Ministerul Culturii a lansat după patru luni de la debutul Anului Centenar un act de 18 pagini care ar trebui să stabilească abia de acum încolo liniile directoare pentru manifestările dedicate Marii Uniri. În același timp, un sondaj arată că românii nu sunt interesați de evenimentele dedicate momentului 1918.
Proiecte scrise pe genunchi, schimbări făcute peste noapte la un Departament Centenar care s-a remarcat mai ales prin faptul că șeful său a fost fotbalist, confuzie pe aproape toată linia și bani alocați pentru Cerbul de Aur, astfel au arătat primele luni din ceea ce Ministerul Culturii și Identității Naționale a numit recent „un an unic pentru România“.
Sintagma apare într-un „document programatic privind aniversarea Centenarului Marii Uniri“, lansat de ministerul condus de George Ivașcu pe 20 aprilie și care se vrea act de căpătâi al manifestărilor prin care „îi omagiem pe cei care, acum 100 ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil: unirea tuturor românilor“.
Înainte de a vă oferi câteva citate din „documentul programatic“, trebuie să amintim un fapt extrem de relevant pentru tonul acestuia: Ministerul Culturii și Identității Naționale și Academia Română au semnat în martie un protocol prin care se înființează Senatul Culturii, organism cu rol consultativ, prin intermediul căruia MCIN beneficiază de expertiza Academiei Române în configurarea politicilor publice din domeniul culturii.
Această colaborare este vizibilă încă din primele rânduri ale actului „de căpătâi“ al Anului Centenar: „A omagia realizările înaintașilor este frumos, însă nu suficient. Pentru că moștenirea pe care ne-au lăsat-o nu este doar un cadou, ci și o datorie. Aceea de a hrăni și crește, zi de zi, prin faptele modeste ale fiecăruia, avuția comună. A omagia cum se cuvine înaintașii înseamnă înainte de orice a omagia spiritul lor“.
Ați sesizat linia? Noul președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, predică exact la fel. Documentul programatic lansat de Ministerul Culturii și Identității Naționale ne mai aduce aminte și de faptul că „trebuie să învățăm din exemplul marilor înaintași de la 1918 și să nu lăsăm ca ceea ce ne desparte să ne dezbine.
Dacă reușim să ne privim față în față și să găsim, dincolo de opțiunile fiecăruia, cele câteva lucruri sacre care cad în custodia noastră comună, atunci vom putea să ne privim în ochi și bunicii pe care-i omagiem, dar și nepoții care așteaptă de la noi o Românie stabilă și demnă pentru cel puțin încă 100 de ani“.
„Iubirea, atașamentul și devotamentul față de țară“
Anul Centenar va fi aniversat, potrivit aceluiași document programatic, după mai multe principii: cel al identității naționale – cum altfel? –, al evocării și omagierii înaintașilor, principiul unității, coeziunii și solidarității naționale, cel al valorilor emblematice ale națiunii române, principiul patriotismului civic, al toleranței și diversității culturale, cel al – atenție! – „afirmării și concordiei internaționale“ și, în fine, principiul idealului național.
Din toată această enumerare, v-a sărit în ochi, probabil, principiul „patriotismului civic“. La ce se referă Ministerul Culturii, v-ați fi întrebat. „Legătura emoțională, iubirea, atașamentul și devotamentul față de țară, de pământul strămoșesc, dar și de neam, de limba și tradițiile națiunii române, implică și presupune, într-o legătură indisolubilă și indestructibilă, o atitudine civică la nivelul fiecărui cetățean, manifestată în principal prin respectarea Constituției și legilor țării, a drepturilor și obligațiilor conferite prin statutul de cetățean al Statului Român, a limbii oficiale și a însemnelor naționale, în primul rând a stemei, drapelului și imnului național“, iată răspunsul instituției. Puțin cam prea de lemn.
