul anilor ’50, pe cind violoncelistul dadea cursuri de maiestrie la Zermatt.
Spatiul nu-mi permite sa amintesc decit desenele si gravurile prietenilor muzicieni ai pictorului, intre care Yehudi Menuhin, Furtwaengler si Sviatoslav Richter si imaginile decorurilor si costumelor realizate pentru Flautul fermecat la Festivalul de la Salzburg sau Balul mascat al lui Verdi, la Florenta. Banuiesc ca nu numai pentru mine, dar si pentru alti amatori de muzica, expozitia dedicata lui Kokoschka si explicatiile studiilor amintite au fost o surpriza si o incintare.
* Kokoschka et la musique. Editions 5 Continents,
Musee Jenisch, Vevey, 2007, 119 p.