Ca sintem o natiune de rasisti, vezi presa cum reflecta faptele tiganilor, ca romanul il capaceste pe rom de tinc din cauza propriei proaste cresteri au fost si au ramas discutiile de masa rotunda si workshop care se croiesc in jurul unui astfel de eveniment cu mesaj la vedere. International Romani Art Festival (IRAF) a adunat insa imagine si public in primul rind in preajma concertelor.
Sint 50 de tineri implicati in festival, majoritatea voluntari, ademeniti inclusiv din afara Timisoarei. Dorm cite doua ore pe noapte, iar cu cearcanele umflate construiesc in fiecare dimineata cite un nou episod IRAF. Au convins chiar un numar de copii mai mari sa „bloguiasca“ festivalul prin comentarii zilnice postate pe http://iraf-ro.blogspot.com.
Numai amenintarea ploii le mai tine audienta acasa. Cum norii au fost aproape de festival deja din prima seara – ar fi un motiv –, Dance Trauma si Kultur Shock au umplut de muzica Parcul Rozelor (reconfigurat pentru evenimente varatice de liber acces), nu insa si de suficient public.
Mostenirea unei familii de artisti
Pentru patru miini si jumatate de oameni citi au vizitat Jazz Club Pod 16, locatie, care-si sprijina zidurile pe malul canalului Bega, Gelu si Oana Rusu, tata si fiica, si-au intercalat paginile de poezie-colaje, de mici momente vesele care sa mai rupa din tensiune, respectiv, de cintece si dansuri tiganesti, intr-un spectacol special pregatit pentru festivalul timisorean.
Mostenirea, prezentat in linistea dupa-amiezii de duminica, se compune, in esenta, din relatia copil-parinte, imbibata si de-o istorie personala, si de-o urma de nostalgie ancestrala. „Initiativa de a prezenta un astfel de spectacol in acest festival a venit din partea mea. Am inceput sa lucrez la el de prin iunie. Contine si versuri scrise de tata, dar si cintecele noastre de familie. Sint cintece pastrate prin mostenire de la parintii parintilor mei“, a evidentiat Oana Rusu. Pe cei ramasi sa soarba diverse pe terasa clubului asteptind spectacolul de dans al Simonei Jovic, Gelu Rusu i-a acaparat in relatari si chiar bancuri, spuse cu har – e usor observabil – ereditar. Cei care insa s-au grabit sa plece, nu au facut-o decit pentru a-si „lipi urechea“ de tambalul lui Marius Mihalache, instalat pentru un concert care a pastrat standardele artistului, in sala Colegiului de Arta al urbei.
Sorin din Shukar Collective s-a intors acasa
Intr-adevar impresionati sa vada o scena de metal ridicindu-se in mijlocul lor, scena care prevestea cel putin muzica intr-un spatiu istoric pentru care Timisoara nu are oferta culturala constanta, locuitorii Pietei Traian au format, in seara de luni a festivalului, o mare si vesela multime patrunsa de ritmurile agitate ale lui DJ Vasile & Shukar Collective. Din tata argintar si mama caramidar, Sorin, solistul trupei, a revazut, cu ocazia concertului, locurile pe care le-a parasit acum 35 de ani.
„Eu sint din Timisoara, din Calea Sagului. La 11 ani m-am urcat in tren si am coborit la Bucuresti. Am nimerit la o nunta si m-au lasat sa cint si de atunci cint intruna“, spune el: cind in Olanda, Germania, Austria, cu Shukar Collective (tari in raza programarilor recente si de viitor apropiat), cind pe la nunti si botezuri. „Sa stiti ca nu exagerez cit cer. Ma orientez dupa om, daca e mai sarac, ii iau mai putin.“ La antipod, tariful pentru cei ce au si pot e pe la 25 de milioane, in lei vechi.
Doi artisti dupa gratii
La ceasul anuntat al inceperii concertului, detinutii inca asamblau scena in curtea interioara a Penitenciarului de Maxima Siguranta. Idee repetata in istoria culturala locala, de a crea program artistic in spatele gratiilor, cea reinventata de Voichitescu pentru dimineata de marti a avut un grad de inspiratie ridicat, masurabil prin simpatia aratata de populatia puscariei celebrilor Tamango si Rona Hartner.
