Dacă dați la cinema peste animația polonezo-britanică Loving Vincent, n-o ratați! E adusă de un nume nou în distribuția de la noi, Asociația Follow Art, și nu a pătruns în prea multe săli.
Senzația anului trecut în materie de animație a avut premiera la Festivalul de la Annecy și a cules o grămadă de lauri, culminând cu nominalizarea la Oscar pentru animație de lungmetraj (categorie unde bătaia se dă de regulă între producții ale marilor studiouri americane). Ce face din Loving Vincent un film deosebit e faptul că e realizat integral din cadre pictate manual și că te face să plonjezi cu totul în opera lui van Gogh. Actorii au fost filmați în fața unui ecran verde (ca în filmele cu CGI), după care în spatele lor a fost introdus fundalul realizat din picturile lui van Gogh, iar montajul rezultat a fost mutat cadru cu cadru pe pânză și pictat manual de o armată de 125 de pictori din vreo 20 de țări, printre care și româncele Carmen Belean și Cătălina Codreanu.
Pictorii au fost aleși din mii de cereri și toți au experiența picturii în ulei. A fost un proces laborios care a presupus o documentare migăloasă, astfel încât să fie respectate nuanțele, textura, lumina și toate detaliile picturilor originale. De patru ani a fost nevoie să se dezvolte tehnica și de doi ca să se picteze cadrele, în trei studiouri din Gdansk, Wroclaw și Atena, unde fiecare pictor a lucrat comparând în permanență munca lui cu fotografia originalului. Carmen Belean povestește într-un interviu de pe proanimatie.ro cum în fiecare seară îi trimitea Dorotei Kobiela ce a lucrat în ziua respectivă, iar ea îi spunea dacă e OK sau dacă trebuie schimbat ceva. Kobiela a povestit pe urmă presei anglo-saxone că pictorii nu doar că trebuiau să picteze toți ca van Gogh, dar și toți la fel, astfel încât să nu existe diferențe între cadre.
Dorota Kobiela a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Varșovia și după câteva filme de animație a decis să se întoarcă la prima iubire. Britanicul Hugh Welchman a primit un Oscar pentru primul titlu important pe care l-a produs, Peter and the Wolf. Loving Vincent a avut inițial probleme de finanțare, dar a reușit să strângă un buget de 16,7 milioane de euro, scoțând până acum de cel puțin cinci ori pe atât.
Filmul exploatează misterul morții lui van Gogh (chiar s-a sinucis? de ce s-ar fi sinucis? era bolnav la corp sau la cap?) și, plecând de la ideea că nu există un singur răspuns, alimentează verosimil mai multe piste (e interesant cum punctul de vedere al fiecărui personaj, redat distinct în cadru, e perfect valabil până la următoarea teorie.).
Nodul acestor teorii e personajul Armand Roulin (căruia actorul britanic Douglas Booth îi dă voce și înfățișare), care la un an de la moartea lui van Gogh e trimis de tatăl său (poștașul Joseph Roulin) să-i ducă lui Theo van Gogh (fratele) scrisoarea pe care Vincent i-o scrisese înainte de a muri. Vestea că Theo se sinucisese la șase luni după fratele său îl intrigă pe Armand, care pleacă la Auvers-sur-Oise (localitatea unde van Gogh a murit) și demarează o cercetare detectivistică.
Autorii au avut inspirația să pună flashbackurile sau, mai exact, variantele fiecărui personaj asupra realității, în alb-negru. Maniera realistă în care sunt pictați actorii în aceste fragmente, lăsându-te să le vezi mai bine înfățișarea reală, dă acestor scene o ciudată tentă de film documentar. Ele echilibrează pasajele în culori și în stilul lui van Gogh, care la un moment dat probabil că ar fi tocit atenția spectatorului. Or, în acest ritm ești surprins la fiecare nou cadru. Ideea ar fi că odată ce am ieșit din scenă, rămânem prin ce am făcut. Amintirile apropiaților sunt subiective și se modifică în permanență, iar istoria nu se poate scrie fără documente.
Acest pictor care s-a apucat la 29 de ani să dea cu pensula, fără nici o pregătire și care până a murit (la 37 de ani) a realizat, se spune, cam 860 de picturi în ulei (din care majoritatea în ultimii doi ani de viață), nu s-a bucurat de nici un fel de recunoaștere în timpul vieții. Poate nu înseamnă mare lucru retrospectiv, dar imaginați-vă un al doilea van Gogh care ar putea trăi acum pe undeva și care suferă deoarece e considerat un ratat. Titlul sugerează că van Gogh și-a iertat contemporanii – dar asta e mai degrabă un mod de a ne ușura sentimentul de vină.
Următorul proiect al Dorotei Kobiela și al lui Hugh Welchman e un horror bazat pe lucrările lui Goya. Așteptăm.