De ceva vreme s-au potolit inflamările născătoare de audiență ce s-au declanșat în presă la vestea că Herta Müller a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor pentru că nu și-a plătit cotizația. Polemica s-a stins, în curând se va uita, iar de rezolvat nu s-a rezolvat nimic. Ca de obicei. Așa, ca să rămână un subiect pentru un alt potențial scandal, de aceeași factură.
Și totuși lucrurile s-ar putea rezolva extrem de simplu. Săptămâna trecută sugeram aici că membrii acestei uniuni care trăiesc în afara țării n-ar trebui să plătească deloc nici un fel de cotizație sau vreun alt fel de contribuție „obligatorie“. Știu că sună discriminatoriu pentru cei din țară – dar de fapt nu e așa. Pentru că, în ciuda statutului, membrii USR nu sunt egali, iar asta din pricina circumstanțelor. Și nu mă refer aici la valoarea operei fiecăruia, pentru că într-o asociație de breaslă, ca în orice democrație, laureatul premiului Nobel și poetul proletcultist sau fostul autor de texte encomiastice la adresa frunții lui Ceaușescu au același statut. Mă gândesc la lucruri concrete.
De exemplu, conform statutului, toți membrii Uniunii Scriitorilor (care și-au plătit cotizația, să nu uităm amănuntul care doare!) au dreptul să aleagă și să fie aleși în conducerea acestei organizații. În realitate însă nu e chiar așa. Dreptul de a alege e de fapt condiționat de distanțele geografice. Uniunea Scriitorilor, conform obiceiurilor noastre românești, nu acceptă votul prin corespondență sau votul electronic, așa că, pentru a putea vota la alegerile interne, membrii USR trebuie să se deplaseze până la București, Timișoara, Cluj etc. Adică să fie prezenți fizic la adunările generale. Pentru scriitorul din România nu e neapărat o problemă. Între anumite limite bine calculate, i se decontează cheltuielile de drum – cum e și firesc. În schimb pentru cineva care trăiește de ani buni în afara țării, eventual la vreo mie-două de kilometri, e mai complicat să își programeze o venire în România pentru un simplu vot. În plus, ar trebui să o facă pe banii proprii, pentru că e greu de presupus că USR ar deconta pentru fiecare votant venit din străinătate câteva sute ori chiar mii de euro – cât costă un bilet de avion dus-întors din Germania, Statele Unite, Franța sau Australia.
Dar chiar și așa… Anamaria Beligan, o prozatoare care mie mi-a plăcut tare mult și care trăiește de mulți ani în Australia, relata pe pagina personală de Facebook aventurile ei de la recenta adunare generală a Uniunii Scriitorilor. Întâmplător, avea programată o venire în România chiar în acea perioadă și s-a gândit că ar putea să participe la alegerea noii conduceri a USR, ca vechi membru al organizației. Dar, ghinion, nu a putut. De ce? Fiindcă era restanțieră la plata cotizației. A încercat să explice că până acum cotizația i-o plătea tatăl ei, rămas în țară, adică actorul Radu Beligan, doar că între timp el a murit. A încercat să plătească pe loc, dar nici asta nu s-a putut, fiindcă nu s-a putut – e simplu, așa-i? Deci cam așa stau lucrurile cu drepturile egale ale membrilor USR.
Evident că dacă e așa de complicat să votezi din străinătate, e cu atât mai complicat să îți exerciți dreptul de a fi ales. Iar aici, oricâte obiecții s-ar ridica, mi se pare normal să eviți alegerea într-o funcție de conducere a Uniunii Scriitorilor din România pe cineva care nu vine decât din când în când în România. Doar nu-și imaginează cineva că USR sau vreuna dintre filialele sale pot fi conduse și administrate de la distanță, din Londra, Paris sau Montevideo!
În fine, e evident că membrii Uniunii Scriitorilor care trăiesc în străinătate, unii de decenii întregi – cum este și Herta Müller –, nu prea au cum să participe la programele interne ale organizației, să organizeze întâlniri și lansări, să fie incluși în proiecte care cer prezența sistematică în țară. Așadar, deși ei au aceleași obligații ca și membrii USR din România – adică să-și plătească mai întâi cotizația –, drepturile lor nu sunt tocmai aceleași cu ale cotizanților din țară.
Și încă n-am pomenit nimic despre reprezentativitatea lor, ca scriitori de contact între România și alte spații culturale. Dar o s-o fac, că altfel nu se rotunjește bine imaginea.