Cu un preconcert oferit de trupa interna de muzica si dans romani a penitenciarului, Penal-Banda, programul tandemului Tamango-Hartner s-a incheiat cu o libera discutie intre protagonista filmului Gadjo Dilo si detinuti; film proiectat, sase ore mai apoi, pe peretii Centrului Cultural German.
„Pentru mine, IRAF a fost de la bun inceput un pretext de a intilni publicul timisorean, cu atit mai mult cu cit de zece ani nu am mai cintat in Romania; apoi, de a vedea cum este perceput aici filmul «Gadjo Dilo», care niciodata nu a rulat in cinematografele din tara mea si, evident, de a cinta alaturi de Mahala Rai Banda. Revenind in Romania, am constatat ca, din fericire, oamenii nu s-au schimbat, ca si-au pastrat acea doza de naivitate minunata care inseamna deschidere, curiozitate, altfel spus, nu au ipocrizia altor societati mai dezvoltate. Spun asta, pentru ca, asa cum observ, in Romania inca nu s-au rezolvat toate problemele; nivelul de trai e foarte scazut, oamenii o duc inca prost“.
O parte dintre ei – cei din Timisoara – ar fi avut ocazia de a savura o „portie de concert cu Tamango“, seara, pe o pluta improvizata pe Bega, servind intentiei organizatorilor de a lasa stereotipul „te-neci ca tiganul la mal“ sa curga pe apa simbetei. Daca ploaia nu le-ar fi pus muzica la adapost, mai pe sub pod.
Carturesti, divort de IRAF
Comunicatul-surpriza din partea respectatului brand Carturesti, remis redactiilor timisorene pe fond nervos inca intens, in a doua zi de IRAF, a semnalat o hiba in disciplina festivalului: „Carturesti regreta asocierea cu organizatorii IRAF (International Romani Art Festival) si le cere scuze tuturor celor care au venit in libraria timisoreana din Mercy pentru a participa la evenimente promise in program si neonorate de organizatori.
Reprezentantii librariei au fost pusi in situatia extrem de jenanta de a le explica vizitatorilor (mai ales din afara tarii) de ce doua evenimente programate in aceeasi zi, la ore diferite – un vernisaj de fotografie si o proiectie de film, urmata de o dezbatere – nu vor mai avea loc. In timpul in care personalul Carturesti se straduia sa salveze aparentele, nici un reprezentant din partea IRAF sau din partea Asociatiei Turn nu a putut ajunge la librarie, pentru a le oferi celor ce asteptau evenimentele citeva explicatii obligatorii.
In aceste conditii, librariile Carturesti simt nevoia sa se distanteze de IRAF si sa atraga atentia ca «pacalelile» din program nu ii sint imputabile. Cum comunicarea cu organizatorii IRAF lipseste total, Carturesti anunta ca anuleaza colaborarea de duminica, 2 septembrie, de la ora 15 («Trece vara bine-mi pare, noi cu toti avem culoare – tratament pentru obraz – salon de bronzat»), chiar daca facuse toate pregatirile necesare derularii acestui eveniment“. In aceste conditii, organizatorii IRAF au reprogramat salonul-cu-obrazul peste doua zile, totusi fara sa ofere, deocamdata, o explicatie lamuritoare privind (ne)intimplarea.
„Raspunsul la comunicatul Carturesti am sa-l dau la finalul festivalului. Evenimentul nu s-a tinut din motive obiective. Totusi, niciodata nu am sa mai colaborez cu Carturesti“, este precizarea momentana facuta de presedintele festivalului, actorul Adrian Voichitescu. Astfel, doua puncte in minus din programul IRAF au fost compensate, simbata seara, de concertele Fanfarei Savale din 10 Prajini si al celor de la Nightlosers plus Elvis Romano, in Parcul Rozelor; de-a stinga tarabe cu lanturi si cruciulite, de-a dreapta „bisericute“ de oameni saltareti. In total, parca, lume cam putina.