Exact când Asia Argento susţinea un discurs anti-Weinstein săptămâna trecută pe scena festivalului de la Cannes, o actriță mai puțin cunoscută, Sand Van Roy, reclama poliției pariziene
că celebrul regizor și producător Luc Besson a violat-o, cu o seară înainte, la un hotel din capitala Franței.
În momentul formulării acuzațiilor, Besson se afla deja cu familia lui la Los Angeles și, spune avocatul său, „a căzut de pe scaun“ la auzul veștilor. Besson a negat cu hotărâre întreaga poveste.
Istoria, așa cum a fost ea prezentată de media franceză, este destul de neclară și prezintă câteva contradicții. Sand Van Roy, care apare în câteva dintre filmele lui Besson, susține că acesta a drogat-o și a violat-o, dar în același timp spune că în ultimii doi ani a avut o relație cu celebrul regizor.
Asia Argento, aflând știrea, a comentat că ea „auzise de câteva luni zvonurile legate de Besson“, deși toată lumea se întreabă cum ar fi putut auzi ceva cu luni înainte ceva ce s-a petrecut, spune reclamația, joia trecută.
Poliția franceză încă nu l-a convocat pe regizor pentru a răspunde la întrebări. Însă povestea aceasta a avut deja consecințe negative asupra societății lui Besson, Europacorp, aflată în mari dificultăți financiare.
Acțiunile Europacorp au căzut la bursa de la Paris cu 15% imediat după aflarea veștii, exact în momentul în care Besson negociază cu Netflix un aranjament financiar care ar fi rezolvat probleme financiare ale societății. O potrivire care a pus pe gânduri multă lume.
„Aceste acuzații sunt o catastrofă“, a comentat pentru „Variety“ un specialist implicat în tranzacție.
„Vor duce la amânarea oricărei negocieri și ne temem deja ca totul să nu se transforme într-o reluare a situației cu Harvey Weinstein, cu Besson doborât și compania lui dată în judecată și falimentată. “