Interviu  -  Iulia Blaga  -  

Singurul cineast român prezent în selecția Festivalului de la Cannes (Selecția Oficială și secțiunile paralele Quinzaine des Réalisateurs și Semaine de la Critique reunite) este Georgiana Elena Moldoveanu. O tânără de 35 de ani, masterand la UNATC.

Scurtmetrajul ei de școală Albastru și roșu în proporții egale a fost selecționat în Cinéfondation, secțiune al cărei juriu a fost prezidat anul trecut de Cristian Mungiu și care a lansat până acum carierele câtorva cineaști români, printre care Corneliu Porumboiu.

Georgiana Moldoveanu ne-a vorbit despre ea și filmul ei cu temerile cineastului aflat la primele interviuri, temător de cuvântul care rămâne. La cât mai multe interviuri! Filmul i-a fost selec­ționat alături de alte 16 scurtmetraje dintr-un total de 2.425 filme înscrise. Juriul secțiunii, prezidat de cineastul francez Bertrand Bonello, va anunța premiile în 17 mai.

Cum ai primit vestea selecționării?

M-am bucurat foarte mult. Nu cred că te aștepți vreodată să fii selectat în cadrul unui festival, se întâmplă sau nu… Poți însă să speri că scurtmetrajul pe care l-ai făcut va fi bine primit de cât mai mulți. Și înțeles, simțit cât mai aproape de ceea ce ai vrut să transmiți. Acest scurtmetraj înseamnă mult pentru mine, așa cum vor însemna și toate celelalte momente, scurte sau lungi(metraje) în care mă voi încumeta să spun o poveste. Probabil că asta se vede, așa îmi explic momentul de acum.

Spune-ne câte ceva despre tine: în ce an ești la UNATC, care îți sunt preferințele cinematografice și ce mai crezi că ar trebui să știm înainte de a-ți vedea filmul.

Sunt studentă la Arta Regiei de Film, master anul II. Preferințele cinematografice variază – treci prin anumite perioade, descoperi… În ultimul an am văzut filme făcute de autori canadieni: Denys Arcand (Le Déclin de l’empire américain, 1986, dacă ar fi să fac o recomandare), Sarah Polley, Atom Egoyan, Denis Villeneuve și bineînțeles Xavier Dolan (destul de des revăd anumite secvențe din filmele lui).

Aș vrea să vorbesc cât mai puțin despre mine, dar mi-ar plăcea să vorbesc despre oamenii pe care i-am cunoscut în diversele etape de producție ale acestui scurtmetraj, precum și despre cei pe care îi știam deja, cu care mai lucrasem și care au fost din nou alături de mine. Toți au ajutat ca rezultatul să fie cât mai aproape de ce îmi doream, chiar dacă uneori ne-a fost greu. Pe lângă toate celelalte bucurii, realizarea unui film (fie el și scurt) te face să întâlnești alți oameni, iar unii dintre ei ajung să-ți fie atât de aproape încât să nu mai vrei să lucrezi fără ei – în prezența lor știi că ești în sigu­ranță. Am avut astfel de întâlniri acum, iar din acest context de întâlniri fericite fac parte și cele cu acești actori dragi mie: Miruna Blidariu, Florentina Țilea, Mihaela Popa și Bogdan Albulescu.

Cum i-ai ales?

Pe fiecare dintre cei patru inter­preți i-am contactat după o perioadă destul de lungă de căutări. Din punctul meu de vedere, nu aș fi putut alege alți patru mai potriviți. Am avut șansa ca fiecare dintre ei să răspundă pozitiv propunerii.

Care e povestea filmului? Cum ai ajuns la subiectul femeii care se oferă să fie mamă-surogat pentru soția iubitului ei?

Albastru și roșu în proporții egale propune o poveste al cărei context e actual, din păcate. Subiectul filmului e inspirat din momentele dificile prin care au trecut oameni apropiați mie. În cazul celor pe care îi cunosc, totul s-a încheiat cu bine și așa am putut să discutăm despre asta. Am avut acces la șirul etapelor prin care aceste cupluri au trecut. Cu acordul lor, am încercat să înregistrez audio discuția, doar că la scurt timp am simțit nevoia să opresc orice înregistrare. Era prea personal și, oricum, nu aveam cum să uit nimic din ce mi se spunea.

