Tanti Liuba a ieșit pe uliță ziua în amiaza mare. E o toropeală de nedescris în Trebujeni, un sat de pe malul râului Răut, la 60 km de Chișinău. Urmează să ne mutăm la ea catrafusele din casa de oaspeți de vizavi și să pornim într-un tur de recunoaștere pe bicicletă a raionului Orhei până în satul vecin, Butuceni, de-a lungul unui perete stâncos plin de grote și averea de mult uitată a așa zisului pârcălab Gangur, care, amenințat de lăcomia armatei turcești, a răspândit o cantitate imensă de aur pe meleagurile astea.
Am locuit 25 de ani la Chișinău și de 8 m-am întors aici, în casa părintească. Soțul și copiii nici nu vor să audă de mutat aici.
Tanti Liuba e resemnată și își face munca cu pasiune. În Trebujeni locuiesc cam 2.000 de oameni, iar cinci familii au fost incluse în Proiectul de competitivitate finanțat de USAID Moldova (Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională). Scopul este de a dezvolta turismul rural prin sprijinirea micilor afaceri cu potențial. La Vila Roz au venit anul trecut (2017) turiști din 25 de țări, iar anul acesta, în primele 4 luni, i-au călcat pragul deja călători din 15 țări.
Îmi vine din ce în ce mai greu să părăsesc acest mic paradis rural
One woman show descrie cel mai bine activitatea Liubei: gătește cu spor bucate moldovenești, freacă podelele și schimbă așternuturile, se îngrijește de grădină, primește oaspeții cu pâine și sare, organizează cursuri de gătit plăcinte și dulcețuri și câte mai altele. Curtea este mândria proprietarei, cu tufe de lalele printre hamacuri colorate, mese și scaune recondiționate din lemn și un gazon imaculat. Există o flotă de biciclete la dispoziția turiștilor care se cazează aici și chiar un spațiu pentru rulote și corturi. Liuba s-a gândit la toate. Camerele mici compensează prin design și curățenie, iar mie îmi vine din ce în ce mai greu să părăsesc acest mic paradis rural.
O luăm din loc în cele din urmă, pe MTB-ul către satul Butuceni de-a lungul râului. E sâmbătă, iar moldovenii au ieșit la o gură de aer proaspăt. Spre deosebire de frații români, aici nu se fac grătare pe malul apei, ci se stă în tihnă pe pături, cu mâncare la caserole, scaune pliante, cu saci menajeri la fiecare pas și câte un casetofon din care auzi discret Laura’s Theme, celebrul soundtrack de deschidere din Twin Peaks. Iarbă de iarbă, nici urmă de plastic sau gunoaie, copiii se cațără pe spinarea parapetului înalt și stâncos al canionului prin care biciclim, iar femeile culeg păpădii. Nu-mi pot opri curiozitatea și deschid discuția: Dar la ce folosiți florile astea? Aflu de o poțiune tămăduitoare, făcută din 400 de păpădii, nici mai mult, nici mai puțin, care stimulează activitatea stomacului, a ficatului și a bilei și ajută organismul să elimine toxinele prin efectul diuretic.
O arhitectură unică, cu citadele și peșteri, mănăstiri rupestre
Mai departe albia râului mănâncă substanțial din talpa platoului și astfel ne vedem nevoiți să împingem bicicletele printre pâlcuri de iarbă și scaieți. După vreo 2 km părăsim albia Răutului pentru a urca către Complexul Turistic Orheiul Vechi, de unde intrăm în eco-satul Butuceni. Ulițele nepietruite răsuflă colb fierbinte în urma zecilor de mașini cu numere de România, Bulgaria sau Germania care se perindă cu nu mai mult de 10 kmh, cât permite limita legală, printre case proaspăt văruite în alb și celebrul albastru de Butuceni. Câteva gospodine vând vin la litru în fața caselor, altele cară găleți de apă dintr-o parte în alta, toate poartă basma și șorț dantelat, iar din loc în loc e câte o fântână cu apă dulce pentru cine se va nimeri însetat la marginea drumului.
Platoul central al Orheiului Vechi are o arhitectură unică, cu citadele și peșteri, mănăstiri rupestre și un farmec cum rar am mai găsit prin partea asta de lume. Totul pare desprins din alt timp, oamenii sunt mai aproape de cer și de pământ și în aer plutește un miros al lucrurilor de demult care printr-un paradox au ajuns în 2018, având aceeași savoare și profunzime.
Ne oprim la un vechi conac boieresc, restaurant La Butuc din complexul Vila Etnica. Situat pe malul abrupt al râului, complexul e compus din mai multe structuri arhitecturale aflate pe terase suprapuse, un adevărat amfiteatru gastronomic. Aici se servește compot de gutuii, vin de la cramele Cricova sau Mileștii Mici, sarmale în foi de viță, zeamă de găină, colțunași, mămăliguță cu jumări și scrob, iar meniul e în rusă – vă descurcați, nu? Ba bine că da și după trei porții din fiecare am lăsat bicicletele în urmă și ne-am îndreptat către atracția satului – mănăstirea rupestră Butuceni de pe coama platoului.
Un mic balcon stâncos oferă cea mai spectaculoasă panoramă
Turiștii mișună peste tot, mai ales în cele mai improbabile zone, pentru un selfie reușit (citisem la un moment dat cum preocuparea cu pricina este una dintre cele mai frecvente cauze ale morților stupide din ultimul deceniu, nu glumiți cu peisagistica, vă rugăm!). Un călugăr numără lumânările la capătul unui coridor îngust ce coboară prin stâncă până la altarul central și apoi se deschide brusc către malul de apus al Răutului, aflat la vreo 200 m sub picioarele noastre. Peștera mănăstirii și 12 chilii au fost săpate de 12 călugări ortodocși în secolul al XIII-lea. Un mic balcon stâncos oferă cea mai spectaculoasă panoramă a unui loc care odată a purtat numele oriental de Shehr al-Jadid (Orașul Nou) dat de tătarii Hoardei de Aur și care era împânzit de moschei, băi turcești și chiar două caravanseraiuri opulente, așezări cu sisteme complexe de încălzire și ventilație.
Înapoi la casa tantei Liuba mă simt ca într-o vacanță de vară la bunici. Se apucă de gătit sărmăluțe, eu lenevesc pe iarbă în lumina caldă a lunii pline, după o zi fără telefoane și internet care să-mi aducă aminte că a mai trecut un an din viața mea în care nu am trăit degeaba.