Inca de la ora sase dupa-amiaza, putinii norocosi care au avut bilet au asteptat actorii ca sa le ceara autografe si i-au lasat pe edili sa intre, care au zimbit la poze ca la o realizare a lor. Regizorul Cristian Mungiu a strins miini, a schimbat politeturi, s-a imbracat cu acelasi smoking cu papion negru pentru decernarea unui premiu, mai mare decit cel de la Cannes. Cinematograful Victoria si-a primit oamenii in aceeasi sala, dar in haine de sarbatoare, nu le-a mai dat ocazia sa se certe de la loc si nici pungile cu popcorn n-au mai avut succes. S-au asezat cuminti, fara sa-si sifoneze bluzele din matase si costumele calcate la dunga.
In primele rinduri s-au asezat regulamentar primarul Nichita, prefectul Paduraru, presedintele Cutarica, domnul profesor Nustiucare si un functionar din primarie care era nemultumit ca are stomacul gol. Fostul primar Simirad s-a simtit generos sa mai ofere bilete celor care stateau in picioare. Nu s-a ridicat tonul si nu s-au facut remarci nepotrivite, nu le dadea voie tinuta. Filmul lui Mungiu a redat notorietatea cinematografului si spectatorilor bunul-simt.
Despre Iasi, facut in capitala
Pentru ca era nevoie pentru orgoliul tuturor sa-l simta pe regizorul Mungiu de-al lor si premiul luat de pelicula sa al Iasului, si-au cautat cu totii pe ecranul imens scara blocului, straduta pe unde merg la serviciu sau hotelul unde si-au cazat odata rudele din afara orasului.
N-au regasit decit citeva Dacii cu numarul trucat de „IS” si drama tineretii. Filmul nu a putut fi filmat la Iasi pentru ca fondurile pentru realizarea lui au fost prea mici, dar actiunea trece cite putin prin viata fiecarui iesean. Spectatorii
si-au gasit pe rind pe ecran o matusa, parintii, colega de camin, receptioniera, pachetul de Kent dat mita.
La final, aplauzele pareau ca nu mai inceteaza, cu totii, ca hipnotizati, isi cautau florile si curajul sa dea mina cu modestul regizor. Cristian Mungiu a stat de vorba cu fiecare, a acceptat putinele critici la adresa duritatii scenelor sensibile si s-a lasat condus pina la masina de ziaristii cu reportofoane, de mamele miscate si de domnii glumeti. Si a declarat ca n-ar putea face vreodata filme americane. „Eu traiesc si simt romaneste si am vrut sa arat occidentalilor ce insemna Romania in comunism.” Si dupa ce i-au vazut cu totii la televizor succesul de la Cannes, cei cu bani s-au gindit ca ar fi interesant sa faca un film si despre viata lor. „Nu pot sa fac un film decit despre temele pe care le simt eu”, a mai spus Cristian Mungiu. Iesenii n-au gasit in tinarul regizor nici pe suporterul Politehnicii Iasi, asa cum a subliniat primarul, nici pe cetateanul de onoare (putini au avut acces la receptia de la primarie), ci mai degraba un om talentat.
Pentru doamnele care si-au vazut viata pe ecran n-a mai fost suficient sa puna privirea in jos, ca la un film de groaza, iar domnii n-au indraznit sa le consoleze, pentru ca pericolul trecuse deja de 17 ani. Au ramas marturie un premiu la Festivalul de la Cannes si o seara care pentru celebrul regizor roman nu poate fi egalata cu nici un covor rosu.