De ceva timp insa, nu-l mai vedem pe presedinte luindu-se la trinta cu social-democratii si liberalii. Sigur, a fost o vara lunga, au fost si mai sint inca vacante, lupta politica a trecut pe plan secund. Dar nu numai acesta pare sa fie motivul pentru care Traian Basescu a lasat-o mai moale. Domnia sa a avut prilejul, anul acesta, sa observe ca, lasate sa lucreze „in liniste“, pe o colaborare subterana in care, e adevarat, a avut inspiratia sa le impinga, cele doua formatiuni se autodinamiteaza.
A fost, mai intii, imensa prostie a suspendarii presedintelui, care s-a lasat cu urmari iremediabile pentru credibilitatea pesedistilor si a liberalilor. Si tocmai cind analistii isi inchipuiau ca autorii suspendarii, retrasi sa-si linga ranile, au avut si ragazul sa mediteze si sa nu mai repete asemenea erori, PSD-ul a venit cu un demers de orgoliu, dar deloc cugetat: o motiune de cenzura la adresa guvernului.
In ultimele zile, televiziunile si ziarele nu mai pregeta sa prezinte contraofensiva unor diversi lideri ai social-democratilor la adresa propriei motiuni. De la colorata dezaprobare a lui Razvan Theodorescu („Motiunea e sinucigasa! In politica romaneasca poti sa fii curva, dar nu poti sa fii timpit!“), pina la eternele apeluri la „ratiune“ ale eternului Ion Iliescu, ba chiar si pina la Clujul disident care, desi a impus motiunea, acum se dezice de ea prin vocea lui Vasile Puscas, PSD-ul se da peste cap sa gaseasca solutii pentru a se refugia din nou intr-o opozitie vinovata si complice, si nu intr-una explicita. Este tot mai evident ca, minata din interior, decizia motiunii are din ce in ce mai putine sanse sa se transforme in fapta. Sau, si mai rau, daca motiunea va deveni pina la urma realitate, s-ar putea inregistra o premiera in politica romaneasca: respingerea ei tocmai de catre partidul care a initiat-o.
Problema e ca tavalugul a fost pornit. Surlele si trimbitele au anuntat evenimentul. Moartea lui subita dupa atita zgomot ar face ravagii in rindurile electoratului, chiar si ale celui fidel, care gasise in ideea motiunii semnul indelung asteptat ce consfintea opozitia PSD-ului la actuala putere.
Mai mult, pasul inapoi care se anunta poate fi letal si pentru liberali, intrucit e greu de crezut ca PD-ul si mai ales PLD-ul (un partid inexistent in fapt, dar sustinut spectaculos de televiziunile romanesti) nu vor profita pentru a arata cu degetul alianta „fatisa“ dintre PNL si PSD. Cred, de altfel, ca intr-o asemenea situatie singurul lucru pe care l-ar mai putea face cele doua partide ar fi tocmai recunoasterea in fapt a unei asemenea aliante, caci negarea ei ar parea o gogoasa aruncata electoratului. Iar minciuna ar putea sa-i indeparteze pina si pe cei care nici n-ar dezaproba prea mult o asemenea alianta.
Una peste alta, singura concluzie este ca Mircea Geoana si sfatuitorii lui se joaca, asiduu, cu bumerangul. Un bumerang care nu-si atinge niciodata tinta, dar care se intoarce permanent, lovind din plin in PSD si pricinuind daune, in treacat, si PNL-ului. Din eroare in eroare, seful formal al social-democratilor confirma toate previziunile negative facute odata cu instalarea sa: lider slab, inabil politic, fara putere reala in partid. In acelasi timp, izolati si neputinciosi, liberalii nu pot face nimic pentru a contracara efectul bumerangului pe care il tot arunca PSD-ul. Plastic vorbind, ei si-o tot iau fara a fi in stare sa se fereasca. Culmea e ca, agatindu-se de ceea ce le-a mai ramas, puterea actuala, nici nu pot face altceva. Ba chiar si renuntind la ea, intr-un act eroic, tot e greu de crezut ca vor obtine ceva.
Cele doua partide creeaza astfel un spectacol de circ demn de toata jena. Sau de toata mila. Iar undeva printre spectatori, pe fata lui Traian Basescu se lateste un zimbet multumit. Nu mai trebuie sa faca nimic. Presedintele isi poate permite acum doar sa astepte. Atit. In curind va culege roadele semintelor pe care, vreme de doi ani, le-a aruncat pe terenul politic.