Trebuie să plec. Și asta trebuie să se întâmple cât mai curând. E un neastâmpăr în aer ce plutește constant în jurul meu. Inițial mă gândisem că e de la vreme. A dat polenul peste noi, vibrează viața în orice, fie creangă, câine sau fir de iarbă, iar monotonia statului în casă pe timp de iarnă îmi dusese optimismul în derivă, mai curând diminuendo decât crescendo.
De câteva luni am inițiat un proces al esențializării relațiilor, activităților, lecturilor și mai cu seamă a lucrurilor pe care le dețin. Ordinea din dulap corespunde mai mereu cu felul în care îmi duc zilele. Mai mult înseamnă întotdeauna mai puțin; mai puțină claritate în gândire, mai puțin scop și mai mult balast. Prefer să număr pe degetele de la o mână câte perechi de papuci am (maximum patru), câți prieteni am pe care îi pot suna la trei noaptea să mă culeagă de la Autogara Codrescu sau în câte festivaluri culturale mă pot implica.
Starea de tranziție ne guvernează constant țara
Ieri, într-un caiet de caligrafie chineză pe care îl primisem cadou de la Karina în urmă cu trei ani într-un hypermall din Guangzhou, am găsit întâmplător un plic desfăcut cu numele meu pe el. Teleleu.eu și atât era scris de mână la adresa expeditorului. Tranzit, 1996. O fotografie alb-negru cu o urare de la mulți ani, semnată de Cosmin Bumbuț. Zâmbesc. Oi fi primit-o cândva anul trecut pe când eram încă în India cu nici un gând de a reveni prea curând acasă, în casa asta.
Starea de tranziție ne guvernează constant țara. Abia am ieșit de sub Ceaușescu, abia am aderat la Uniune, abia s-au deschis vizele pentru Canada, abia absorbim fondurile europene, abia a trecut iarna, abia a venit vara. De fapt ești într-o gară cu biletul în mână. Vii de undeva și speri că peronul pe care te afli acum nu e ultima frontieră. Trenul tău va veni, iar tu te vei așeza confortabil în cușetă, sperând la un viitor care arată bine. Nu contează de ce ai plecat, poate erau îmblânzitorii de cobre sau dresorii de câini, orașul nu mai era deodată prietenos, important e că tu acum ești în așteptare.
Comori ascunse în fiecare aeroport internațional
Jurnalele de călătorie care mi-au ascultat până acum poveștile de drum cunosc prea bine dinamica autorului. Stațiile jegoase de autobuze de prin Timorul de Est, peroanele celei mai mari rețele de linie ferată din lume, sălile de așteptare, microcosmosul aeroporturilor din întreaga lume mi-au devenit parteneri de călătorie și confidenți. Ecranele cu orare și destinații sunt panouri exotice pe care le sorb cu nesaț, urmărind șirurile pestrițe de îmbarcare spre Teheran, New York, Addis Abeba, Maputo, Pudong, Kathmandu, Lahore, Kabul sau Muscat.
Uit aproape în totalitate de destinația mea și mă văd alături de un grup vesel de maici catolice creole cu robe roz pastel ce se scurg lent către SriLankan Airlines cu destinația Colombo sau poate aș da o raită prin Maui cu tipul ăla hipiot care îmi aduce aminte de Jim Morrison sau, uite, e ultima strigare pentru zborul către Jakarta, mereu am spus că vreau să mă apuc de bahasa Indonesia.
Aleg intenționat zboruri lungi cu tranzit amplu. Uneori ies din aeroport, alteori îmi întind sacul de dormit într-un colț aproape de o sursă de apă, toaletă și în care nu bate cel mai crunt alizeu al sfârșitului de lume precum cel din Kuweit City, unde aproximez că mai mult de 10 grade Celsius nu s-a îndurat nimeni să dea.
Comorile sunt ascunse în fiecare aeroport internațional care se respectă și, dacă ai ochiul format, s-ar putea să te alegi cu cele mai memorabile experiențe tranzitorii.
Birourile pentru turiști sunt de fapt niște insule infime, greu identificabile în marea de magazine sclipicioase și oferte de neratat (Victoria’s Secret îți oferă trei perechi de dresuri la preț de patru), restaurante fast-food cu mâncare pe care în mod normal nu ai lua-o nici gratis (sandviș cu roșii, cafea luuuuungă cu lapte praf, wasabi chips și alte câteva orori). Odată ajuns aici, stelele se aliniază, cupoanele de city break gratuite se împart la discreție, la fel și prânzul sau cina. Trebuie doar să te prezinți.
Cele mai calde colțuri ale Iașului
Printre cele mai productive pachete ale companiilor aeriene cu care am zburat până acum sunt cele oferite de Turkish Airlines și Qatar Airways, care oferă tururi ghidate ale Istanbulului și în Doha, cu mese incluse. Dacă stai mai mult de cinci ore în unul dintre cele două orașe caută negreșit semnul de informații pentru turiști.
În parteneriat cu Qatar Tourism Authority, Qatar Airways îți oferă șansa de a vizita una dintre cele mai cosmopolite capitale al lumii arabe, fără ca tu să-ți faci probleme legate de viză (ți se eliberează una specială, fără nici un cost suplimentar). Vei merge pe la Museum of Islamic Art, Corniche, zona West Bay, Katara Cultural and Heritage Village, The Pearl Qatar și în bazarul Souq Waqif.
Mi-au luat câțiva ani să descopăr toate dedesubturile zonelor de tranzit care altfel ar fi fost doar niște opriri anoste lipsite de savoare. Astăzi mă bucur din plin de fiecare moment pe care îl petrec cu gândul la o nouă destinație.
În tranzit am fost și aproape patru luni în România. A trebuit să identific cele mai calde colțuri ale Iașului (pe pajiștea de la marginea pădurii din Dobrovăț), cele mai ieftine și mai bune cafele (Teo’s Café din stația de tramvai Piața Unirii), unde pot citi pe un fotoliu comod fără să cumpăr mereu o carte (Cărturești Palas), de unde pot lua apă bună gratis (izvorul din Pietrărie), cum pot aduna o întreagă comunitate creativă într-un apartament de bloc de la etajul doi unde cel puțin 30 de oameni se pot bucura de un concert live, o piesă de teatru, o sesiune de sculptat și modelat lut sau poate de gonguri tibetane și ceremonii ale ceaiului (la PopUp Festival Cameral).