Femeile cu care am discutat își doreau să vorbească și au spus că ar accepta să fie mame-surogat pentru cineva apropiat. Povestea Anei e, însă, ficțiune și probabil că vine din felul în care cred că se manifestă uneori sentimentele – impulsiv, total și în detrimentul celui care acționează, dar e și un act de dreptate față de cei care luptă ani în șir pentru a avea un copil. E o situație cu care se confruntă din ce în ce mai multe cupluri din întreaga lume și pe care am ales să o redau în felul meu.

Care au fost dificultățile producției?

Din stadiul de scenariu poți intui care vor fi dificultățile ce țin de producție. Interesant e când apar altele, la care nu te aștepți, și pe care trebuie să le rezolvi repede și bine. Pe parcursul celor șase zile de filmare am avut diverse difi­cultăți. De pildă, am filmat în mai multe locuri, distanțele dintre ele nefiind mici (într-o hală din Colentina, apoi într-un apartament din zona Lacul Tei). Sau, la câteva ore după o filmare de noapte într-o casă din Corbeanca, încheiată la 6 dimineața, a trebuit să ajungem la spitalul din zona Victoriei, un­de accesul nostru era limitat la un anumit interval orar.

De ce ai ales cinemaul? Ce îți place la el?

Vreau să spun povești și o voi face de fiecare dată când voi considera că am ceva de spus, când un subiect va însemna mult pentru mine. E principala condiție pentru a putea cuceri alți oameni (producătorul, directorul de ima­gine, scenograful, editorul, sunetistul etc.), care să-și dorească la fel de mult să spunem împreună o poveste. Momentele în care cei 15-20 de oameni de pe un platou de filmare stau nemișcați până la finalul dublei pentru ca totul să fie în regulă, când simți că toți cei prezenți acționează spre binele filmului sunt atât de frumoase!

Care sunt planurile tale pe termen scurt?

Să am timp pentru preproducția filmului meu de disertație, Some­thing Blue, a cărui filmare va avea loc la scurt timp după ce ne vom întoarce de la Cannes.

Crezi că putem vorbi despre un nou val feminin în cinematografia română?

Timpul va spune dacă poate fi vorba despre un nou val feminin la noi. Am primit cu mare bucurie și emoție vestea că Adina Pintilie a primit Ursul de Aur pentru Nu mă atinge-mă. Abia aștept să văd filmul. Mi-aș fi dorit la fel de mult și dacă nu ar fi fost vorba despre un film premiat, pentru că ea ne-a lansat (fiecăruia) o invitație la empatie pe care a pregătit-o timp de șapte ani.

Până să fie vorba despre un val, cred că trebuie să învățăm să presupunem mai puțin și în li­niște înainte de a vedea un film, să înțelegem că nu toate filmele ne propun o călătorie confortabilă și că tocmai pe acestea poate că ar fi bine să le vedem. Mă refer la comentariile care au apărut în mediul online după Ursul de Aur și care m-au întristat. Veneau din toate direcțiile, atacau pripit un film care nu a ajuns încă nici acum la noi. Poate că pentru unii nu va ajunge niciodată.

Se simte un suflu nou și în producțiile UNATC?

Poate. Cred că voi putea răspunde la această întrebare după ediția de anul acesta a Festivalului In­ternațional de Film Studențesc CineMAiubit. Îmi propun să văd cât mai multe filme.

Cu cine dintre autorii filmelor din acest an ți-ar plăcea să dai nas în nas pe Croazetă?

Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Xa­vier Dolan, dar nu va veni.

Mi-aș dori ca la un moment dat să-i pot spune cât de mult mi-au plăcut Mommy, Laurence Anyways sau J’ai tué ma mère…

Cu cine din echipă vii la Cannes și în ce perioadă?

Mi-aș fi dorit să fim cât mai mulți, dar am primit doar cinci acreditări. Voi veni împreună cu Miruna Blidariu, cea care joacă rolul Anei și care e studentă la Actorie, anul II licență, cu cei doi producători, Alexandra Morariu Buzoianu și Adrian Bulgariu, și cu Maria Salomia, editorul filmului. Vom fi pe Croazetă în perioada 14-18 mai 2018.