In Al 27-lea oras (Editura Polirom, 2007, traducere si note de Ion Cretu) se respira un aer orwellian si se intimpla monstruozitati, plasate printre faptele de zi cu zi de miinile discrete si dibace ale unui conspirator. Unul dintre orasele-simbol ale Americii, in care echilibrul emigrantilor destabilizeaza echilibrul „localnicilor“ si cel al aviditatii dupa putere pe cel al confortului normalitatii, e deconstruit, depersonalizat si supus analizei.
Franzen darima, rind pe rind, mituri (americane) si oameni inregimentati in sistem. Jammu, o indianca-mina-de-fier, ajunge sefa politiei din St. Louis. Si pentru ca, asa cum o declara, „eram mereu in cumpana intre a ne sacrifica pentru oamenii nostri si a ne sacrifica pentru idealurile noastre“, alege sa elimine tot ce-i umbreste propriul ideal. Cel al controlului suprem.
Mai totul e „americanesc“ in Al 27-lea oras
Cum Franzen e un adept al implicitului, motivatiile personajelor sale nu sint tocmai la vedere, se insinueaza in dialoguri si episoade eliptice, pot fi, cel mult banuite, intrezarite, de aceea nu vom intui prea multe despre argumentele care stau la baza deciziei lui Jammu. (Teoretic, ea are deja o functie importanta, prin urmare doar raul, nebunia si dorinta de razbunare ar putea fi puse pe lista.) Aici e si „orientarea“ psihologica a romanului, Franzen dorindu-si sa se apropie de Thomas Pynchon, unul dintre preferatii sai. De altfel, intr-una dintre trimiterile jucause-livresti ale romanului, intr-un dialog, personajul Duane isi intreaba viitoarea amanta: „Il cunosti pe Thomas Pynchon? (…) Dar stiai cine sint eu?“.
Cert e ca Jammu isi pune in minte sa-l distruga pe Martin Probst, antreprenorul a carui companie construise Gateway Arch (simbolul arhitectonic al orasului asemanator cu St. Louis) si colectionar de reviste „National Geographic“.
Caci mai totul e „americanesc“ in Al 27-lea oras. Si unelteste in acest sens, manipulindu-i fiica si, in final, ucigindu-i sotia. Iar dramele personale sint proiectate pe un decor al orasului haituit de conspiratii si interese financiare si slabit de conflicte interetnice absurde. O critica si o cronica sociala precisa, tulburatoare si deloc simplista.
» „Imaginea finului consilier municipal Ronald Struthers, imbracat intr-un costum cu vesta, il deranja pe RC. Inchise ochii cind lovi si – sub, baby – lovi o linie drive. Dar mingea iesi de pe terenul accidentat si se rostogoli in sus pe deal. Clarence infunda in pamint putt-ul pentru o birdie. RC a ratat primul putt cu aproape o mila. A ratat al doilea putt. L-a ratat pe al treilea. Clarence astepta cu steagul lipit de piept si cu o expresie la fel de trista si instrainata ca si cind s-ar fi uitat la cineva strain care ineaca niste pui de ciine.“ – Jonathan Franzen, Al 27-lea oras