Anul acesta alegerile generale de la Uniunea Scriitorilor din România au ajuns să facă titluri de prima pagină în presa națională. Iar asta nu fiindcă locuitorilor României sau măcar reprezentanților presei li s-ar fi trezit deodată apetitul pentru cultura scrisă. Ar fi fost prea frumos pentru România Mare, care își aniversează centenarul din postura de Cititoarea Mică, cea mai necitită țară din Uniunea Europeană.
Nu, ceea ce a atras atenția a fost, evident, un mic scandal, o sursă de cancanuri oricând bine-venită: faptul că prozatoarea Herta Müller, etnică germană originară din România, stabilită în anii ’80 în Germania și laureată în 2009 cu premiul Nobel, a fost exclusă din Uniunea Scriitorilor pentru că nu și-a plătit cotizația anuală. Ba nu, n-a fost exclusă, a precizat ulterior conducerea Uniunii Scriitorilor, a fost doar suspendată din drepturi. De îndată ce o să-și plătească cotizația, o să poată veni să voteze alături de scriitorimea română mai conștiincioasă decât ea. Ba nu, declară Herta Müller, fiindcă ea nici nu știa că face parte din USR – uniunea de creație, nu partidul. N-a cerut niciodată asta și nici n-ar vrea să fie membra unei asociații comuniste și plină de securiști și turnători.
Asemenea vorbe nu puteau să lase pe nimeni indiferent – nici pe cei din mass-media, care i-au preluat imediat declarația, nici pe cei din administrația Uniunii Scriitorilor. Așa că în scurt timp a fost făcută publică și cererea de înscriere în USR, depusă de Herta Müller în 1985, cu doi ani înainte de emigrarea în Republica Federală Germană. Deci a vrut. Sau n-a vrut? Și e membru-membră. Sau nu e?
Și tot așa, tăvălugul declarațiilor și dezvăluirilor se rostogolește și amestecă totul, până când nu mai e nimic limpede și nici măcar relevant, dracu’ să-i pieptene de scriitori, oricum cine îi mai citește?
În paranteză fie spus, cazul în discuție, foarte comentat pe Facebook, e și o demonstrație de proliferare necontrolată a informațiilor false, o mărturie a analfabetismului digital ce caracterizează atât de democraticul spațiu virtual. De exemplu, la un moment dat cineva comentează înciudat că se face prea mult tam-tam pentru o scriitoare care nici n-a fost tradusă la noi până ce n-a luat Nobelul. Și nimeni nu îl contrazice pe comentator, deși la o căutare banală pe același internet se putea afla că de fapt primele traduceri din opera Hertei Müller au apărut la Editura Polirom cu câțiva ani înainte de nobelizarea scriitoarei. La fel, atunci când comentatorii cârtesc cu râcă naționalistă că oricum vorbim de o scriitoare de limbă germană, adică fără nici o legătură cu limba română, ignoră că una dintre cărți, construită poetic din colaje, tăieturi din ziare și reviste, a fost concepută de Herta Müller direct în limba română. Ca să nu mai vorbim de faptul că este o asociație profesională a scriitorilor din România, cum o arată și numele, nu un fel de Cântarea României în versuri și proză, formată din români verzi și pentru români verzi. În USR au existat dintotdeauna scriitori de limbă germană, maghiară, sârbo-croată, slovacă, turcă, tătară – mai mulți sau mai puțini, în funcție de dimensiunea etniei, dar au existat. Și există.
Revenind la cazul cotizației și calității de membru a Hertei Müller, lucrurile sunt într-adevăr cam încâlcite. Dar sunt încâlcite din motive ce țin de transformările petrecute în ultimii treizeci de ani în România comunistă și postcomunistă, de destructurarea unei comunități (cea a germanilor din România), de cultura organizațională românească, caracterizată de o birocrație încâlcită, a hârtiei, ștampilei și parafei – adică a neîncrederii și suspiciunii – chiar și atunci când e vorba de asociații și organizații profesionale, și, nu în ultimul rând, de lipsa de comunicare între oameni. A, și de pofta de bârfe și cancanuri, care nu-i specifică românilor și nici neapărat malefică, dar devine dăunătoare atunci când se extinde într-un gol care ar fi trebuit să fie plin. Adică atunci când interesul pentru literatură e înlocuit de interesul pentru rufele murdare ale celor care scriu literatură. Așa că despre ele (deși nu-s chiar așa de murdare) o să scriu și eu. Săptămâna viitoare.