Toata lumea stie cum e Basescu: iubitor de petreceri si dans, admirator nestavilit al femeilor frumoase, amator de whisky si cu un ris gros. Si hohoteste asa, in cele mai nepotrivite momente.
Da, e drept ca un mare conducator de stat nu ar trebui sa se lase distras de la treburile cetatii de diverse petreceri frivole si nici sa se dea in spectacol prin circiumi cu whisky si dansatoare. Hitler, de exemplu. Hitler nu se omora dupa petreceri sau dupa femei si nici nu se mentioneaza pe undeva prin istorie ca ar fi dansat in restaurant cu tiganci cu fuste inflorate. Nu s-ar fi potrivit nici cu ideologia lui, nu? Geamanul lui de stinga din acea epoca, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, adica tatuca Iosif Visarionovici Stalin, nu s-a dovedit nici el un mare petrecaret. Singura lui distractie pare sa fi fost cea de a se juca din cind in cind cu viata oamenilor. Altfel, era un om foarte serios. Si era, intr-adevar, luat in serios de toata lumea.
De altfel, fosta Uniune Sovietica si apoi Rusia reprezinta un rezervor masiv de lideri seriosi si responsabili. Dupa neseriosul si alcoolicul Boris Eltin, Federatia Rusa a fost preluata de Vladimir Putin, un om plin de gravitate si de responsabilitate, care vrea sa aduca iarasi Rusia in pozitia de lider mondial, acolo unde ii e locul. O face cu seriozitate si probabil ca va reusi cumva, spre ghinionul vecinilor Rusiei. Eu insa recunosc ca pe Eltin nu l-as fi putut vedea niciodata in postura de dictator. Desi Putin e mai putin jucaus.
Putem apela si la istoria recenta a Romaniei. Dictatorul cel mai apropiat de zilele noastre, cel impuscat la revolutie, in decembrie 1989, este Nicolae Ceausescu. Nu stiu cum se face, dar nici el nu a parut foarte atras de femei, de petreceri sau de alcool. Singurul gen de betie la care se deda era betia puterii.
* * *
Bunul-simt imi spune ca astfel de discutii sint sterile, fiindca pot continua la nesfirsit. Sint convins ca, in contrapartida, altcineva ar putea aduce exemple la fel de socante de dictatori petrecareti – eventual din America Latina. Doar ca asa ceva nu anuleaza ideea pe care incercam s-o sugerez: nu poti judeca un om politic doar dupa comportamentul lui din viata privata. Iar daca o faci, s-ar putea ca rezultatele sa nu fie cele asteptate.
Moralitatea publica nu-i totuna cu cea privata, oricit am vrea sa credem altfel. Nu mi se pare ca ar fi rau ca un presedinte sa aiba o fata umana – cu tot cu slabiciunile inerente unei fiinte umane normale. S-ar putea sa-i prinda chiar bine. Mai degraba m-as teme de oameni politici lipsiti de alte pasiuni si vicii in afara de politica insasi. Adica de putere.
Intr-un pasaj din romanul lui Bulgakov Maestrul si Margareta, Woland, intruparea diavolului, ii spune unui bufetier meschin si uscat sufleteste: „Barbatii care se feresc de vin, de jocuri, de compania femeilor frumoase si de o discutie la o masa amicala ascund ceva necurat. Oamenii de soiul asta sau sint bolnavi, sau mizantropi“ (Editura Univers, 1988, p. 229, traducere de Natalia Radovici).
Iar diavolul, credeti-ma, cunoaste oamenii foarte bine!