All the Money in the World e printre cele mai reușite filme ale lui Ridley Scott de la Black Hawk Down (2001) încoace, deși nimic nu s-a ridicat de atunci la nivelul primelor sale filme – The Duellists (1977), Alien (1979), Blade Runner (1982) sau Thelma & Louise (1991).
Deviindu-și puțin cursul de la SF-urile formatate pe care le-a regizat recent – Prometheus (2012), The Martian (2015) și Alien: Covenant (2017), octogenarului cineast i-a reușit un thriller de suspans și de substanță inspirat din cazul real al răpirii în 1973 a lui John Paul Getty III, nepotul lui J. Paul Getty (la acea dată, cel mai bogat om din lume).
Bazându-se pe cartea Painfully Rich: The Outrageous Fortunes and Misfortunes of the Heirs of J. Paul Getty de John Pearson, scenariul lui David Scarpa e în egală măsură biografic și universal, punând în discuție relația dintre bogăție și umanitate și construind portretele convingătoare ale magnatului Getty (interpretat de Christopher Plummer) și al fostei nore a acestuia, Abigail Harris (Michelle Williams), care a condus negocierile cu răpitorii. Deși povestea e fragmentată în permanență și te aruncă dintr-o parte într-alta temporal și geografic, firul narativ nu se pierde, iar tensiunea se acumulează progresiv, pentru a te ține cu sufletul la gură în ultimele secvențe. Filmul se sprijină mult pe interpretări, deși în alegerea interpreților Ridley Scott a fost mai puțin atent la cum se potriveau vârstele acestora. De pildă, în rolul lui J. Paul Getty, care în 1973 avea 81 de ani, Scott l-a distribuit inițial pe Kevin Spacey, care la cei 58 de ani ai lui ar fi trebuit să fie socrul lui Michelle Williams (la 37 de ani juca și ea o femeie mai în vârstă). După scandalurile sexuale în care a fost implicat Spacey toamna trecută, Scott l-a înlocuit în viteză cu Christopher Plummer, care a refăcut în nouă zile cele zece zile inițiale de filmare, astfel încât, deși întârziată, premiera a avut loc la sfârșitul anului, iar filmul a fost luat în considerare la Oscaruri. Din păcate, doar Christopher Plummer s-a ales cu o nominalizare pentru rol secundar masculin. Filmul a mai avut trei nominalizări la Globurile de Aur – regie, actriță rol principal și actor rol secundar.
Până la urmă, îngroparea publică a lui Kevin Spacey (n-o comentăm aici) a ajutat filmul. Plummer e atât de bun, încât bântuie ecranul chiar și când nu apare, iar rolul pare scris pentru el. (E curios cum unii actori sunt de fiecare dată proaspeți, chiar și când joacă personaje asemănătoare.) Prezența acestui mare actor, care la 88 de ani încă are poftă de joc (după filmul ăsta a mai făcut trei), dă filmului prestanța și consistența unui thriller de odinioară, când filmele nu erau atât de grăbite și când se punea mai mult accent pe personaje. Această încetineală în gesturi care trădează experiență reală de viață nu putea fi construită la fel de credibil de cineva mai tânăr. În fine, eu aș vrea să-l văd pe Plummer în toate filmele, nu mă satur… El nu face un Getty bogat, scârțar și insensibil (negocierile au fost lente pentru că Getty a refuzat inițial să plătească), ci sugerează că Getty își iubea nepotul, ceea ce face din el un personaj contradictoriu, deci mult mai uman. Ambivalența de vulpoi bătrân a lui Plummer îi dă lui Getty mai multă umanitate decât i-ar fi dat, probabil, jocul tăios ca briciul al lui Spacey.
Mai estompat e personajul jucat de Mark Wahlberg (cel mai bine plătit actor din film, deși cu mai puține scene ca Michelle Williams). El e un fost agent CIA trimis de Getty să negocieze cu răpitorii. Cu mai puține apariții, francezul Romain Duris e mai pregnant decât Wahlberg în postura unuia dintre răpitorii italieni, un amestec de duritate și compasiune (personaj fictiv). Surprinzătoare e Michelle Williams, care schimbă registrul, machiajul, accentul din rolurile ei precedente. La început bănuiești că Scott a luat-o pentru că plânge bine, dar mama răpitului e atât de oțelită încât nu acceptă să plângă. O vezi doar cum strânge din dinți și-și înghite lacrimile. Trebuie să se bată mai departe.
John Paul Getty III (jucat foarte bine de Charlie Plummer, fără legătură de rudenie cu Christopher Plummer) a petrecut șase luni în captivitate, timp în care a făcut o infecție și a rămas fără o ureche. Răpitorilor le era teamă că nu-și vor vedea banii, așa că i-au trimis familiei urechea dreaptă. Din 17 milioane de dolari au primit până la urmă 1,6 milioane. Pentru suspans, filmul pretinde că după primirea sumei răpitorii ar fi încercat să-l omoare pe puști. Mai tragic e ceea ce filmul nu spune. După ce a fost eliberat, John Paul Getty III a devenit dependent de alcool și de droguri, la 25 de ani a rămas mut, aproape orb și paralizat după o supradoză și un atac cerebral și a fost îngrijit de mama lui până a murit în 2011, la 54 de ani. Mama lui încă trăiește.
(În 2018 a apărut și un serial despre această răpire. Se numește Trust, e regizat de Danny Boyle, iar rolurile socrului și fostei nore sunt jucate de Donald Sutherland și Hilary Swank.)