Toată înșiruire de vorbe goale se încheie cu o concluzie care te lasă un pic cu gura căscată. După patru luni din Anul Centenar, Ministerul Culturii vorbește în acest „document fundamental“ despre faptul că „în vederea stabilirii calendarului de activități și a evaluării listei de proiecte ce vor fi finanțate prin bugetul Ministerului Culturii și Identității Naționale, dedicat aniversării anului Centenar, vom ține seama în primul rând de criteriul relevanței naționale și internaționale a programelor desfășurate și finanțate“. Totul la viitor, deși deja ne aflăm în trecut.
Când a avut loc Marea Unire? Un studiu
În timp ce Ministerul Culturii încă se chinuie să afle cum va arăta Anul Centenar, o entitate privată a realizat un sondaj de opinie prin care a vrut să afle cum privesc românii de azi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani. Una dintre concluzii spune, din păcate, foarte multe. „Românii sunt mai interesați de filmele indiene decât de Centenar“, a stabilit studiul realizat de Casa de audit comunicațional și marketing strategic „Fugașin & Partenerii“ în rândul populației cu acces la internet. „1 din 50 de români se întreabă, în plin An Centenar, când a avut loc Marea Unire, în timp ce 1 din 25 se întreabă cine a făcut unirea și un procent similar se întreabă care este semnificația zilei de 1 decembrie“, arată sondajul.
Mai mult, 1 din 300 dintre românii incluși în această cercetare nu știe câți ani sunt într-un centenar. „În total, 1 din 8 români care au căutat pe Internet informații nu cunoaște însemnătatea marelui eveniment istoric“, arată „Fugașin & Partenerii“.
Casa de audit comunicațional a pus punctul pe i-ul din Identitatea Națională atunci când în comunicatul de presă publicat odată cu studiul Centenarul la români a scris: „Dacă ne referim doar la Centenar, nu la Marea Unire în general, curiozitatea românilor este clar legată de semnificația istorică, nu de acțiunile, activitățile sau evenimentele organizate în prezent sau de semnificația acestui eveniment pentru România anului 2018“.
Probabil că acești români nu au aflat că Ministerul Culturii și Identității Naționale tocmai a lansat un „document programatic“.
Daniel Șandru: „Minutul de tăcere“ al Centenarului
Când, în august 2017, sub bagheta dezastruosului ministru al Culturii Lucian Romașcanu, Guvernul Dragnea 2 desființa Departamentul Centenar care funcționase la nivelul Cancelariei prim-ministrului, perspectiva modului în care România urmează să aniverseze împlinirea unui veac de la Marea Unire devenea, în același timp, restrânsă și clară. Înființarea concomitentă a unei direcții în cadrul Ministerului Culturii și, comic, „Identității Naționale“, având ca denumire fix această ultimă sintagmă, a restrâns posibilitatea ca celebrarea Centenarului să depășească prea mult o simplă înșiruire a unor manifestări, să le spunem, „socioculturale“.
În același timp, devenea limpede că ceea ce se intenționează este bifarea, eventual în stilul unei „Cântări a României“ nițel „mai postmoderne“, a acestui moment. Lista celor 2.048 de proiecte lăsate moștenire de Lucian Romașcanu ministrului Culturii din Guvernul Dragnea 3, George Ivașcu, e relevantă în acest sens: era, în cea mai mare parte, un cocktail neaoș de folclorisme și false academisme, vărsat din belșug peste întreaga Românie, cât să ne facă să ne simțim „români verzi“, evident „mândri“ și „geniali“. Așa, între noi, „cei buni“. Cele mai multe „proiecte“ nu aveau nici măcar un impact național, unde să-l mai cauți pe cel internațional?!
Din acest punct de vedere, dincolo de întârzierea evidentă a anunțării unui program coerent la nivel național pentru aniversarea Centenarului, faptul că noul ministru a renunțat la „moștenirea Romașcanu“ e pe deplin justificat. De aici încolo, însă, putem constata de vreo câteva săptămâni încoace că substratul ideologic al abordării aniversării Centenarului nu s-a schimbat deloc pe fond.
