Liviu Dragnea se pregătește să mai stea măcar patru-cinci mandate la putere. Cumplit scenariu, nu? Cel puțin asta trădează ultimele sale mișcări politice. Cu siguranță că are ambiții prezidențiale, dar își dă seama că stă al naibii de prost la încredere (doar șapte la sută) și că într-un an și jumătate nu poate recupera terenul pierdut. Din acest motiv, liderul PSD a trecut la planul B. Golește de conținut funcția prezidențială și își caută aliați internaționali.
Vizita sa din această săptămână în Israel, după anunțul cu intenția mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, face parte din scenariu. Nimeni din Uniunea Europeană nu vrea să-l primească în vizită. Până și socialiștii europeni s-au săturat de derapajele sale antidemocratice, singurul câștig fiind cele 10-12 mandate pe care PSD le-ar putea aduce grupului socialist după alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor. Altfel, PSD ar fi fost exclus deja din grupul socialiștilor europeni.
E greu de spus dacă decizia mutării ambasadei României la Ierusalim e o mutare bună sau rea. Uniunea Europeană nu agreează ideea, în timp ce Statele Unite sunt de acord. Mutarea are consecințe internaționale serioase, motiv pentru care oficialitățile de la București ar fi trebuit să cântărească atent chestiunea. În loc să avem discuții interne pe tema asta între guvern, șefii coaliției guvernamentale și președintele țării, Liviu Dragnea își asumă de unul singur decizia, prin forțarea guvernului să redacteze un memorandum pe subiectul mutării ambasadei. Foarte probabil, n-a fost consultat nici măcar ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu. Dar ce mai contează un amărât de detaliu?
Eu sunt stăpânul și fac ce vreau, acesta pare a fi mesajul lui Dragnea.
Liderul PSD e lipsit de orice credibilitate internațională și apelează la trucuri pentru a câștiga de partea sa măcar Statele Unite, dacă sprijinul european nu-l mai are. Liviu Dragnea știe că degeaba ești stăpânul absolut în țară, dacă afară toți îți trântesc ușa în nas. O îndulcire a tonului american față de trăsnăile pe care PSD le face la București este tot ce-și dorește el în momentul de față.
Pe de altă parte, PSD lovește și în Klaus Iohannis, după ce social-democrații au demarat deja campania de restrângere a atribuțiilor președintelui.
Republica parlamentară care se construiește zi de zi va fi de fapt Republica lui Dragnea, în care Cotroceniul devine simplu obiect de muzeu, fără nici o putere de decizie. Indiferent dacă acolo va locui Iohannis, Ionescu, Popescu sau Tăriceanu.
PSD n-a câștigat ultimele trei rânduri de alegeri prezidențiale, iar șansele sunt și mai reduse în 2019. „Dacă tot n-o putem cuceri, atunci hai să dăm foc la cetate, că oricum mai mult ne încurcă“.
Instituția Prezidențială a devenit un ghimpe pentru PSD, trebuie transformată într-un soi de asociație onorifică, cu rol decorativ. Deciziile importante trebuie luate în sediul de partid, acolo e jupânul.
Planul lui Dragnea este simplu: dacă tot nu pot fi premier și nici președinte de țară, atunci mă supun. Voi sta la partid. Dar voi controla tot. Voi fi primul lider PSD cu atribuții de premier și de șef de stat în același timp. Mai contează cine e la Palatul Victoria? Poate fi Dăncilă, ori șoferul său, ba chiar și portarul din Kiseleff.
Dacă planul lui Dragnea reușește, din biroul său se va da ora exactă în România. Deocamdată, el și-a subordonat doar falanga guvernamentală și cea parlamentară, dar e prea puțin. Rămâne afară falanga prezidențială.
Șeful statului dă primele semne că a înțeles jocul lui Dragnea. Târziu, dar l-a înțeles. Iohannis încă are sprijin popular, iar asta este esențial în orice bătălie politică. Dragnea se bazează doar pe propriul partid, transformat în Uriașul Mut, care îi ascultă ordinele. Dar Klaus Iohannis pare că se trezește dintr-un lung somn și a început să riposteze. Trebuia s-o facă mai demult, când lucrurile erau în faza incipientă.
Președintele încă are suficiente atribuții și trebuie să iasă din ambiguități și proceduri. Nu e vorba doar despre al doilea său mandat, ci despre România următoarelor decenii. Mingea e la piciorul președintelui, iar portarul advers e la pământ. Iohannis poate puncta cu lejeritate, cu condiția să și vrea s-o facă. Dacă întârzie, nu doar că va rata ocazia, dar adversarul îl va scoate apoi cu totul din teren.