Când Dacian Cioloș a anunțat în sfârșit lansarea proiectului său politic, mulți au răsuflat ușurați. Fostul premier amenințase în câteva rânduri că anunțul intrării sale în balta politică e iminent, dar s-a tot codit, probabil pentru a evita atacurile la adresa sa cu mai mult de un an înainte de prima întâlnire cu alegătorii. Atacuri care oricum vor veni, pentru că imediat ce intri în joc devii țintă pentru ceilalți actori politici. Mai ales dacă primele sondaje vor arăta că noul partid mușcă suficiente puncte.
Lăsând la o parte numele deloc ofertant al noului partid, Mișcarea România Împreună, rămâne întrebarea: Ce șanse are totuși partidul lui Cioloș? Mai e loc de o nouă formațiune pe scena politică?
Complicat să te lansezi azi în vreo analiză. Până la primul examen electoral este timp suficient. Însă tocmai primul an e cel mai greu pentru orice partid. Pentru că urmează partea cea mai dificilă, și anume organizarea. Dacian Cioloș are notorietate, e un personaj cu bună reputație, a fost comisar european, trece drept o figură serioasă și de încredere, dar nu ajunge. Electoratul instruit, care l-ar putea urma pe Cioloș, se plictisește repede, are nevoie de confirmări. Ba chiar de mutări spectaculoase.
Cu siguranță că MRI vrea să preia puterea. Adică să guverneze după alegerile parlamentare viitoare. Dar cum? Și cu cine? Mișcarea lui Cioloș va avea nevoie de vizibilitate, însă examenul major va fi construcția în teritoriu. Cine vor fi liderii din județe? Vor fi primiți traseiștii sau se va merge doar pe figuri noi, dar cu o bună reputație în comunitate? Cum vor fi recrutați liderii locali? Ce te faci cu un șef de filială care e un bun profesionist în domeniul său, dar care habar n-are de politică? Își imaginează cineva că într-un partid care se duce rapid la 10 la sută nu se vor repezi șmecherii locului?
Imaginea lui Cioloș nu ajunge. Orice produs bun are nevoie de un marketing bun. Altfel nu vinzi, ajungi greu în piață. Dacian Cioloș va trage partidul la europene, pentru că va fi în mod sigur cap de listă, dar nu Cioloș va candida apoi la primăria Iași. Și nici la cea din Baia Mare sau la Craiova.
Apariția partidului lui Cioloș va obliga PNL și USR să reacționeze. Să se miște, să caute soluții pentru a nu pierde puncte. Chiar dacă MRI își propune să rupă din zona nehotărâților, în prima fază noul partid va atrage mai degrabă simpatizanți de la PNL și USR. Foarte posibil va exista o încleștare teribilă pe fiecare vot la europarlamentare între cele trei formațiuni. PNL va dori să arate că scorul de 20 la sută de la parlamentarele din 2016 a fost un accident, USR va dori să treacă de bariera de 10 la sută, în timp ce MRI vrea o intrare fastuoasă în scenă. Un scor format dintr-o singură cifră ar fi un eșec pentru partidul lui Cioloș.
Logic ar fi ca la alegerile europarlamentare să se încheie un pact între cele trei partide, pentru a lăsa ușa deschisă unor negocieri sănătoase în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din 2020. Va fi de urmărit și cum se vor raporta PNL, USR și MRI la scrutinul prezidențial din toamna anului viitor, o fărâmițare fără sens a voturilor pe zona anti-PSD putând aduce un avantaj nesperat candidaților PSD și ALDE.
Revenind la Mișcarea România Împreună, fondatorii formațiunii vor avea de stabilit mai întâi dacă noul partid este de stânga sau de dreapta.
E interesant să încerci să atragi voturi din ambele tabere politice, pe modelul Macron, însă am dori totuși să aflăm cum se raportează partidul la antreprenoriat. Sau să ni se spună lucruri concrete despre reforma în administrație, sănătate și educație.
Dacian Cioloș intră în politica mare într-un moment prielnic, dar cu cât va trece timpul, iar oamenii se vor obișnui cu noul partid, cu atât pretențiile vor crește. Orice șovăială va fi taxată, cum orice declarație interpretabilă va crea dezamăgire. Cioloș nu e un personaj carismatic, plus că a dovedit deja că e lipsit de curaj politic. Dacă imediat după ce a preluat guvernarea ar fi forțat alegerea primarilor în două tururi, poate că altul ar fi fost rezultatul la scrutinul din toamna lui 2016.
Din acest motiv, Cioloș și cei din jurul său vor trebui să arate fermitate în momentele cheie, că au un program coerent, dar mai ales că pot închega o echipă care să conducă România. Altfel, avalanșa de adeziuni din primele zile de după marele anunț se va transforma într-un teanc de hârtii bun de aruncat la coș.
Dacian Cioloș are două variante: ori face politică pe bune și înțelege rapid jocul, ori va rămâne la statutul de mare speranță care așteaptă să fie servit.
În al doilea caz, peste 10 sau 15 ani românii își vor aminti mai degrabă de fostul comisar european devenit la un moment dat un premier onorabil decât de politicianul care a avut tot, dar apoi a eșuat lamentabil.