George Ivașcu a promovat, mai întâi, o listă de 43 de proiecte ale autorităților centrale, printre care se distinge reînvierea festivalului Cerbul de Aur, despre care am putea înțelege că marchează fundamental suta de ani scursă de la Marea Unire. Mai recent, adică pe 20 aprilie, pe site-ul Ministerului Culturii și Identității Naționale a fost publicat Documentul programatic pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri. După ce l-am citit, am urmat sugestia introductivă de la pagina 4, aceea de a păstra „un minut de tăcere“, timp în care mi-am dat seama că „România mea“ nu poate „să devină România noastră“.
Stilul lacrimogen al textului introductiv nu m-a convins deloc, deși propunerea de „a defini și păstra un sanctuar sufletesc comun“ este, trebuie spus, de-a dreptul „patriotică“ și, în consecință, promite să însuflețească până și o stâncă. Ba chiar și „râul, ramul“. „Conceptul“ și „argumentele“ acestuia par și mai promițătoare, întrucât aniversarea Centenarului propune și crearea „unor baze solide, fundamentate pentru stimularea și conturarea direcțiilor de dezvoltare strategică viitoare a României“.
Una dintre aceste „baze“, îmi zic, ar fi constatarea că nu avem nici o autostradă care să lege între ele provinciile istorice ale României, că Bucureștiul e singura capitală neconectată european din această perspectivă și că, în continuare, 2.400 de școli au toaletele în afara clădirilor. „Argumentele“, însă, se referă la alte „baze“: e necesară „implicarea, impunerea (sic!) și responsabilizarea“ pentru aniversarea Centenarului, crearea „unei stări de emulație pozitivă (…) în jurul marilor obiective și proiecte de țară“ (n-am înțeles care ar fi acestea!) și „promovarea externă corectă și complexă a României ca țară“ (ceea ce m-a dat gata!).
Urmează „principiile“, în număr de șapte, după citirea cărora am reținut cuvinte frumoase, cum ar fi: „interesul și binele public general“, „modul unitar de acțiune“, „nu numai o România mai mare, ci una mai bună“ (?!), „România trebuie să se valideze plenar“ etc.
Ceea ce nu am priceput eu, în blegeala mea provincială, odată citit acest „document programatic“, mi-a fost adus pe înțeles urmare a celei mai recente întruniri a Comitetului Interministerial pentru Centenar, coordonat de prim-ministrul Dăncilă, în cadrul căreia au fost validate alte 99 de proiecte, de această dată propuse de autoritățile locale. Printre altele, am aflat că orientarea „strategică“ și „dezvoltarea infrastructurii culturale“ vor fi validate de un festival al iei prin nu știu ce comună din Olt, de o sută de baloane cu aer cald prin Maramureș și de o „poartă a Centenarului“ dintr-o comună botoșăneană. Halal criterii, curată transparență!
Dincolo de acestea, rămân valabile următoarele: nu am văzut nici măcar un singur proiect al vreunei universități (Academiei Române i-a fost „selectat“ doar unul!), în condițiile în care societății noastre îi lipsesc cărțile-instituție, așa cum ar fi o Enciclopedie a României; nu am întâlnit nici măcar un proiect important de reabilitare a unor monumente sau imobile cu relevanță, deși ne aflăm în Anul European al Patrimoniului; nu am identificat nici măcar un singur eveniment care să conecteze România la concertul european al celebrărilor centenare, cu toate că la finele anului va demara Sezonul Cultural România-Franța (altă întârziere nepermisă din perspectiva organizării!), la 1 ianuarie 2019 România va prelua președinția Consiliului UE, urmând ca, tot la anul, să fie țară invitată special la Festivalul Europalia. Să ne întoarcem, deci, „plenar“, la ce știm noi mai bine: folclor, mici, discursuri patriotard-populiste și, cu vorbele unui prieten, la „praznice pe sub drapele“ făcute pentru imaginea politicienilor actuali, iar nu pentru cei de altădată. Să ne trăiască Centenarul!
Daniel Șandru a fost coordonator al Departamentului CENTENAR din cadrul Cancelariei prim-ministrului Dacian Cioloș.
