Ar fi fost încă o crimă de care ar fi putut fi acuzat detestatul producător hollywoodian!
Oricine a citit cele trei volume ale trilogiei lui J.R.R. Tolkien știe că saga nu ar fi putut fi adaptată pentru cinema decât sub forma a trei (lungi) lungmetraje, așa cum a făcut neozeelandezul Peter Jackson. Cu toate acestea, producătorii hollywoodieni au sperat, multă vreme, că treaba ar putea fi rezolvată în cel mult două filme, chiar unul singur.
O nouă carte, Anything You Can Imagine: Peter Jackson & The Making of Middle-Earth, de Ian Nathan, arată cum, spre sfârșitul anilor ’90, când Peter Jackson abia venise cu proiectul adaptării lui Tolkien la Hollywood, a trebuit să lupte mult cu ideea unui singur film, susținută aprig de către mogulul Harvey Weinstein.
Cum drepturile adaptării Stăpânului inelelor erau deținute de studiourile Miramax, Jackson a fost silit să accepte ideea unei adaptări în două filme. Asta l-a scos din sărite pe Weinstein, care credea că „Jackson a irosit 12 milioane de dolari“ cu acest proiect și dorea ca cele trei romane să încapă în doar un film de două ore.
„Harvey i-a transmis lui Peter: «Ori faci cum vreau eu, ori zbori! Quentin (Tarantino) e gata să regizeze filmul»“, a povestit Ken Kamins, un producător care lucra pentru Weinstein la vremea respectivă.
Jackson și soția sa, scenarista Fran Walsh, i-au transmis acestuia că nu pot face ceea ce vrea el, că o astfel de adaptare într-un singur volum i-ar dezamăgi pe toți fanii cărții. Kamins a reușit însă să îl convingă pe Weinstein să îl lase pe Peter Jackson să își vândă altcuiva proiectul.
Studiourile New Line Cinema au fost de acord cu viziunea lui Jackson, iar cartea lui Tolkien a fost transformată într-o trilogie de uriaș succes, care a câștigat și 17 premii Oscar, dintre care două pentru regizorul neozeelandez. Iar Harvey Weinstein a pierdut o avere.