Un milion de oameni în stradă în luna mai. Atât vrea să adune PSD la un miting mamut în București, pentru susținerea familiei tradiționale. E curios să anunți că faci o manifestație de asemenea amploare, când încă nu ai anunțat data referendumului pentru familie. Logic ar fi fost ca întâi să stabilești data la care chemi lumea la urne, iar cu zece zile înainte să programezi și acțiunea din Capitală.
Să zicem că PSD chiar va face evenimentul respectiv. Însă un milion de oameni în stradă nu va scoate PSD nici dacă decide să facă acțiuni simultane în orașele reședință de județ. Iașul, spre exemplu, va trebui să disloce în Capitală vreo 15-20.000 de oameni. Imposibil. Ar însemna vreo 500 de autocare. Lăsăm deoparte costul uriaș al excursiei, dar întrebarea e de unde vor procura social-democrații atâtea mijloace de transport? De unde 15.000 de cetățeni dornici să ajungă la evenimentul PSD?
Pe de altă parte, care ar fi ideea mitingului PSD și ce l-ar mâna pe activistul de partid să se ducă la o astfel de manifestație? Ce ar scrie pe pancarte? Cine s-ar grăbi să ajungă la București pentru un miting având o temă atât de generală? Ce înseamnă susținerea familiei tradiționale? Plus că e caraghios să-l urci taman pe Dragnea pe scenă să ne vorbească despre unitatea familiei. Sau pe Tăriceanu, cu atâtea căsătorii la activ.
Revenind la mobilizare, dacă social-democrații mizează pe implicarea deschisă și masivă a Bisericilor se înșală. Nu văd vreo parohie în Iași, spre exemplu, care să se grăbească să caute măcar un autocar pentru evenimentul de la București.
Povestea cu mitingul mamut din luna mai face parte din colecția de basme tradiționale românești marca Liviu Dragnea. Nici n-ar fi primul basm la finalul căruia aflăm că împăratul e gol. Și că de fapt, altul e interesul.
Ne amintim campania electorală din 2016, când basmul promisiunilor a prins, iar românii au mușcat povestea pe care împăratul o rostea seară de seară la televiziuni. Ce frumos desena Dragnea la tablă programul PSD. Ce s-a ales din desaga cu promisiuni? Mai nimic. Nici bine n-a început anul 2017 că românii au aflat care e de fapt miza mandatului guvernării PSD: subjugarea Justiției.
În loc de o guvernare PSD așezată, am avut trei guverne în mai puțin de un an.
De ce nu face PSD miting la București pentru susținerea programului privind construcția de autostrăzi? Sau pentru condiții mai bune în spitale? Pentru că Liviu Dragnea nu e interesat de problemele reale ale țării. Nu-l interesează nici ROBOR, nici evoluția leului și nici că nu vine nici un investitor în Teleormanul său natal.
Dacă vă uitați la temele rostogolite de propaganda PSD nu veți găsi vreun subiect aflat pe agenda oamenilor. Până și măsurile din sănătate, cu creșterile salariale, s-au transformat în circ.
Pe Liviu Dragnea îl poți acuza de multe, dar nu și că e priceput în politică. Liderul PSD simte că pierde teren, că partidul e în vrie și caută teme secundare de care să se agațe. Miza sa este să scape de dosare și de procesele care înaintează într-un ritm lent după unii, dar care riscă să-l înfunde de tot.
Povestea cu mitingul e lansată exact în perioada în care PSD începe în Parlament dezbaterile pe tema modificărilor la coduri. Sunt chestiuni strigătoare la cer pe care PSD și ALDE le vor vota în următoarele săptămâni. În februarie anul trecut, românii au reacționat, dar de această dată PSD mizează pe amorțeală și lehamite. Și, chiar dacă în stradă vor mai fi zeci sau sute de mii de oameni în stradă, lui Dragnea nu-i mai pasă. Pentru că e strâns cu ușa, nu are de ales. A vrut s-o forțeze pe Viorica Dăncilă să emită ordonanța, n-a reușit, iar acum totul se mută în Parlament, acolo unde responsabilitatea pică pe partid și pe coaliție, nu pe o persoană anume. Din acest motiv, Dragnea a recurs la stratagema cu mitingul uriaș din luna mai. PSD are nevoie să ocupe scena și să scoată din dezbatere tema Justiției.
Următoarele 40 de zile sunt decisive pentru ceea ce va urma în România. Deja Justiția dă semne de oboseală (inclusiv DNA a redus motoarele), dar dacă pachetul PSD-ALDE trece în Parlament, atunci va fi imposibil să reparăm răul făcut. Din acel moment, Dragnea poate pleca liniștit un mandat în opoziție, pentru a pregăti în tihnă revenirea la putere.