Vlad Alexandrescu: Un Centenar îngenuncheat de PSD și aruncat pradă baronilor locali
Ne așteptam oare ca Ministerul Culturii (și Identității Naționale) să ofere un program coerent al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918? Avem oare, la urma urmei, un concept al acestei sărbători, care ar trebui să aducă laolaltă toate naționalitățile României într-o sărbătoare comună și să confirme dorința noastră de a construi împreună lucruri durabile?
Ministerul Culturii și Guvernul României ne oferă în schimb o șaradă greu de descifrat. Pe de o parte un Document programatic privind aniversarea Centenarului Marii Uniri, o colecție de intenții pioase, a cărei elaborare pare a fi început încă sub Guvernul Cioloș (o mențiune specială aici pentru Daniel Șandru, care și-a dat toată osteneala pentru a asigura o minimă unitate a acestei viziuni), dar care înregistrează urmele tuturor celor care și-au înscris în el prezența mai mult sau mai puțin fericită.
Astfel, în ciuda amintirii, în chiar cuprinsul textului, a unor argumente de bun-simț ce solicită „creșterea semnificativă a potențialului creator și inovator al proiectelor și acțiunilor propuse de diverse entități“, „evitarea relativității, confuziei și subiectivismului obiectivelor propuse și a impactului mediocru, modest și irelevant a unora dintre acțiuni, la nivelul comunităților, indiferent de domeniul tematic ales sau de tipul acțiunilor dorite“, „reducerea/ limitarea paralelismelor și a suprapunerilor tematice și/ sau cronologice de desfășurare a calendarului evenimentelor dedicate aniversării Centenarului“ și, în sfârșit, „delimitarea acțiunilor dedicate Centenarului, mai ales la nivelul autorităților centrale și locale, de acțiunile care fac parte din activitatea curentă, conform atribuțiilor și menirilor legale ale instituțiilor respective“, Comitetul interministerial pentru Centenar publică o listă de 99 de proiecte aprobate spre finanțare, a căror selecție dovedește un aleatoriu total.
Lista proiectelor aprobate este o enumerare de tip „shopping list“, în care diverși primari sau Consilii Județene pun mâna pe sume considerabile, fără nici un fel de detaliere a proiectelor, anunțând activități cu titluri pompoase, dar care nu reprezintă în nici un fel cultura vie, efortul titanic și disproporționat pe care îl fac artiștii din România de a crea și de a-și face cunoscută creația într-un cadru instituțional din ce în ce mai opac. În absența oricărui criteriu în baza căruia s-a făcut selecția, nu ne rămâne decât să credem ceea ce ne spune bunul-simț: administrația PSD distribuie bani clientelei politice, fără nici un fel de discernământ.
Unele dintre activitățile finanțate se țineau oricum de ani de zile, cum ar fi „Sărbătoarea iilor“ din comuna Cezieni, județul Olt, care primește acum 570.000 de lei, pentru „redimensionarea importanței pe care o reprezintă acest segment din arealul meșteșugurilor populare“. Evenimentul a avut deja 33 de ediții, fiind finanțat până acum de Consiliul Județean Olt și de primăria comunei. Un alt proiect, „Satele Unite ale României“, depus de CJ Maramureș, va primi 400.000 de lei pentru a constitui o „Arcă a lui Noe a identității europene“.
Semnificativ este că, acum câteva săptămâni, ministrul Culturii, dl George Ivașcu, și-a delegat semnătura pentru ce înseamnă acordarea tuturor finanțărilor unui secretar general adjunct din minister, adus de curând de la ANAF, care are astfel întreaga putere pentru a decide și a administra toate fondurile Ministerului Culturii. Astfel, pare a se realiza cureaua de transmisie între Ministerul Culturii și PSD, pe calea scurtă a alocării directe de fonduri. Adică singurul lucru care interesează acum conducerea partidului-stat.
Vlad Alexandrescu este senator USR și fost ministru al Culturii în guvernul Cioloș.
1 Trackback