A fost probabil unul dintre primele lucruri pe care l-am învățat despre publicitate: o reclamă nu e chiar reclamă dacă nu are sex-appeal. Trebuie să se audă un suspin, să fie evident cumva că o feliuță de bacon arde de dorință, că mestecatul unei gume contribuie la orgasm, că varul lavabil de pe un perete îți garantează satisfacția. Sexul vinde și cu asta punct, să mai descheiem un nasture de pe domnișoara fotomodel.
Acum două săptămâni, Netflix și BBC au anunțat că vor renunța la serialul Versailles. În cazul în care nu îl știți, o scurtă descriere: este vorba, oficial, despre domnia lui Ludovic al XIV-lea în timp ce se construiește palatul de la Versailles, iar neoficial este vorba despre multele aventuri ale lui Ludovic al XIV-lea, cu unele incursiuni în viețile amoroase ale curtenilor. În fiecare episod, incursiuni cu totul la vedere. Inițial, cifrele de audiență au fost bune, mai ales că drama semi-erotică era difuzată de canale publice – Canal+ în Franța, BBC în Marea Britanie. Din sezonul al doilea, audiențele au scăzut, iar producătorii și-au dat seama că oamenii renunțau la urmărit fix în mijlocul scenelor fierbinți. Erau, ca să citez știrile apărute presă, „plictisiți de sex“. Astfel, s-a anunțat că, după difuzarea celei de-a treia serii, deja filmată, serialul se va opri.
Vestea că „sexul nu mai vinde“ nu este chiar o noutate, dar a fost reluată recent, de data aceasta într-o revistă științifică. Este vorba despre o cercetare a Universității din Illinois, care a analizat vreo 80 de studii serioase, examinând impactul folosirii sexului în publicitate – de la nuditate, comportament sexual implicit sau explicit, sugestii erotice, imagini sexuale ascunse. Concluzia celor peste 300 de măsurători și indicatori este că nu se distinge nici un impact asupra deciziei de cumpărare.
A apărut, desigur, întrebarea: dacă nu mai este eficient erotismul în reclame, atunci ce putem vinde? Răspunsul ni-l tot dau, de mai bine de cinci ani, două companii a căror afacere este chiar să vândă sex. Revista „Playboy“, de exemplu, tocmai a apărut în știri pentru că și-a șters pagina de Facebook, ca reacție la scandalul privind lipsa de protecție a datelor personale ale utilizatorilor. Platforma video Pornhub are, de ani de zile, un mod predominant de a-și face publicitate. În 2014 a anunțat că plantează câte un copac pentru fiecare sută de clipuri urmărite. În 2017 a anunțat înființarea unui centru de educație sexuală, pentru a-i informa pe tineri asupra bolilor venerice, despre consimțământ și măsuri de protecție. A donat masiv în campanii pentru salvarea balenelor. A acceptat pe site un documentar despre corupția în Rusia, care fusese șters de pe alte platforme video. Ce au toate acestea în comun? Activismul.
Intuitiv, sau poate prin studii proprii, aceste site-uri au știut de mulți ani ceea ce este confirmat astăzi de sondaj după sondaj: tinerii din societățile dezvoltate cumpără de la branduri cărora le împărtășesc principiile. În ultimii ani, brandurile au căpătat vizibilitate în special prin atitudini legate de probleme sociale, politice, de la ecologie la toleranță și egalitatea în drepturi. În România, cu foarte puține excepții, încă se feresc de poziții pe astfel de teme și le este frică să iasă din „tradițional“. Ceea ce, scuzați gluma facilă, este un „mare păcat“.