Cei de acolo par sa fi fost bine alesi. Intre timp, unii au scris mai putin, altii mai mult, unii s-au impus intr-un ritm mai puternic, altii mai lent, insa toti au ramas cel putin egali cu ei insisi. Nu au infirmat, n-au esuat si n-au dat senzatia ca ar fi fost niste efemeride pompate mediatic.
Ioana Bradea, de exemplu, n-a mai publicat nici o carte dupa Bagau, dar cartea respectiva e citata ori comentata sistematic si azi. Lucru mare pentru Romania. Florin Lazarescu a scris scenariul scurtmetrajului Lampa cu caciula, regizat de Radu Jude si premiat la toate festivalurile importante ale genului din lume – inclusiv la faimosul Sundance Festival. Romanul lui, Trimisul nostru special, tocmai a fost tradus in germana. Dan Sociu l-a tradus pe Charles Bukowski – ceea ce inseamna mult si il defineste si mai exact pe tinarul poet. Lucian Dan Teodorovici a scris citeva scenarii de scurtmetraj si unul de lungmetraj care vor deveni in curind filme. Romanul lui Filip Florian Degete mici e pe cale sa fie tradus in maghiara, germana si engleza, iar editura americana Harcourt a cumparat drepturile de difuzare a cartii in intreaga lume. Dan Lungu are doua carti traduse in Franta si urmeaza sa fie tradus si in germana. Si imi cer scuze pentru cei pe care i-am sarit, dar situatia generala cam asa arata. Mai toti scriitorii enumerati de „Cotidianul“ si-au depasit deja statutul de sperante, sint nume care conteaza in Romania, iar de o vreme incep sa se vada si in strainatate.
La alte arte ori la sport nu ma pricep extraordinar de bine, dar, dintr-o lectura grabita a numelor, am ramas cu senzatia ca situatia sta cam la fel. I-am vazut acolo, pe liste, si pe Cristi Puiu, si pe Cristian Mungiu (amintiti-va ca nu luase inca „Palme d’Or“ la Cannes), pe Radu Afrim, pe Theodora Herghelegiu, dar si pe Dorinel Munteanu antrenorul.
Si am trecut, cu oarecare frica, la o lista cu politicieni tineri. Citiva dintre ei au ramas vag cunoscuti, dar mai au timp, mai ales ca politica e un spatiu mult mai conservator decit artele. Altii insa mi-au devenit in ultimii doi ani extrem de familiari. Unul e Cozmin Gusa, favoritul talk-showurilor TV – si nu pot spune ca ar fi o promisiune indeplinita. Ba chiar dimpotriva.
In capul listei alfabetice statea insa Cristian Adomnitei, proaspat ministru al Educatiei, Cercetarii si Tineretului, cel care a avut probleme cu numarul stelelor de pe steagul Uniunii Europene. Erau acolo si Bogdan Olteanu, fata de care am sentimente ambigui, si Victor Titulescu-Ponta, dar si Lavinia Sandru, maestra dezvaluirilor a la Popov, personajul din faimosul banc prerevolutionar1. Si, desigur, acolo figureaza si Zsolt Nagy, care, intr-adevar, n-a ramas un anonim – a fost ministru al Comunicatiilor, iar astazi e anchetat de procurori, impreuna cu un mare absent de pe lista „Cotidianului“: tinarul Codrut Seres, fostul ministru al Economiei.
Dupa cum se vede, politica e o treaba mai complicata decit arta. Lucrurile se limpezesc mai greu. Poate de aceea tot felul de oameni politici scriu carti, ispitind muzele sa vina si la ei, in timp ce scriitorii valorosi rareori intra in politica. Iar cind o fac, rezultatele nu sint dintre cele mai fericite.
Nu pot sa nu-mi amintesc iar de faimosul cliseu care spune ca politica-i curva. Cind am auzit prima oara de generatia tinara de politicieni, m-am gindit imediat la el. Mi-am zis totusi, cu o convingere frivola: „Las’ ca-i bine! Curva, curva, dar macar sa fie tinara“. Azi nu mai sint asa de sigur.
1. Daca nu il stie cineva, il reiau aici. In anii ’50-’60, istoria stiintelor din Uniunea Sovietica il prezenta ca inventator al radioului pe Alexandr Popov, nu pe Marconi. Era epoca in care totul trebuia sa fi fost descoperit de sovietici. Asa s-a nascut intrebarea „Cum a descoperit Popov radioul?“ si raspunsul: „Pai, s-a dus la Marconi acasa si a vazut ceva mare si patrat, acoperit cu un cearsaf. A smuls cearsaful si a intrebat «Vai, dar ce-i asta?». «Radioul», i-a raspuns Marconi. Si asa a descoperit Popov radioul“.